Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Administraţia Trump va acuza China de „agresiune economică”

25
17 Dec 2017 04:06:46
Autor: Laurenţiu Sirbu
D. Trump şi Xi Jinping/ Foto: EPA
D. Trump şi Xi Jinping/ Foto: EPA

Donald Trump va acuza China de „agresiune economică”, luni când este programat să facă publică strategia naţională de securitate, într-un semn clar de frustrare faţă de inabilitatea acestuia de a folosi relaţia personală cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, în a convinge Beijingul să-şi schimbe politica comercială faţă de SUA.

Cotidianul Financial Times, care citează mai multe surse din administraţia Trump, susţine că preşedintele american urmează să propună o politică mult mai dură faţă de China comparativ cu administraţiile anterioare.
 
„Strategia naţională de securitate va caracteriza China drept un competitor în toate domeniile. Nu doar un competitor ci o ameninţare, şi prin urmare, din perspectiva multora din această administraţie, un adversar”, a afirmat o sursă citată. „Această strategie nu este ceva ce le-a trecut acum prin cap. Întâlnirea de la Mar-a-lago a pus pe pauză retorica din campanie, iar Xi Jinping a riscat puţin venind aici cu o atitudine deschisă faţă de Trump. Acesta din urmă a zis „bine, faceţi ceva cu Coreea de Nord şi în privinţa schimburilor comerciale”, dar această strategie nu a funcţionat deloc”, a completat sursa citată.
 
Preşedintele Trump a criticat politica Chinei în repetate rânduri în timpul campaniei electorale, însă, odată ajuns în funcţie, şi după summit-ul de la Mar-a-Lago, a adoptat o poziţie mult mai puţin combativă, în parte şi pentru că Washingtonul a mizat pe presiunea Chinei în rezolvarea crizei nucleare din Peninsula Coreeană.
 
În ultimele luni, preşedintele Trump a afişat o iritare accentuată faţă de lipsa de progres în problema deficitului comercial al Statelor Unite în report cu China. Acesta a indicat o întoarcere la o politică mult mai agresivă în timpul turneului său din Asia, unde a declarat că SUA nu vor mai accepta „abuzurile comerciale cronice” ale unor state din Asia.
 
H. R. McMaster, principalul consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Trump şi cel care a supervizat elaborarea acestei strategii, a afirmat în urmă cu câteva zile că atât Rusia cât şi China reprezintă „puteri revizioniste” ce urmăresc „să submineze ordinea internaţională”.
 
Prezenţa unui limbaj atât de dur într-un document oficial semnalează începutul unei perioade dificile în relaţiile dintre primele două economii ale lumii.
 
„Strategia de securitate naţională este semnalul de start pentru o serie de măsuri economice împotriva Beijingului”, a afirmat Michael Allen, fost oficial al administraţiei Bush. „Acest document oficial va fi cheia prin care o serie de teme din campania electorală vor fi traduse în politica oficială a Statelor Unite”.

 
Sursele consultate de FT familiare cu acest document au afirmat că această schimbare de strategie va reprezenta cel mai agresiv răspuns economic la ascensiunea Chinei după episodul din 2001, atunci când Statele Unite s-au opus intrării Chinei în Organizaţia Mondială a Comerţului.
 
„Este asemenea unei prezentări în PowerPoint a lui Peter Navarro”, a afirmat un alt oficial, făcând referire la autorul cărţii provocatoare „Death by China”, membru în administraţia Trump.
 
Ca măsuri imediate, mai multe agenţii guvernamentale sunt aproape de a încheia o serie de anchete în ceea ce priveşte furtul de proprietate intelectuală şi practicile neloiale din industria oţelului - asupra Chinei, investigaţii ce s-ar putea concretiza în impunerea de taxe vamale şi chiar sancţiuni economice Chinei.
 
Aceste măsuri par a diviza însă comunitate de afaceri din Statele Unite, majoritatea marilor corporaţii americane fiind dependente de importurile din China în echilibrul lanţurilor de aprovizionare globale. În contextul cel mai probabil în care Beijingul va răspunde în mod similar politicilor administraţiei Trump, aceste companii vor fi cele care vor suporta costurile impuse de China.
 
Un alt aspect important al acestei dinamici vizează posibilele sancţiuni impuse de Washington marilor bănci chineze, pe care le consideră vinovate în facilitarea schimburilor financiare cu Phenianul.
 
Dennis Wilder, fost analist CIA China şi fost consilier al preşedintelui W. Bush, a afirmat că administraţia Trump şi-ar asuma un „risc considerabil” dacă va impune sancţiuni marilor bănci chineze.
 
„Acest fapt va oferi argumente liderilor de la Beijing ce nu vor să coopereze cu Washingtonul în problema nord-coreeană, în viziunea acestora, sancţiunile impuse de Statele Unite demonstrând nesinceritatea Washingtonului în raport cu Beijingul”, a afirmat acesta.
 
Până în acest moment, Statele Unite au impus sancţiuni doar împotriva unei mici bănci din China.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

TITI DURU
17.12.2017, 05:21:16

Nikki haley pregateste deja o mocheta sa ne arate cum sunt ei agresati economic de Chinezi.

+2 (12 voturi)
TITI DURU
17.12.2017, 05:59:05

Chinezi va agreseaza economic,Rusi va agreseaza sexual in Siria,incepe sa-mi fie mila de voi saracutilor.

+3 (13 voturi)
freeson freeson4
17.12.2017, 07:08:00

Eh... Ați băgat în Casa Albă un "agresat". :)

-4 (8 voturi)
albu gaby
17.12.2017, 08:01:35

Cind domina America, sloganul ere "Piata Libera!" Cind domina China, sloganul este "Taxe Vamale!",protectionism!

+3 (11 voturi)
Badea Scârţan
17.12.2017, 08:48:20

Vechile smecherii capitaliste nu mai fac doi bani. Wall Street-ul da semne de panica. Capitalismul pur este halit de capitalismul de stat chinezesc...Vremuri triste pentru speculanti, vremuri nasoale pentru Soros, vremuri gri pentru ,,democrati" A murit Regele, Traisca Regele ! SUA e pe farasul chinezesc ?!!!!

+4 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările