Ţiganii le dau bătăi de cap şi canadienilor. Cum ajung romii să ceară azil politic în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romii au fost introduşi ilegal prin Vermont, unde securitatea frontierei a fost întărită recent FOTO:AFP
Romii au fost introduşi ilegal prin Vermont, unde securitatea frontierei a fost întărită recent FOTO:AFP

Oficialii canadieni şi americani sunt de părere că ţiganii din România au ajuns clandestin în Statele Unite ale Americii prin Mexic, cu speranţa de a obţine azil politic în Canada.

Cel puţin 85 de români, printre care 35 de copii, au ajuns în Canada din februarie până în prezent şi au aplicat pentru azil, a declarat Jason Kenney, ministrul canadian al Imigraţiei. În general, romii stau câteva zile în Mexic înainte de a trece ilegal frontiera Statelor Unite pentru a ajunge în Quebec, a spus el.

Toţi au fost introduşi ilegal în ţară, printr-un oraş din Vermont, unde securitatea frontierei a fost doar recent întărită, în anii de după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, potrivit AP.

Odată ajunşi în Canada, pot aştepta ani buni până când solicitările lor pentru azil politic sunt soluţionate. În tot acest timp, sunt eligibili pentru a primi beneficii de asistenţă socială.

Cu toate acestea, noua lege canadiană privind imigraţia, adoptată în iunie, prevede detenţia persoanelor bănuite că au ajuns în Canada ilegal. 30 dintre cei 85 de români au fost reţinuţi în temeiul acestei legi şi autorităţile sunt acum în căutarea altor 45, a declarat Kenney. Cele 10 persoane rămase nu vor fi reţinute pentru că au ajuns în ţară înainte ca legea să intre în vigoare. Legea nu le interzice să ceară azil pe timpul detenţiei.

„Chiar nu am mai văzut aşa ceva până acum în sistemul nostru de imigraţie: oameni din Europa care merg în Mexic, trec prin SUA ca să vină în Canada şi apoi merg la Toronto, unde mulţi dintre ei se implică în activităţi criminale“, şi-a manifestat surprinderea Kenney, la o conferinţă de presă în Quebec.

Kenney a susţinut că nu poate spune cu certitudine că cei 85 de români erau ţigani, dar oficialii americani de la Imigrări, care au înregistrat o creştere a numărului de români care trec ilegal frontiera dintre Mexic şi Statele Unite, au spus că cei mai mulţi sunt ţigani.

Această creştere a trecerii ilegale în Canada de către români poate fi din cauza unui acord din 2004 dintre Statele Unite ale Americii şi Canada, potrivit căruia străinii care vin la frontiera canadiană în căutare de azil politic ar trebui să le fie refuzată intrarea şi să fie direcţionaţi către Statele Unite, unde cerinţele sunt mai dificile.

Kenney a spus despre Canada că nu îi va mai tolera pe cei care abuzează de generozitatea sistemului său de imigraţie. „Transmitem un mesaj puternic celor care se gândesc să se folosească de serviciile contrabandiştilor pentru a se strecura în Canada: nu o faceţi“, a spus el.

Kenney a declarat că cei mai mulţi dintre cei 85 de români au mers la Toronto, iar alţii la Montreal, iar oficiali canadieni anonimi au dezvăluit că mulţi au ajuns să fie datori la o organizaţie criminală, motiv pentru care se implică în activităţi ilegale pentru a-i plăti pe contrabandişti. 12 dintre ei au fost acuzaţi de diferite infracţiuni de la sosirea lor în Canada, au declarat oficialii.

Statisticile de la Protecţia Vamală din Statele Unite ale Americii au arătat că 901 români au fost reţinuţi de-a lungul frontierei mexicane în anul fiscal 2012, faţă de cei 575 arestaţi în 2011 şi 384 în 2010.

Românii care doresc să intre în SUA ori în Canada au nevoie de vize de pre-aprobare, dar nu şi pentru a ajunge în Mexic, potrivit AP.

Gina Csanyi-Robah, directorul executiv al Centrului Comunităţii Romilor din Toronto, a spus că este conştientă de trecerea ilegală a frontierei, dar înţelege ceea ce îi motivează pe ţigani: o nouă viaţă în Canada.

Ea şi-a exprimat îndoiala că un sistem organizat de contrabandă se află în spatele creşterii numărului de imigranţi ilegali, spunând că este mult mai probabil ca uşurinţa cu care se trece graniţa prin statul american Vermont să se fi răspândit în rândul romilor din gură în gură.

Această comunitate acţionează în funcţie de ceea ce aude. Deci, dacă o familie ajunge acolo şi găseşte condiţii pentru a cere azil, vă pot garanta că vor fi alte zece familii care o vor urma: rude, prieteni...Şi aceste zece familii vor spune altor zece familii“, a adăugat ea.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite