Vladimir Putin, unul din nominalizaţii la Premiul Nobel pentru Pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este unul din nominalizaţii la Premiul Nobel pentru Pace în 2014, liderul de la Moscova fiind intrat în cursă alături de alte 277 de personalităţi publice, relatează AFP.

În mod normal, lista candidaţilor este ţinută secretă, însă, cei care fac propunerile unei anumite personalităţi pot să facă publică alegerea lor.

În luna octombrie, mai mulţi oficiali ruşi l-au nominalizat pe Vladimir Putin la Nobelul pentru Pace, argumentul de bază al acestei decizii fiind implicarea majoră a liderului de la Moscova în criza siriană.

Preşedintele rus a reuşit, potrivit celor care l-au nominalizat, să împiedice o posibilă intervenţie a americanilor în Siria după folosirea armelor chimice împotriva populaţiei. Intervenţia fostului agent KGB a fost văzută drept un element primordial în plasarea sub controlul internaţional a arsenalului chimic avut de autorităţile de la Damasc.

Nominalizările pentru Premiul Nobel pot fi făcute relativ facil, numărul celor care pot realiza acest lucru fiind ridicat. Parlamentari, miniştri, profesori universitari, câştigători anteriori, membri ai organizaţiilor internaţionale sau membrii ai comitetului Nobel pot face nominalizări.

Şansele lui Putin de a câştiga acest premiu par a fi foarte mici mai ales în urma ultimelor evenimente internaţionale, cel mai vizibil şi de impact fiind implicare Rusiei în afacerile interne ale Ucrainei, prin trimiterea de trupe în peninsula Crimeea, potrivit cotidianului „Le Figaro”.  

O altă personalitate nominalizată pentru acest premiu internaţional este fostul colaborator al NSA, Edward Snowden.

În anul 2013, Premiul Nobel pentru Pace a fost câştigat de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite