Împuşcat la film. Motivul? A trimis mesaje pe telefonul mobil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trimiterea de mesaje pe telefonul mobil la film - ce obicei enervant! Pe toţi ne-ar enerva aşa ceva. Dar, de fapt, ţin minte că în trecut m-ar fi enervat şi mâncatul de seminţe sau floricele de porumb în timpul spectacolului. Pe vremuri, la cinema nu se mânca, nu se bea, nu se râdea cu zgomot. Filmul se savura în linişte, respectând pe cei din jur.

Când se mergea la cinema la Patria lumea se îmbraca frumos. Un film bun era un eveniment monden. Ţin minte când s-a redifuzat filmul „Pe aripile vântului” la Sala Palatului. Am mers cu toată familia, îmbrăcaţi frumos, parfumaţi, coafaţi, parcă am avut şi cravată la gât deşi eram copil. Pieptănat cu cărare pe o parte, cărare perfectă trasată cu colţul piaptănului de mama cu precizie chirurgicală.

Vremurile s-au schimbat. Acum se pun picioarele pe scaunul din faţă, se face zgomot, se râde tare, se foşneşte, se mănâncă, se bea, se fac tot felul de zgomote. Eructaţiile pot fi explozive, ca un strigăt de triumf, fără „mâna la gură” şi „mă scuzaţi”. Când se goleşte sala, în urmă rămâne un dezastru, sala devine un depozit de tot felul de gunoaie. Dar mecanismul de curăţare este foarte bine pus la punct, cel puţin aici în America. Oamenii de serviciu, de obicei emigranţi, umili şi cu capul între umeri, curăţă eficient gunoaiele lăsate de consumatorii societăţii de consum şi pregătesc sala pentru următorul dezastru ciclic.

S-a întâmplat luni. Undeva în Florida, nici nu contează unde. Pe la orele prânzului. La cinematograf. Un om pe nume Chad, tată, cu soţia lângă el, s-a apucat să trimită mesaje pe telefonul mobil. Nu începuse încă filmul, luminile erau stinse şi se proiectau reclame. Pe scaunul din spate, un bărbat pe nume Curtis, tot tată, tot cu nevasta lângă el, s-a enervat de lipsa de bun-simţ a lui Chad. A ridicat vocea cărându-i acestuia să nu mai trimită mesaje. Vocile au început să devină din ce în ce mai iritate, sângele s-a urcat la cap. 

Curtis a ieşit din sală încercând să se plângă unui manager. Nu a găsit pe nimeni să îl ajute şi s-a întors în sală, unde Chad a continuat să îl enerveze, batjocorindu-l că nu a găsit un manager să îl „pârască”. Cei doi bărbaţi, ca doi cocoşi înfuriaţi, au ajuns să se enerveze aşa de tare încât sângele a început să clocotească şi judecata să facă loc furiei oarbe. Curtis a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat spre Chad. Soţia lui Chad, speriată, a pus mâna în faţă între pistol şi soţul ei. Glonţul a trecut prin mâna soţiei lovindu-l din plin pe Chad. Acesta a căzut în faţă, cu sângele curgând şiroaie din gură. Şi-a dat sufletul în cinematograf peste floricele de porumb şi paharul de Coca Cola.

image

Cui îi trimisese Chad mesajele nefericite? Dădacei fetiţei lui de 2 ani. Fetiţa rămăsese acasă cu dădaca pentru ca părinţii să poată vedea un film. Chad era un tata grijuliu. Ce ironie tragică! (FOTO Chad şi familia lui)

Curtis, tot tată şi tot cu soţia lângă el, nu era nici el un om rău. Poliţist ieşit la pensie, un om implicat în comunitatea în care locuia, iubit de familie, respectat de colegii de breaslă, îndrăgit de prieteni.

Curtis l-a împuşcat pe Chad. Într-o zi de luni pe la orele prânzului. Din motiv de enervare. Din motiv de trimis de mesaje pe telefon în cinematograf. Un motiv neimportant. Motivul exact, de fapt, nici nu contează. Enervarea a contat. Pierderea controlului. Furia oarbă. Doi oameni au ajuns în câteva minute să se urască cu violenţă.  Doi oameni distruşi de viitura furiei oarbe. Două familii destrămate. Două soţii suferinde. Un copil rămas orfan. 

Chad şi Curtis. Doi oameni, care, în alte împrejurări, ar fi putut fi prieteni. În fond şi la urma urmei nu erau prea diferiţi. Acum Chad nu mai există. Iar Curtis este un om sfărâmat. Într-o clipă.

image

Avocatul lui Curtis (FOTO stanga), cu şiretenia tipică, a folosit teoria de „legitimă apărare”. După părerea avocatului, Curtis a scos pistolul şi a tras pentru că Chad a aruncat un obiect în faţa lui Curtis. Curtis a tras cu pistolul pentru că s-a temut pentru viaţa lui. Martorii din cinema au confirmat. Da, Chad a aruncat ceva în faţa lui Curtis chiar înainte de a fi împuşcat.

Teoria nu a ţinut în faţa judecătorului. Poate şi pentru că obiectul aruncat a fost… un pumn de floricele de porumb!

Într-o zi de luni pe la orele prânzului, într-un orăşel liniştit din Florida, doi oameni buni şi-au distrus vieţile şi familiile. La cinematograf.

video platformvideo managementvideo solutionsvideo player

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite