„În momentul în care o naţiune, cum este Rusia în acest caz, încearcă să-şi impună propria voinţă de a defini graniţele internaţionale, încălcând integritatea teritorială şi suveranitatea naţională a unui stat prin forţă, atunci toate naţiunile, întreaga comunitate internaţională, va lua notă şi va răspunde”, a anunţat Chuck Hagel.
Naţiunile trebuie să fie atente în continuare la posibilele ameninţări din partea Rusiei, a mai adăugat înaltul oficial american.
Anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, acţiune denunţată de Occident, a provocat una dintre cele mai grave crize în relaţiile Est-Vest de la sfârşitul Războiului Rece. Tensiunile rămân la un nivel înalt şi în prezent din cauza trupelor militare ruse staţionate în apropierea frontierei de est a Ucrainei, conform NATO.
Japonia face parte din grupul ţărilor puternic industrializate G8, care a susţinut măsuri de izolare a Rusiei ca răspuns la acţiunile Moscovei de anexare a peninsulei Crimeea.
Aflat în Japonia, Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi ce părere are în acest context despre propriile probleme teritoriale ale autorităţilor din Tokio cu Beijingul asupra insulelor Senkaku (Diaoyu).
Oficialul american a replicat că este de datoria statelor individuale să-şi rezolve aceste dispute, însă Statele Unite vor fi mereu obligate să-şi respecte obligaţiile prevăzute în tratatul cu Japonia.
Chuck Hagel a caracterizat relaţiile SUA-Japonia ca fiind unele dintre cele mai puternice parteneriate din lume, precum şi „o ancoră puternică pentru pacea şi securitatea în regiune”.
„Parteneriatul cu China este de asemenea important. Este o relaţie în curs de dezvoltare”, a mai adăugat secretarul american al Apărării.
Statele Unite ale Americii deţin mii de trupe staţionate în Japonia, oficialii de la Washington susţinând că această măsură este necesară şi legală prin natura tratatului de apărare reciprocă semnat de SUA şi Japonia.
Citeşte şi:
Statele Unite intenţionează să trimită o navă în Marea Neagră
Statele Unite intenţionează să trimită o navă în Marea Neagră, precum şi să intensifice manevrele militare programate în zona de Est a Europei pentru această vară, în vederea asigurării aliaţilor faţă de tensiunile cu Federaţia Rusă, informează AFP.
O retragere a trupelor ruse de la frontiera estică a Ucrainei ar reprezenta o „primă etapă binevenită”, au declarat recent oficialii americani, fără a confirma dacă anunţurile în acest sens ale Rusiei sunt adevărate, informează AFP.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Parteneriate cu state comuniste nu se pot incheia ! Este o absurdita ! Dovada ? faptele Kremlinului prin invadarea Ucrainei si China care mocneste fie cu insulele Sankaku sau respectiv Taiwan...
SUA, gardianul planetar al propriilor interese. Strajerul democratiei si al piticilor sai aliati.
Comentariu considerat abuziv.
Comentariu considerat abuziv.
Comentariu considerat abuziv.