Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Alegeri SUA 2020. În ce stadiu se află plângerile formulate de echipa lui Trump în legătură cu votul de la 3 noiembrie

20
23 Nov 2020 11:51:27
Autor: Ion Gaidau
Donald Trump FOTO EPA-EFE
Donald Trump FOTO EPA-EFE

Echipa lui Donald Trump a depus 33 de recursuri în legătură cu alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, dar aproape toate au fost abandonate sau respinse între timp.

Statele Unite par divizate în aceste zile. Pe de o parte, preşedintele în exerciţiu Donald Trump susţine că este victima unor fraude şi refuză să-şi recunoască înfrângerea categorică suferită în alegeri. Pe de altă parte, preşedintele ales Joe Biden, a cărui învestitură este programată pentru 20 ianuarie, denunţă „minciunile incredibil de prejudicioase” ale adversarului său.

Ori, la 3 noiembrie, Biden a obţinut cu şase milioane de voturi mai mult decât Trump. Transpuse în mari electori, aceste voturi îl dau pe democrat câştigător cu 306 la 232 în faţa republicanului. O înfrângere de necontestat. Cu toate acestea, nu este acceptată de Donald Trump.

Astfel, echipa preşedintelui în exerciţiu s-a plâns de 33 de ori în instanţă, fără succes deocamdată. Conform „Boston Globe”, în 31 din cazuri verdictele sunt în defavoarea lui Trump.

Ultimul verdict defavorabil vine din Pennsylvania, unde judecătorul Matthew Brann a respins plângerea legată de votul de corespondenţă din acest stat-cheie. Judecătorul evocă „argumente juridice fără fundament şi acuzaţii ipotetice”. Însă consiliera juridică a lui Trump, Jenna Ellis, spune că nu se dă bătută şi intenţionează să continue bătălia la Curtea Supremă.

În Michigan în schimb, echipa lui Trump s-a declarat învinsă şi a renunţat la recursul angajat la 11 noiembrie pentru a contesta validarea rezultatelor în acest stat.

Un verdict important este aşteptat în Nevada. La 5 noiembrie, tabăra republicană din acest stat s-a plâns faţă de modalitatea de numărare a voturilor în comitetul Clark. Semnatarii plângerii au criticat utilizarea unei maşini pentru verificarea semnăturilor de pe buletinele de vot prin corespondenţă şi au cerut un acces mai larg pentru observatorii electorali la procesul de numărare. A doua zi, un judecător a respins această cerere. Prin urmare, echipa lui Trump a contestat rezultatele finale ale alegerilor din Nevada. În opinia lor, fraudele şi ilegalităţile comise aici „ridică o îndoială rezonabilă” în privinţa finalului scrutinului. O audiere în acest caz va avea loc la 1 decembrie.

Până atunci, două anunţuri ar urma să fie făcute chiar luni. Statul Michigan ar putea valida rezultatele, iar Pennsylvania ar urma să intre în etapa finală a validării votului. Biden are un avans de 150.000 de voturi în faţa lui Trump în Michigan, respectiv de 80.000 de voturi în Pennsylvania.

Colegiul Electoral se va reuni la 14 decembrie pentru a-l confirma pe cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Basarab Peruca
23.11.2020, 11:53:50

Alegerile in America au fost fara indoiala fraudate. E o rusine pentru istoria Americii pe de o parte, pe de alta insa, karma is a bitch, avand in vedere ca ocupa un continent care nu le apartine, furat dupa genocidul impotriva indienilor.

-7 (11 voturi)
Matrics Gigescu
23.11.2020, 15:11:57

Ba perucă, ce treabă ai tu ca cetățean al României/Moldovei/Rusiei cu ce alege americanu? Cine te crezi tu, ba ? Că ce ești, se vede cu ochiul liber.

+10 (12 voturi)
Utilizator Adevărul
23.11.2020, 12:32:14

Comentariu considerat abuziv.

Mihai Tarnopol
23.11.2020, 13:05:26

Va doare Adevarul, ca propagati fake news? Una din ele: echipa lui Trump nu a pierdut sau s-a retras din 33 de procese. Marea majoritate a acestor procese au fost initiate de persoane private, sau entitati ce nu au nici o legatura cu echipa lui Trump. Incredibil cat de jos a ajuns credibilitatea acestui ziar. Veti ajunge ca CNN, zisa si Comedy News Network.

-10 (14 voturi)
Vasile Naftuli
23.11.2020, 14:28:38

Trump nu a putut să arate în 4 ani că poate fi un adversar redutabil al Ocultei; s-a lăudat degeaba că o va distruge.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările