A început procesul Trump. Ce implicaţii directe sau simbolice va avea decizia finală?

În urmă cu câteva zile, într-un text pe care l-am intitulat America versus America, vă prezentam, în premieră, actele acuzării şi apărării ce vor fi lecturate oficial (şi argumentate, timp de 16 ore fiecare), astfel încât nu mai revin asupra dimensiunii strict juridice, însoţite, în cazul lui Trump, de dificultăţile care se tot ţin lanţ în urma demisiilor succesive ale membrilor diverselor echipe de avocaţi angajate.

Din acest moment, cei care vor trebui să decidă sunt doar membrii Senatului care, în final, vor trebui să spună dacă ceea ce i se reproşează lui Trump justifică o decizie extrem de dură, anume pierderea dreptului de a mai candida vreodată la o funcţie publică, plus anularea tuturor privilegiilor tradiţionale care revin oricărui fost preşedinte al SUA şi familiei sale.

Ceea ce este sau poate fi extrem de important în continuare este faptul că, dacă încercaţi să analizaţi situaţia fără patimă, veţi constata că orice tip de decizie are potenţialul unor conflicte viitoare, divizând şi mai mult societatea americană, trimiţând în eter şi mesaje care pot fi invocate pentru a judeca soarta altora dintre liderii politici ai lumii care vor fi acuzaţi de comportamente sau decizii ce ţin de practicile naţional extremiste. Sau, dimpotrivă, poate spune tuturor că am intrat în zodia aceea a istoriei, de regulă specifică unui sfârşit de ciclu, când puterea este cucerită, ca la începuturi de ciclu istoric, cu arma în mână, absolut legal deoarece nu mai există lege, de către personaje care vor şi pot să-şi impună propriile reguli.

Nu este vorba de Trump şi nu e nici măcar o sugestie că decizia Senatului american, oricum va suna ea, să fie posibil de pus sub semnul întrebării.

Problema este alta şi, din punctul meu de vedere, acest verdict din zilele viitoare, va fi teribil de important pentru istoria SUA , cu o valoare simbolică enormă. Suntem în situaţia în care America aceea despre care am învăţat că ar fi cea mai bine articulată democraţie a lumii, trebuie să ia o decizie într-unul din cazurile clasice pe care reprezentanţii politicii americane şi profesorii americani de democraţie o predau pentru uzul ţărilor nefericite şi ieşite de curând din sălbăticia comunismului: atotputernicia statului de drept bazat pe egalitatea tuturor în faţa legii. Numai că, totodată, o eventuală condamnare ar spune lumii întregi că în acest cadru perfect al democraţiei americane consolidate poate avea loc, chiar la îndemul Preşedintelui SUA, o tentativă de puci finalizată prin intrarea cu forţa în clădirea simbol a Congresului. Ori tocmai această acuzaţie era absolut de neimaginat deoarece, după cum s-a spus de mii şi mii de ori, un asemenea tip de comportament este specific statelor primitive şi needucate. Dar dacă, Doamne fereşte, va fi formulată o asemenea decizie, prin ea nu este umilit şi degradat numai personajul Donald J.Trump, al 45-le Preşedinte al SUA. Se introduce în istoria şi în practica americană - adevărat nu foarte veche - un factor de vulnerabilitate care-i scade şi panaşul şi puterea directă de intervenţie, fie numai pe plan moral, faţă de celelalte naţiuni care, astfel, îşi pierd elementul de referinţă, farul în materie de corectitudine politică pe plan naţional şi în atât de sensibilele relaţii internaţionale.

În situaţia contrară, cea a achitării de către Senat, iarăşi se produce un precendet cel puţin ciudat: va deveni evident că toate poveştile despre respectarea statului de drept şi a cadrului legal (cu atât mai mult a prevederilor extrem de stricte din paragrafele constituţionale care vorbesc despre răspunderea în cazul chemării la insurecţie) nu sunt, pe fond, decât mofturi şi fasoane de curcă beată, cum ar fi spus pe bună dreptate Mateiu Caragiale. Şi că, nu-i aşa, după cum ştiţi de secole, „una bem, alta fumăm“.

Caz în care ne-am afla fix în situaţia pe care, pe şoptite, o povestea un foarte în vârstă judecător dintr-o ţară africană: „Seara m-am culcat ştiind că X tocmai fusese ales în uralele mulţimii preşedinte pe viaţă; ei bine, dimineaţă mă trezesc în şuturi membrii gărzii sale prezidenţiale care-mi spun că trebuie să mă îmbrac de ceremonie şi să primesc jurământul depus de Preşedinte. Le-am spus că greşesc adresa, deoarece tocmai făcuse asta cu o zi înainte. Răspunsul a fost dat de unul din băieţi care m-a lovit cu patul armei peste faţă şi mi-a rupt toţi dinţii. Comandantul detaşamentului s-a enervat şi l-a împuşcat pe nenorocit. Ultimul lucru de care mi-aduc aminte e că am leşinat şi apoi m-am trezit într-o căsuţă ascunsă în junglă, ocrotit de tribul din care fac parte. Atunci am aflat că nu eu, ci nefericitul de soldat avusese dreptate. Preşedintele fusese dat jos de un puci militar şi în locul său venise vărul celei de-a patra neveste a Preşedintelui destituit căruia i se tăiase capul care a fost expus în vârful unei suliţe, lângă platforma din piaţa centrală, unde a stat până ce noul preşedinte a fost înlocuit de la putere“.

Reducând argumentaţia la absurd, aici chiar este vorba despre primejdia reală - pândind oriunde în lume şi în orice moment al istoriei, al declanşării unor grave tensiuni sociale care să se termine în război civil. Decizia finală din Senatul american va fi, dincolo de tot ce-am încercat să discut până acum, şi un moment simbolic al începutului, într-un fel sau altul, al procesului de vindecare naţională împotriva continuării cultivării sentimentelor de ură şi intoleranţă devenite acum locuri comune într-un discurs al revanşei.