Analiză. Diplomaţia paralelă a lui Jared Kushner, între convenţii internaţionale date peste cap şi concesii neaşteptate

Când Donald Trump l-a însărcinat pe ginerele său Jared Kushner să lucreze pentru găsirea unui „acord final” între israelieni şi palestinieni, iniţiativa a fost primită imediat cu scepticism şi sarcasm. Era începutul lui 2017, iar tânărul afacerist în domeniul imobiliar nu avusese până atunci nicio legătură cu diplomaţia.

La aproape patru ani distanţă, „soluţia finală” pare destul de departe. Dar din acest demers au rezultat alte acorduri, unele dintre ele sugerând anumite schimbări în Orientul Mijlociu.

De altfel, la capătul unor norme internaţionale date peste cap, amiciţii noi şi concesii neaşteptate, diplomaţia paralelă şi tranzacţională a lui Jared Kushner i-a oferit celui de-al 45-lea preşedinte american o reuşită nesperată pentru mandatul său, şi anume recunoaşterea istorică a statului evreu de către unele ţări arabe, o premieră după mai bine de 25 de ani, comentează AFP.

Începuturile acestui demers erau, într-un oarecare fel, promiţătoare. În timp ce toate tranzacţiile clasice aplicate până atunci eşuaseră, miliardarul republican venea cu ceva pe nou pe plan diplomatic şi o anumită dorinţă de a face istorie.

Jared Kushner, care nu avea atunci decât 36 de ani, şi-a ales o echipă mică, dar fidelă lui, formată în special din Jason Greenblatt, fost jurist al Trump Organization, şi David Friedman, avocat specializat în falimente numit ambasador al SUA în Israel.

„Când numeşti un mediator pentru Orientul Mijlociu, acesta trebuie să aibă obligatoriu autoritate”, subliniază Dennis Ross, care a avut acest rol în administraţia Bill Clinton. „Trebuie să aibă în mod clar sprijinul absolut al preşedintelui”, insistă diplomatul.

În opinia sa, Jared Kushner „avea această autoritate” prin prisma statutului de soţ al Ivankăi Trump, fiica preferată a preşedintelui.

„Să mişcăm liniile”

„Noi vom face în aşa fel încât să mişcăm liniile şi să prezentăm ceva mult mai mare”, s-a lăudat mai târziu, într-un interviu acordat AFP, unul dintre membrii echipei lui Kushner.

Au mizat pe secretomanie, neinformându-l pe deplin nici chiar pe secretarul de Stat Mike Pompeo.

În schimb, i-au supărat pe palestinieni, care i-au considerat drept apărători ai intereselor Israelului. Ruptura s-a produs neîntârziat, la sfârşitul lui 2017, când Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Aceasta a fost prima dintr-o lungă serie de decizii unilaterale favorabile statului evreu şi luate împotriva consensului internaţional existent până atunci.

Echipa lui Kushner nu a întrerupt deplasările în zonă, dar a ocolit mereu Ramallah.

Ginerele preşedintelui, la rândul său, ia cina cu regele Marocului şi schimbă mesajele pe WhatsApp cu prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman, indignând întreg Washingtonul pentru amiciţia pe care o afişează cu acest personaj care arată dispreţ faţă de drepturile omului.

„Ei ştiau să asculte”, îi felicită în schimb un diplomat israelian. „Aveau o viziunea regională mai largă, discutau cu statele arabe şi îşi doreau participarea lor”, continuă el.

Puzzle-ul ia contur. „Voiau să-i folosească pe arabi pentru a face presiuni asupra palestinienilor”, explică Dennis Ross.

„Win-win”

La începutul lui 2020, Donald Trump şi-a dezvăluit planul de pace pentru Orientul Mijlociu, dar alături de el se afla doar premierul israelian Benjamin Netanyahu, nu şi liderul palestinian.

Este un plan convenabil Israelului. Palestinienii erau invitaţi să accepte anexările din Cisiordania, ceea ce au refuzat, evident.

Şi totuşi, „ironia istoriei este că această tactică a funcţionat pe lângă Emiratele Arabe Unite”, remarcă Dennis Ross.

În vară, prinţul moştenitor al Abu Dhabi, Mohammad bin Zaeyd Al-Nahyane (MBZ), întoarce pagina istoriei şi acceptă stabilirea relaţiilor diplomatice cu Israelul, confirmând astfel o apropiere deja începută în culise.

În schimb, „MBZ” cerea ca Netanyahu să renunţe la noi anexări. Dar cel mai mult şi-a dorit ca Statele Unite să vândă Emiratelor Arabe Unite ultrasofisticatele sale avioane de vânătoare F-35, o tranzacţie refuzată până acum pentru a păstra superioritatea militară israeliană.

A fost ca un declic pentru alte ţări arabe, care încercau până atunci să obţină diverse gesturi de la americani formând mai ales un front unit contra Iranului, inamicul comun.

„Aceasta nu era politica imaginată iniţial de Kushner, dar el a ştiut să sesizeze oportunitatea atunci când a apărut”, estimează Dennis Ross.

Exemplul Emiratelor Arabe Unite va fi prezentat peste tot. Urmând în aceeaşi notă, Sudanul a obţinut retragerea pe lista neagră a terorismului, Bahrainul o nouă consolidare a relaţiilor, iar Marocul recunoaşterea suveranităţii sale asupra Saharei Occidentale.

Pe măsură ce aceste „acorduri Abraham” pe alocuri precipitate provocau îngrijorări în mediile diplomatice, ele contribuiau totodată la redesenarea peisajului oriental.

Diplomaţia lui Kushner? „O bază pe care se poate construi ceva”, apreciază analistul David Makovsky.