FOTO VIDEO Aflată în turneu în Africa, Melania Trump a dezvăluit că îi confiscă uneori telefonul preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
melania trump

Prima doamnă a SUA Melania Trump a dezvăluit sâmbătă, pe timpul vizitei în Egipt, că uneori îi confiscă telefonul soţului său ca să-l ţină departe de Twitter, admiţând că nu "întotdeauna este de acord cu ceea ce scrie el în tweet-uri".

GALERIE FOTO

Melania Trump a recunoscut că îi spune preşedintelui să înceteze "tweetingul", pentru că prin ceea ce scrie creează polemici inutile.

Prima doamnă a spus că "uneori" nu este de acord cu privire la deciziile soţului său. Ea a susţinut că îi va spune adesea când crede că se înşeală în privinţa vreunui subiect. 

"Îi dau opinia mea sinceră şi sfatul meu onest. Uneori el ascultă dar, uneori, nu, dar am propria voce şi opiniile mele şi este foarte important pentru mine să exprim ceea ce simt", a spus prima doamnă a Americii.

Melania a reacţionat scurt atunci când un reporter a întrebat-o: I-ai spus vreodată să pună telefonul jos? Ea nu a ezitat: "Da".

Potrivit Daily Mail, cei doi s-au "ciocnit" de mai multe ori pe subiectului cum să utilizezi corect internetul.

În timp ce Donald Trump este cunoscut pentru tweetingul său vicios, adresat celor care i-au greşit, Melania investeşte timp şi energie în dezvoltarea unui program prin care speră să oprească agresiunea, "bullying-ul", cibernetică, scrie publicaţia britanică. 

În vizită la piramide

Melania Trump, prima doamnă a Statelor Unite, şi-a încheiat, sâmbătă, în Egipt, turneul african. Ea a vizitat piramidele şi Marele Sfinx înainte de a pleca spre Washington.

Soţia preşedintelui american a fost întâmpinată de preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, şi de soţia lui, Entissar, sâmbătă, când a ajuns la Cairo din Kenya, scrie Reuters.

Îmbrăcată în alb, vestimentaţie accesorizată cu o cravată neagră, ea a mers, pentru început, la palatul prezidenţial din Cairo.

Soţia lui Sissi a publicat, vineri, un mesaj pe Facebook prin care i-a urat bun venit Melaniei Trump spunând că va ajunge „în a doua ei ţară, Egipt”.

„Sunt onorată să întâlnesc o doamnă onorabilă, soţia preşedintelui american, mâine, la Cairo, şi să îi urez o vizită fericită şi încununată de succes în a doua ei ţară, Egipt”, a scris Entissar al-Sissi în arabă.

Melania Trump, care a ajuns şi în Malawi şi Ghana în turneul ei, s-a concentrat pe problemele copiilor, vizitând şcoli, spitale şi orfelinate.

La safari, în Kenya

Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a hrănit vineri mai mulţi pui de elefant cu biberonul şi a mers într-un scurt safari în Kenya, în cadrul celei de-a treia etape a turneului său african, în care nu este acompaniată de soţul său, preşedintele Donald Trump, informează AFP.

Afişând o atitudine destinsă şi surâzătoare, fostul manechin în vârstă de 48 de ani a vizitat rezervaţia David Sheldrick Wildlife Trust (DSWT), celebră pentru dezvoltarea unei metode care permite creşterea elefanţilor orfani din Kenya.

Purtând o pălărie safari de culoare albă, Melania Trump s-a urcat apoi într-o maşină de teren şi a pornit într-o călătorie de descoperire a faunei sălbatice din parcul naţional din Nairobi. Vizita primei doamne în capitala Kenyei va continua în timpul după-amiezei cu o vizită la un orfelinat şi un spectacol de teatru.

Turneul său, consacrat în principal cauzei copiilor în cadrul campaniei “Be Best” (Fii cel mai bun!), a început marţi în Ghana, unde Prima Doamnă a vizitat un spital de copii şi un fost fort pentru sclavi, înainte de porni spre Malawi.

Preşedintele american Donald Trump a salutat joi, de la Casa Albă, printr-un mesaj pe Twitter, turneul fără incidente al soţiei sale în Africa, în contrast cu agitaţia de la Washington, unde sunt în plină desfăşurare procedura de confirmare la Curtea Supremă a controversatului judecător Brett Kavanaugh, acuzat de abuzuri sexuale, şi campania pentru alegerile de la jumătate de mandat.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite