A dat mâna cu Ceauşescu. VEZI AICI ce a făcut IMEDIAT după asta

Până şi un dictator comunist a avut un plan cu ţara pe care o conducea. Noi nu suntem în stare să ne trezim din comunism.

Fidel Castro a fost un munte de comunism, un dictator represiv şi un pirat ucigaş în coasta Statelor Unite. Omul a avut destul creier, însă, după căderea comunismului, să transforme căderea URSS, sub embargoul constant al SUA, într-un brand personal, de supravieţuitor şi continuator, de sfidător granular al doctrinei Monroe. 

Bun sau rău, a fost un proiect de ţară, cu el drept opozant central al capitalismului. Acolo unde noi ne-am zbătut constant să negăm trecutul şi să definim viitorul, printr-o voinţă naţională slabă, Cuba a continuat, în genunchi, sub viziunea familiei Castro. Doctorii noştri au plecat de capul lor, dezgustaţi de sistem, Cuba i-a exportat în Venezuela şi în lume. În 2007, Cuba avea mai mulţi medici în străinătate, în misiuni de ajutorare, decât toate ţările G8, adică 19.000 de doctori, din cei 42.000 de cubanezi detaşaţi prin programe umanitare în 103 ţări. Noi, în 2015, voiam încă să aflăm câţi români avem plecaţi din ţară. 

Compar mere cu pere, având în vedere planul lui Castro de a exporta revoluţia socialistă în cele patru zări şi dictatura pe care o impunea acasă, dar subliniez că avea un plan: un plan care, sigur, a fost mai uşor de urmat, într-o dictatură, în care liderii disidenţei erau băgaţi în puşcărie în mod regulat, în care accesul la informaţie şi proprietatea privată erau profund limitate. 

În fapt, nu poţi compara România cu Cuba sub nicio formă, în afara unei distopii post-comuniste la noi, de rit chinez, în care s-ar fi continuat cu deschiderea robinetului la democraţie extrem de lent. Dar când până şi un regim represiv are un plan de ţară, stai să te gândeşti din ce naţie de dobitoci faci parte.

Noi nu am avut şi nu avem planuri de ţară. Ideea că apartenenţa la UE şi NATO ar constitui un plan de ţară este fals. Statul român, slăbit şi ineficient, incompetent şi corupt, a suprapus dorinţele de deschidere spre vest, de siguranţă şi de libertate ale românilor peste aderarea la structuri trans-naţionale şi internaţionale.

Nu avea de ales, din resurse proprii nu avea cum să ne facă viaţa mai bună; un proiect de ţară implică manifestarea suverană pe propriul teritoriu, un plan care să facă viaţa mai bună pentru cetăţeni prin mijloace interne, nu externe propriului stat. Asta ar necesita şi o voinţă populară, vreo pată de umanitate sau, măcar, de unire socială. 

Aşadar, beau o Coca-Cola rece alături de dumneavostră şi mă gândesc unde am fi fără naţionalisme ieftine şi populisme cretine, dacă am fi adaptat modelul cubanez la democraţie şi am fi oferit ajutoare logice milioanelor de români plecaţi, din nevoie sau scârbă, peste graniţe; măcar dacă am fi oferit un sistem de decenţă şi respect doctorilor. 

Unde am fi acum, dacă în loc de catedrale ale neamului, am fi construit planuri umanitare, alături de BOR, pentru cei aflaţi în nevoie sau, tot ca nişte idioţi care nu s-au răsculat la timp în faţa comunismului, dacă am fi ajutat, cu toată puterea noastră, ca moldovenii să lupte pentru căderea cortinei de fier cu 10 ani mai devreme?

Unde am fi ajuns noi, ca naţie, dacă un proiect de ţară ne-ar fi definit ca punctul de intrare al capitalului şi forţei de muncă în Uniunea Europeană din estul nemărginit, în loc să ne plângem că un corporatist ţine doi pensionari în spate, să nu ne împotrivim imigranţilor pierduţi prin lume sau nu să privim doar cu îngrijorare goală la cum vecinii noştri sunt călcaţi în picioare de forţe resugente? 

Unde am fi fost noi dacă ne ajutam pe noi înşine?

Fidel Castro este istorie, istoria neruşinată a comunismului, dar şi a unui dictator care a făcut mai mult decât a putut Ceauşescu sau alţii de pe la noi. Asta nu înseamnă că trebuie să-i plângem, doar să învăţăm ce putem face, ca oameni liberi - sigur, dacă ştim cum să folosim libertatea. Am impresia că românii încă se mai întreabă ce să facă, fără să fi avut pe cineva de talia lui Fidel cu bocancul revoluţionar pe grumazul naţional.

Până şi un dictator comunist a avut un plan cu ţara pe care o conducea. Noi nu suntem în stare să ne trezim, ori din amintirea comunismului, ori din orbecăială de după.  

Gândire liberă!