Administraţia Biden a recomandat să fie acordată permisiunea ca Google şi Meta să utilizeze un cablu subacvatic pentru traficul de internet cu Asia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Administraţia Biden a recomandat vineri ca Google, divizie a grupului Alphabet, şi Meta, compania mamă a Facebook, să obţină permisiunea de a folosi un sistem de cablu submarin pentru a gestiona traficul de internet în creştere cu Asia, transmite Reuters.

Administraţia a îndemnat Comisia Federală de Comunicaţii (FCC) să acorde licenţe companiilor pentru a trimite şi primi date prin reţeaua de cablu Pacific Light, de 8.000 de mile.

Sistemul submarin de fibră optică conectează Statele Unite, Taiwan, Filipine şi Hong Kong. Cablurile submarine transmit aproape tot traficul de date pe internet din lume.

Meta a cerut permisiunea de a folosi porţiunea dintre Filipine şi Statele Unite, în timp ce Google a cerut permisiunea de a se conecta la Taiwan.

Companiile s-au angajat să protejeze confidenţialitatea şi securitatea datelor americanilor, în special împotriva operaţiunilor de informaţii ale Chinei.

Planul Google şi Meta a abandonat o propunere anterioară de a folosi cablul reţelei către Hong Kong, care este controlat de Beijing. Mai multe agenţii guvernamentale din SUA au recomandat blocarea acestui plan în 2020.

Departamentul de Justiţie a spus că acordurile de securitate naţională cu Google şi Meta sunt necesare având în vedere ”eforturile susţinute ale Chinei de a achiziţiona datele personale sensibile ale unor  milioane de oameni din SUA”.

Ambasada Chinei la Washington şi Google nu au comentat imediat.

Aproximativ 300 de cabluri submarine formează coloana vertebrală a internetului, transportând 99% din traficul de date din lume.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite