Şeful diplomaţiei americane, în Congres: SUA pot lupta cu terorismul, dar nu pot reface o societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane
Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane

La audierea din Congres, secretarul de stat, Antony Blinken, a luat apărarea manierei în care administraţia Biden a administrat retragerea forţelor americane din Afganistan, arătând că a venit vremea ca cel mai îndelungat război din istoria Americii să se încheie. Totodată, el a recunoscut că SUA pot lupta cu terorismul, dar nu pot reface o societate.

Blinken a spus că evacuarea de pe aeroportul din Kabul a fost „extraordinară”. Blinken care a fost audiat de Comisia pentru Relaţii Externe a Camerei Reprezentanţilor şi se află marţi în faţa comisiei similare din Senat, este prima oficialitate a administraţiei Biden audiată în legătură cu situaţia din Afganistan, în contextul în care modul cum s-a organizat retragerea americană este criticat de ambele părţi ale spectrului politic.

În timpul audierii de luni, republicanii l-au acuzat pe Blinken că minte şi i-au cerut demisia. Membrii în Congres l-au întrebat cum pot Statele Unite să contracareze terorismul în Afganistan, acum că nu mai au trupe în ţară sau aliaţi pe care să poată conta, când nu mai dispun de surse de informaţii ca în trecut şi de o bază militară aeriană, în apropiere.

Blinken a refuzat să răspundă la aceste întrebări în sesiunea deschisă, spunând că va informa membrii în Congres, în particular, notează europa libera.

Antony Blinken a recunoscut că unii membri în guvernul interimar taliban au un trecut îngrijorător, precizând că Washingtonul va trata cu regimul de la Kabul, în funcţie de interesele de securitate americane.

Despre retragere şi evacuare, şeful diplomaţiei americane a precizat că administraţia Biden a moştenit de la cea precedentă o dată limită pentru retragere, dar nu şi un plan.

Cu privire la reţeaua teroristă Al Qaeda, secretarul de stat a declarat că a fost slăbită atât de mult încât pentru moment nu este capabilă să execute atacuri coordonate în exterior, dar că se impune vigilenţă cu privire la pericolul terorist, care în prezent este răspândit în multe locuri, nu doar Afganistan.

Antony Blinken a spus că în Afganistan au rămas circa 100 de cetăţeni americani şi probabil mii de rezidenţi ai Statelor Unite dar nu a putut preciza câţi dintre afganii care au cerut să se refugieze, au reuşit să o facă. El a arătat că va numi o oficialitate de rang înalt de la Departamentul de Stat, care să se ocupe direct de situaţia fetelor şi femeilor din Afganistan, pusă în primejdie de regimul taliban.

Secretarul de stat a spus că principala lecţie a războiului este că Statele Unite sunt eficace împotriva ameninţărilor teroriste, dar că nu au nici mijlocele şi nici capacitatea de a reconfigura o societate.

Deputatul republican Brian Mast l-a acuzat pe Blinken că ar fi manipulat informaţii cu privire la slăbiciunea guvernului afgan, numindu-l în câteva rânduri „mincinos”.

Atunci când i-a venit rândul să răspundă. Blinken a spus că deputatul greşeşte şi că nimeni nu şi-a imaginat că Afganistanul va cădea în mâinile talibanilor în doar 11 zile.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite