Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Întoarcerea oglinzilor: America şi sprijinul multilateral al democraţiilor pentru reaşezarea lumii

100
19 Feb 2021 09:34:13
Iulian Chifu
FOTO EPA - EFE
FOTO EPA - EFE

Pandemia, dar şi evoluţia evenimentelor ultimilor ani, au adus lumea în faţa unui paradox, al aşa-numitei întoarceri a oglinzilor.

 Dacă am avut un establishment global în care Statele Unite şi-au asumat, în cea mai mare parte, până la episodul Trump, leadershipul global, iată că astăzi revenirea la reguli şi reaşezarea lumii trece printr-un proces invers, în care fiecare stat democratic va trebui să contribuie direct şi activ la desenarea viitorului lumii, a regulilor de reaşezare instituţională post-Covid. 

Un fenomen similar – mutatis mutandis – cu cel petrecut cu Parteneriatul Estic în relaţia cu UE: odată UE propunea reforme, aducea ajutoare şi impulsiona statele din vecinătate să accepte şi să adopte reforme asistate cât mai angajante şi relevante, pentru a se apropia de Uniune, pe când astăzi le revine statelor din regiune rolul de a-şi face reformele, de a se angaja şi de a solicita sprijinul Bruxellesului pentru asistenţă, arătând cu probe că sunt decise să facă reformele, că sunt angajate pe drumul democraţiei şi apropierii de UE şi că investiţia europenilor merită.
 

Statele Unite şi implicarea multilaterală strategică a democraţiilor

 
Statele Unite în era Biden au dorinţa de a reveni în postura de a redesena lumea. Însă lumea nu mai este aceeaşi ca cea de acum 4 ani sau de acum 8 ani. Evoluţiile tehnologice şi pandemia, creşterea încrederii autocraţiilor şi explozia Chinei ne-au adus în situaţia în care Statele Unite recurg la o implicare multilaterală a democraţiilor, nu numai principială, dar şi necesară. Şi au optat pentru reconstruirea relaţiei transatlantice – cu relevanţa globală a NATO, apoi au recurs la instrumentalizarea şi constituirea substanţială a Alianţei Democraţiilor – în care sunt admişi toţi partenerii globali, pe un model testat în Afganistan, şi care astăzi are o altă bază serioasă, respectiv apărarea şi promovarea principiilor democratice şi a lumii bazate pe reguli.
 
Fireşte că nu mai vorbim despre export de sistem sau promovarea democraţiei nu implică şi proiecţia forţei. E vorba pur şi simplu despre promovarea modelului pe care-l reprezintă democraţiile liberale şi sistemul ordonat al lumii bazate pe reguli, mai degrabă un liberalism internaţional clasic decât o revenire cu nuanţe la neo-conservatorismul lui Bush Jr. Nici nu se putea. Însă noutatea sistemului este multilateralism real – păstrând proporţiile, şi gradul de implicare strategică al fiecărui actor. Toate democraţiile, mari, mijlocii şi mici ca putere intrinsecă, sunt chemate să ajute în mod direct America, ajutându-se pe sine, pe fiecare dintre noi, în efortul reconfigurării şi reaşezării lumii. O putem face numai împreună, prin conjugarea coerentă a eforturilor şi mersul într-o singură direcţie, convenită în mod multilateral, un multilateralism real în care fiecare e aşteptat să participe cu iniţiative şi idei la masa de coagulare a formulei reaşezării democratice, bazate pe reguli.
 
Miza unei asemenea întreprinderi majore si de durată - care reclamă eforturi diplomatice şi de sinteză relevante din partea SUA, dar şi cele de concepţie şi ajustare venind din partea tuturor celorlalte state - se traduce în a creiona regulile şi criteriile pe baza cărora să funcţioneze şi să se reaşeze lumea de mâine sau a fi obligaţi să ne aşezăm cu toţii, state democratice, pe regulile scrise de alţii, nu neapărat parteneri sau care împărtăşesc regulile democratice şi pe cele ale lumii bazate pe reguli. Este o miză, să recunoaştem, suficient de importantă pentru ca să coaguleze eforturile tuturor, indiferent de nivelul şi categoria de greutate strategică în care se află statul democratic în cauză.
 

Bătălia pentru implicare, splendidă izolare, conducere sau dominaţie: unde se află America lui Biden

 
În Statele Unite a existat şi există, indiferent de partidul şi administraţia de la Casa Albă, o dezbatere constantă asupra gradului de implicare externă al Americii în treburile globale, despre formula de leadership pe care să o îmbrăţişeze, mergând până la componenta utilizării forţei armate şi proiecţia forţei la nivel global, ca instrument de politică externă sau de aplicare a regulilor internaţionale şi dreptului internaţional convenit. America de astăzi nu trebuie să se mai zbată în dezbateri dacă să se implice sau nu, să conducă lumea sau să lase pe alţii – pe regiuni, în formate neprecizate (uni-multipolarism), sau dacă să o lase, anarhic, să se descurce.
 
America de azi nu mai are luxul alegerii: mai întâi pentru că nu mai poate fi puterea dominantă, copleşitoare, determinantă. China e aproape. Apoi pentru că este ea însăşi ameninţată, şi trebuie să-şi asume desenarea lumii de mâine, crearea arhitecturii globale a viitorului, alături de aliaţi şi parteneri globali, pentru a nu fi obligată să se descurce în hapening sau într-o lume care se dezvoltă pe baza unor reguli trasate de alţii – cei care au voinţă de a umple vidul de leadership global, indiferent de nivel de ambiţie, de întindere a spaţiului asumat spre regularizare şi bugetul de resurse – cu precădere China – în special în Asia de Sud-Est, dar şi la nivel global; Rusia – în spaţiul post-sovietic, dar şi cu pretenţii în Orientul Mijlociu; Iran – cu precădere în Orientul Mijlociu.
 
Nu înseamnă că Politica de Mare Putere a dispărut, fireşte. Ea rămâne. Dar forţa se mută de la unilateralism şi abordări de natură hegemonică a celui mai puternic la multilateralism şi la nevoia de a utiliza susţinerea puterilor mijlocii şi a puterilor minore. Nu mai avem un actor dominant care scrie/dictează regulile, eventual în consultare binevoitoare cu partenerii şi statele contributoare – vezi cazurile intervenţiilor în Afganistan, Irak – ci având la bază un multilateralism real, pentru conjugarea puterii democraţiilor prin participare şi voinţă de a împărtăşi valori, idei şi consensuri largi, în reuniuni şi alianţe cu foarte mulţi membri.
 

Creşterea rolului puterilor mijlocii şi a puterile minore

 
Lumea de mâine, prin efectul polarizării sino-americane, dar şi a potenţialului şi greutăţii strategice în relativă descreştere a tuturor actorilor, la nivel global, duce la creşterea rolului puterilor mijlocii. O întreagă teorie a echilibrelor la nivelului 2 al puterilor mijlocii este în curs de elaborare, mai ales prin prisma nevoii de coagulare a acestora pentru a determina arhitectura lumii de mâine, alături de marile puteri, şi prin nevoia acestor state de a evita polarizarea şi alinierea în formule autentice de tip Război Rece, cu prieteni şi duşmani, în siajul celor doi actori dominanţi ai sistemului.
 
Echidistanţa sau gradul de libertate între cei doi actori majori determinanţi, SUA şi China - pentru că alegerile principiale sunt evidente, şi o aliniere pe comunitate de valori este naturală şi obligatorie - nu se poate realiza fără un întreg eşafodaj de relaţii între puterile mijlocii şi între acestea şi Marile Puteri, eşafodaj ce permite echilibrele şi libertatea relativă de mişcare. Din acest punct de vedere, osatura structurală şi fibrele de colaborare la nivelul puterilor mijlocii sunt cele ce crează posibilitatea echilibrării opţiunilor, fără ca principiile şi valorile democratice să fie afectate sau relaţia cu Statele Unite. Pe o asemenea conjunctură, Washingtonul trebuie să decidă regulile de coalizare şi sumare a puterii prin multilateralism real prin evitarea impunerii alegerilor, pentru a nu pierde, sub nici o formă, actorii mijlocii din coaliţie.
 
Experienţele anterioare nu au fost tocmai fericite, în ultimii 4 ani, iar tentativele de presiune excesivă asupra UE şi a statelor membre ale conclavului european au creat reacţii de nemulţumire evidente. Ideea de a supune aceşti actori unui proces de alegere exclusivă - aşa cum Marea Britanie a avut propriile probleme pe aceeaşi direcţie, când a ajuns în faţa obligaţiei de a alege între UE şi SUA, după ce s-a refugiat într-o asemenea perspectivă de alegere, şi a optat, în final, pentru modelul Global Britain – nu este cea mai bună soluţie, iar numai noua variantă a multilateralismului real duce la acceptarea modelelor de evitare a dependenţelor- vânzarea a 10% din porturile europene către China sau a fabricilor de construcţie şi cercetarea în semiconductoare către giganţii majori industriali ai statului chinez - dar respingerea, totodată, a unor constrângeri nepotrivite în privinţa unor relaţii comerciale avantajoase cu Beijingul. Nuanţele contează, iar gradul de reglementare este rezultatul criteriilor stabilite în comun.
 
Nu e vorba, şi Europa a învăţat enorm din criză, iar ideile coagulate au arătat şi problemele monopolizării producţiei manufacturiere şi cele ale lungirii lanţurilor de producţie şi acapararea a mari părţi ale acestor lanţuri tot de China. În momentul când toate statele lumii doresc, în acelaşi timp, aceleaşi produse, şi când până şi transportul devine o problemă, condiţionările politice şi avantajele din „diplomaţia măştilor” sunt evidente, iar vulnerabilităţile tuturor cresc exponenţial.
 
Deci relevanţa puterilor mijlocii creşte în această etapă de reaşezare bazată pe coagularea şi compunerea puterii dominante din conjugarea puterilor statelor democratice mijlocii, care secondează nivelul puterilor majore şi regionale respectiv a celor două superputeri cu relevanţă sensibil egală. Însă în acest context nu mai este de neglijat aportul puterilor minore, cu propria relevanţă prin conjugare şi cu propriul rol în coagularea şi potenţarea globală a democraţiilor. Iar aici se înscrie şi România.
 

Rolul UE în exportarea bunelor practici în reaşezarea globală

 
Uniunea Europeană joacă un rol major în viitoarea coagulare globală a puterii democraţiilor, la diferitele niveluri, de la superputerea SUA, la marile puteri, urmate de puterile mijlocii şi puterile minore. Nu pentru că UE ar putea revendica rolul de a treia superputere – cum şi-ar dori cei care îmbrăţişează un anumit nivel de ambiţie şi au creat Strategia de Securitate Globală a UE. Nu o poate face în primul rând pentru că nu şi-o doresc marile puteri din cadrul UE, aceleaşi care au ambiţii globale pentru UE. Ci pentru că UE a învăţat în 28, acum în 27, şi a reuşit să creeze câteva categorii de putere reală greu de inorat şi lesne de reprodus la nivel global.
 
Forţa UE, în varianta post-modernă a evoluţiei sale, au reprezentat-o două valori europene majore – mai importante decât identitatea europeană, autonomia sau suveranitatea strategică în sine: atractivitatea modelului şi, respectiv soft power-ul de netăgăduit şi amprenta pe care o proiecta în vecinătate şi în lume, pe baza înălţimii morale şi a posturii non militare a sa. Din păcate, atractivitatea modelului a pălit - o vedem cu precădere în Balcanii de Vest şi statele Parteneriatului Estic, mai puţin entuziaste în modelul european, aşa cum statele lumii privesc cu relativă reticenţă faţă de UE şi statele europene după criza datoriilor suverane din 2009.
 
Însă dacă atractivitatea naturală a pălit substanţial,  aceasta a lăsat locul altor două componente de putere utilizabile astăzi: puterea normativă, dată de forţa de coeziune şi constrângere importantă generată de statul de drept şi regulile comune respectate – a văzut-o pe de-a-ntregul în modul cel mai puţin simpatic Marea Britanie – fapt care dublează în plan intern atractivitatea resurselor – vezi Fondul de relansare mutual post-criză; şi capacitatea de a realiza consensul între mulţi actori. Ambele – forţa normativă – de data asta la nivelul lumii bazate pe reguli impuse şi oprobiul, dacă nu constrângerea celor ce ies din aceste reguli – şi capacitatea de a realiza consensul cu mulţi actori sunt elemente de transferat la nivel global. Şi vor ajuta formula de coagulare şi potenţarea puterii conjugate a democraţiilor.
 
„Întoarcerea oglinzilor” marchează o creştere în relevanţă a tuturor statelor democratice, şi desenează un multilateralism real, în noul format al globalizării. Fireşte că această coagulare presupune şi reguli, şi calibrarea nivelului de ambiţie al celor mari, şi o deschidere a lor în a realiza nevoia de fiecare aport de substanţă al puterilor mijlocii şi minore. Politica de Mare Putere există, nimeni nu poate înlocui dialogul celor potenţi, dar nimeni nu poate mişca lumea înainte, şi nu poate evita reaşezarea pe criterii autoritariste sau anarhice – confruntaţionale tip Război Rece sau fiecare pentru sine, dacă nu realizează coagularea şi conjugarea cu potenţarea maximă a puterii tuturor democraţiilor.
 
Concret, în perioada următoare, se aşteaptă ca Statele Unite să treacă la relansarea acordurile comerciale de liber schimb – TTP – sau succesorul acestuia – şi TTIP, în varianta transatlantică. Apoi urmează a fi elaborate noile reguli economice şi comerciale ca bază de relansare a OMC  şi a celorlalte instituţii multilaterale, dar mai ales marea alianţă a democraţiilor pentru bătălia tehnologică ce vine – prin potenţarea în domeniile inventivitate, educaţie, cercetare fundamentală, ca atuuri majore în a acumula resursa tehnologică pentru lumea de mâine. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm marele aport al diplomaţiei de care e nevoie în realizarea şi prezervarea alianţelor fundamentale care vin, cu mulţi actori, de calibre diferite, dar şi în evitarea accidentelor în perioada de până la momentul coagulării puterii de sinteză a democraţiilor capabile să reaşeze lumea de mâine.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Vranita
19.02.2021, 09:44:52

Castigul cel mai mare e ca SUA incepe sa fie distrusa iar statele ei care ii sunt pres vor ajunge Somalia . In conditiile astea Moldova are o mare sansa sa se elibereze si sa se intregeasca in Moldova Mare .

-6 (14 voturi)
Stefan din Nord
19.02.2021, 09:47:38

Adica sa se uneasca doua saracii ca sa rezulte doar una si mai mare ?

-4 (14 voturi)
Vranita
19.02.2021, 10:28:47

Nu, sa se intregeasca Moldova asa cum a fost ea cand era Mare.

-6 (8 voturi)
Mihai Ternopol
19.02.2021, 09:53:28

America in era Sleepy Joe - marioneta lui Xi, inseamna pozitie de ghiocel in fata Beijingului, apoi o frumoasa penetrare, demna de youporn.

-5 (13 voturi)
Lucifer
19.02.2021, 10:28:08

Să nu ne luăm dorinţele drept realităţi. Eu zic că dimpotrivă, Biden la Casa Albă a făcut ca de exemplu Rusia şi Germania "să ridice tonul", ba chiar a crescut agresivitatea declaraţiilor politice ale liderilor Germaniei şi Rusiei. Germania pur şi simplu speră că SUA+UK îi va da "mână liberă" în Europa( nu ca germanul Trump....), în speţă recunoaşterea economică şi politică a supremaţiei germane, cu emiterea de pretenţii de "mare putere", inclusiv prin plecarea bazelor militare ale SUA din Germania şi reînceperea militarizării germane. Rusia, însă din alte motive, ridică şi ea tonul agresivităţii pentru ca Rusia să obţină avantaje în faţa lui Biden, considerat mult mai aplecat către compromisuri ca Trump. Nu, SUA este şi mai izolată ca în perioada Trump, practic Europa germano-franceză îşi continuă fronda cu şi mai mare agresivitate, cocoloşind relaţiile cu Rusia şi sfidându-l pe Biden cu tratatatul China-Uniunea Europeană impus de Germania. "Multilateralism real"? Păi asta înseamnă că "multilateralii" nu se mai înţeleg între ei, respectiv că TOŢI vor o altă Ordine Mondială cu zone de influenţă proprii sub control individual. Este naiv cine crede că asta se poate realiza prin negocieri între "multilaterali". Vin vremuri periculoase.

-7 (17 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările