Alegeri SUA 2020. Joe Biden îşi măreşte distanţa în sondaje faţă de Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO Arhivă
Joe Biden FOTO Arhivă

Joe Biden, favorit pentru obţinerea învestiturii Partidului Democrat în cursa finală pentru Casa Albă, şi-a majorat distanţa în sondaje faţă de preşedintele în exerciţiu Donald Trump, potrivit unui sondaj Reuters/ Ipsos publicat marţi.

Circa 46% din americani spun că vor vota pentru fostul vicepreşedinte Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie. Alţii 40% îl preferă pe republicanul Donald Trump, conform unui sondaj Reuters/ Ipsos efectuat luni şi marţi pe un eşantion de 1.100 adulţi.

Acest sondaj indică o creştere a distanţei dintre Biden şi Trump de până la 6%, în condiţiile în care se situa la 1% la 9 martie, înainte de accelerarea răspândirii noului coronavirus în Statele Unite.

În timp ce Trump s-a trezit în mijlocul unei crize de sănătate, Biden a fost nevoit să renunţe la strângerile de fonduri şi alte evenimente de campanie.

Liderul de la Casa Albă este apreciat în general pentru felul în care gestionează situaţia cauzată de noul coronavirus, fiind aprobat de 44% din respondenţi şi dezaprobat de 48%. Ori Donald Trump a ignorat o bună perioadă pericolul reprezentat de virusul care provoacă boala covid-19.

Statele Unite înregistrează cel mai mare număr de cazuri de infectare cu noul coronavirus, şi anume 188.592, dintre care 4.056 fatale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite