Vladimir Putin ar putea viza Insula Şerpilor în 2016, susţine analistul suedez Aaron Korewa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a dovedit în anul 2015 că nu este o pradă uşoară. Ţara a rămas unită în faţa agresiunii ruse, iar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, s-a văzut nevoit să constate că punerea în aplicare a proiectului „Noua Rusie” nu este tocmai simplă. Dar dacă Rusia ar anexa Insula Şerpilor, lucrurile s-ar putea întoarce în favoarea sa.

Cel puţin aşa afirmă analistul Aaron Korewa, care a îndeplinit funcţia de consilier politic al fostului ministru suedez de Externe Carl Bildt. 

Pe blogul său, găzduit de Atlantic Council, Korewa notează că războiul din Ucraina a fost total absent din discursul rostit de Vladimir Putin în decembrie în faţa Adunării Federale a Rusiei, ceea ce nu s-a întâmplat în 2014, când acesta a fost principalul subiect abordat.

Desigur, afirmă analistul, acest unghi de abordare ar putea face parte dintr-un plan potrivit căruia problema referitoare la Ucraina să dispară din atenţia lumii. 

Faptul că Putin nu a fost deranjat să admită în conferinţa sa anuală de presă că există o prezenţă militară rusă în Ucraina arată că acesta simte că Occidentul dă semne de oboseală în privinţa acestui conflict. 

Există totuşi şi semnale pozitive care vin din partea Uniunii Europene. Un acord comercial între Ucraina şi UE, esenţial pentru revitalizarea economiei acestei ţări, a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Este posibil şi ca în curând cetăţenii Ucrainei să poată intra fără viză în ţările din blocul comunitar. 

Deşi aceste politici sunt bune, afirmă fostul consilier politic, efectele lor se vor face simţite pe termen lung, iar, între timp, strategia lui Putin cu privire la Ucraina pare să fie destabilizarea. 

Exploziile care au avut loc de la începutul războiului în mai multe oraşe din estul Ucrainei şi faptul că, recent, serviciile ucrainene de securitate au demascat o puternică celulă teroristă din Harkov, formată din opt bărbaţi, dintre care trei ruşi, arată că activitatea teroristă s-a intensificat. Şi nu este deloc exclus ca această tendinţă să continue. 

În plus, în locul unei noi ofensive militare terestre, Putin îşi va putea încerca norocul pe mare. Pe 14 decembrie, Rusia a furat două platforme de foraj din apele teritoriale ucrainene în apropiere de campul gazeifer Odessa, din Marea Neagră, la 100 de kilometri est de coasta Ucrainei, adaugă analistul Aaron Korewa.

La vest de acest câmp gazeifer, nu departe de litoralul Mării Negre, se află o mică insulă, numita Insula Şerpilor, o fostă bază sovietică, cu o populaţie de 100 de persoane.

Dacă Rusia ocupă insula, portul Odessa va fi izolat, fapt care va tăia complet accesul în Ucraina dinspre mare. Rusia deja a ocupat toate câmpurile de gaze aflate între Crimeea şi Insula Şerpilor, a remarcat Korewa.

O oază pentru terorişti

La Odessa, un oraş vorbitor de rusă, situaţia nu pare deloc stabilă. Gruparea teroristă locală pro-rusă „Luptătorii pentru eliberarea Odessei” a anunţat recent prin vocea liderului său, Aleksi Albu, că-şi va intensifica acţiunile. Mişcarea şi-a asumat în vară responsabilitatea pentru mai multe atacuri cu bombă. 

Iar dacă Rusia va intra în posesia Insulei Şerpilor, aceasta ar putea deveni o bază navală de unde luptătorii mişcării, înarmaţi cu puşti-mitraliere, să poată opera la bordul bărcilor cu motor. Situaţia ar fi una de coşmar pentru transporturile comerciale maritime, afirmă Korewa.

Chiar dacă este un scenariu greu digerabil, adaugă el, la fel a fost şi cel al anexării Crimeei de către Rusia.Totuşi, dacă Ucraina se va menţine ferm pe poziţii, iar Occidentul va învăţa din greşelile făcute, Putin nu va avea câştig de cauză în 2016, conchide analistul. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite