Vladimir Putin sau omul contextelor

Vladimir Putin, cu lacrimi în ochi în timpul discursului rostit pe 4 martie 2012, când a recâştigat şefia Rusiei în urma alegerilor prezidenţiale FOTO: Reuters

Din când în când, marile puteri ajung pe prima pagină a tuturor ziarelor din lume, deoarece influenţa pe care o au în afacerile internaţionale obligă alţi actori statali să fie atenţi la ceea ce se întâmplă în marile capitale.

Această logică este înţeleasă de toţi, iar în societatea contemporană, când orice informaţie ajunge pe internet, se operează mult mai rapid cu stereotipuri, cu scheme de gândire, deoarece puţini mai fac efortul unei documentări reale asupra problemelor care apar.

În acest context, anumite întâmplări se preiau mai repede de către presa internaţională, pentru că ele corespund stereotipurilor şi, în acest fel, se poate rezolva veşnica nevoie de a da cititorului şi „ştiri pe care acesta le aşteaptă” din anumite spaţii, urmând ca mai târziu să se revină cu analize mai de substanţă. Într-un astfel de cadru, le rămâne doar universitarilor obligaţia de a realiza studiile de profunzime, pe care nu le citesc însă prea mulţi posibili destinatari – şi, de multe ori, tocmai cei care trebuie să le consulte nu o fac.

Ultimele săptămâni au adus pe scena mass-media un caz ciudat, care nu merita atâta atenţie, din partea oricui analizează speţa în sine: Pussy Riot. El a devenit un eveniment politic, care s-a soldat cu arestări de opozanţi politici, cu proteste internaţionale, fiind considerat un caz emblematic pentru Rusia de astăzi.

Ce înseamnă emblematic? În realitate, a considera un eveniment a fi din această noţiune precizează o anumită stereotipie a înţelegerii fenomenelor politice, iar a căuta mai departe de stereotip este uneori puţin avantajos.

Şi totuşi, din anul 2000 şi până acum, Rusia a devenit asociată cu numele de Vladimir Putin, ceea ce ar putea fi măgulitor pentru preşedintele Rusiei. Din momentul realizării acestei identificări, va trebui să îl introducem în orice analiză efectuată asupra spaţiului rus. În acest sens sunt şi cele peste 62 de milioane de citări pe motorul de căutare Google.

Henry Kissinger, omul care a făcut foarte mult în relaţia SUA – China scria de curând într-o carte dedicată marii puteri estice că totuşi oamenii politici sunt mai degrabă actori într-un context făcut de alţii şi doar puţine sunt momentele în care aceştia izbutesc să schimbe direcţia într-un mod suficient de clar: de cele mai multe ori tendinţele sunt atât de puternice încât obligă omul politic să acţioneze conform lor, iar nu invers – de cele mai multe ori, valoarea omului de stat fiind dată de viteza cu care acesta le decelează şi cu care izbuteşte să acţioneze.

Putem spune acest lucru şi despre Vladimir Putin? Fără îndoială că da, şi la baza acestui raţionament stă un aspect legat de organizarea statului sovietic. Mai concret, militarizarea societăţii introdusă de Stalin nu permitea unui bărbat prea multe opţiuni, dacă dorea să intre în politică.

De aceea, faptul că preşedintele rus a ales o carieră în serviciul de informaţii nu este surprinzător sau blamabil – ele sunt în permanenţă conectate la politică şi sunt organizaţii militarizate. Nu trebuie să uităm că tânărul leningrădean intră în viaţă în a doua parte a conducerii lui Brejnev, când situaţia statului sovietic începe să se deterioreze.

Practic, perspectivele nu erau pozitive în acel moment pentru nici un tânăr sovietic, stagnarea fiind un aspect înţeles de toţi ca fiind imposibil de schimbat. De aceea, singurele soluţii pentru a realiza mai mult decât media sau membrii nomenclaturii proveneau din contactul cu serviciile de informaţii – în special acea parte a lor care avea contact cu străinătatea.

Faptul că V. Putin ajunge să lucreze într-o bază importantă a armatei sovietice în Germania de est – fiind în anul 1989 unul dintre persoanele cu grad de decizie acolo, la doar 37 de ani – demonstrează anumite calităţi. Însă asupra lui se exercită direct influenţa mişcării de eliberare anticomuniste germane, după cum şi asupra lui Iuri Andropov – lider al URSS şi KGB peste 15 ani – s-a exercitat o influenţă teribilă, legată de revolta ungurilor din 1956.

În decurs de numai doi ani se pierde întreaga Europă Centrală şi de sud-est, precum şi toate republicile unionale. Astfel, şi V. Putin este unul din cei peste 5 milioane de militari care trebuie să se reinventeze complet, într-o nouă ecuaţie globală de securitate şi economie, având în spate un spectru îngrozitor: familiile lor. De aceea, nu trebuie să surprindă creşterea fenomenului infracţional în fostele republici sovietice care a avut ca făptuitori în special foştii militari – totuşi foamea este cel mai dur imbold pentru orice acţiune şi anumite excese sunt în bună măsură scuzabile.

Totuşi, contextul a fost favorabil tânărului locotenent-colonel: Rusia, succesoarea URSS este condusă de un lider de 60 de ani, iar acesta are nevoie de o nouă echipă pentru a putea realiza anumite transformări ale statului rezultat: 17 milioane de kilometri pătraţi şi doar 150 milioane de locuitori care trebuie să trăiască altfel acum într-o societate perfectă, după toate normele capitalismului. Era doar un simplu vis şi realitatea a demonstrat-o.

Totuşi, unde a fost contextul?

În primul rând, vârsta. Concret, când apar mari schimbări sociale, tinerii au mai multe şanse de a se remarca şi urca în carieră. Totuşi, există o diferenţă, legată de mărimea statului: cu cât este mai mic statul, cu atât este mai redusă vârsta celor ce au acces la funcţii. Astfel, în Georgia, preşedintele Sakaashvilli a început reforma statului cu tineri de până în 25 de ani şi acest lucru a reuşit, deoarece un teritoriu mic reduce totuşi timpul de rezolvare a problemelor.

Într-un stat de mărime medie, generaţia reformei are în jur de 30 de ani, la marile puteri, vârsta urcă spre 40 de ani, pentru că anumite dosare nu pot fi abordate cu oameni prea tineri, fiind necesar un echilibru între entuziasm şi experienţă.

Ori, în 1991, Vladimir Putin îndeplinea acest criteriu. În vâltoarea anilor 1990 – 2000, multe cariere s-au prăbuşit rapid şi generaţia celor care aveau 40 de ani a devenit soluţia normală pentru statul rus. Tocmai de aceea momentul în care devine deţinătorul unei funcţii de vârf este cel al vârstei de 45 de ani – şef al serviciului intern de securitate. La 46 de ani este prim-ministru iar preşedinte al statului rus, la 47 de ani.

Din acel moment, vom observa că acel mare context în care a putut acţiona este determinat de creşterea preţului petrolului. Acesta se ridică continuu din 2002, iar reforma fiscală introdusă, bazată pe introducerea unei cote unice de impozitare de 13% ajută bugetul de stat sub aspectul încasărilor.

Un proverb elveţian spune că acolo unde nu este aur, nu vor fi niciodată mercenari. Ori, în relaţiile internaţionale, a avea bani înseamnă a avea mai multă putere de acţiune şi şansa la un lobby mai bun. Vladimir Putin a înţeles asta mai bine ca oricine, în virtutea experienţei din Germania de est. Contextul petrolier a slăbit ţările care importă, iar efectele s-au văzut direct. Indiferent cine ar fi fost conducătorul Rusiei, ar fi avut aceeaşi strategie.

În acelaşi timp, preşedintele Rusiei a încercat să construiască o nouă elită pentru Rusia secolului XXI. Numai că apar unele semne neconcludente – în zona superioară a administraţiei de stat. De aceea, este evident că acest mandat şi cel mai probabil şi următorul vor avea ca subiect principal crearea unei noi elite pentru întregul stat rus. Aceasta, pentru că preşedintele rus are acum 59 de ani, iar durata unui mandat prezidenţial este de 6 ani.

Rezultatul acestui efort se va vedea destul de curând, cu toate acestea, trebuie să observăm că generaţia celor ce au acum 40 de ani în Rusia s-au format în perioada lui Gorbaciov şi a primilor ani ai lui Elţîn. Tumultul acestora a lăsat urme în sufletul fiecărui cetăţean rus.

În acelaşi timp, tehnologia a „invadat” societatea post-comunistă după 1990, iar tinerii studenţi de atunci au acum tot 40 de ani. Este evident că viziunea acestora pentru viitor şi statul lor este diferită. Doar contextul este altul, iar o parte din făuritorii acestuia este Vladimir Putin.