Alegeri SUA 2020. O renumărare pentru care Trump a plătit trei milioane de dolari s-a încheiat cu mai multe voturi pentru Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a plătit trei milioane de dolari pentru renumărarea voturilor în statul-cheie Wisconsin, dar s-a trezit cu un eşec şi mai mare decât cel înregistrat după prima verificare a urnelor.

Donald Trump a plătit trei milioane de dolari ca să afle că Joe Biden are cu 87 de voturi mai mult decât el în Wisconsin după renumărare, relatează NBC News. Ori cel de-al 45-lea preşedinte american se declara convins că renumărarea voturilor în acest stat-cheie îl va da câştigător. Într-un final, Trump a pierdut alegerile în Wisconsin la o diferenţă de peste 20.600 de voturi.

Şi totuşi liderul în exerciţiu de la Casa Albă nu renunţă la atacurile în instanţă. „Renumărarea voturilor în Wisconsin nu s-a făcut pentru a găsi erori de verificare, ci pentru a găsi persoane care au votat ilegal, iar această chestiune va fi dusă în instanţă. Am găsit numeroase voturi ilegale. Staţi aproape”, a scris Trump pe Twitter.

Trump a contestat alegerile în Arizona, Georgia, Michigan, Nevada şi Pennsylvania, dar, în lipsa dovezilor, recursurile sale au fost respinse de fiecare dată.

Limita pentru soluţionarea în instanţă a tuturor problemelor legate de scrutinul prezidenţial este 8 decembrie. Şase zile mai târziu, marii electori se vor întruni pentru a-l confirma pe preşedintele ales de americani la 3 noiembrie. Joe Biden este creditat cu 306 electori, în timp ce Donald Trump doar cu 232. La 6 ianuarie, Congresul va oficializa votul din Colegiul Electoral. Cel de-al 46-lea preşedinte american va fi învestit la 20 ianuarie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite