Atacul armat de la baza navală din SUA, anchetat drept atac terorist. Congresul american e nemulţumit de reacţia prea blândă a lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de anchetă federală a anunţat duminică că merge pe pista unui atac terorist în cazul  sublocotenentului saudit care a ucis trei oameni şi a rănit alţi opt la baza aeronavală americană de la Pensacola, Florida, relatează The Washington Post.

Agentul special FBI Rachel Rojas, care coordonează echipa de anchetă, a transmis la o conferinţă de presă că învestigaţiile se concentrează pe a afla dacă Ahmed Mohammed al-Shamrani , în vârstă de 21 de ani, studentul  saudit care participa la un program internaţional de antrenament, a acţionat singur sau a avut complici şi dacă o ideologie extremistă ar putut fi „un factor” în atac.

Potrivit Reuters, Rojas a precizat că grupul de studenţi saudiţi cooperează cu anchetatorii şi nu pot părăsi baza la ordinul superiorilor lor din Arabia Saudită. Aceasta a precizat că se merge pe pista atacului terorist, întrucât astfel pot fi mobilizate mai multe resurse şi a cerut „răbdare” pentru desfăşurarea anchetei, în condiţiile în care membri ai Congresului au criticat guvernul SUA pentru reacţia sa mult prea blândă şi au solicitat informaţii despre cum contribuie Arabia Saudită la soluţionarea acestui caz.

Rojas a spus că la caz lucrează 80 de agenţi speciali FBI alături de anchetatori ai Marinei şi mai multe agenţii federale.

Rojas a declarat că arma de foc folosită de atacator, un Glock de 9mm, a fost cumpărată legal. SUA permite unui cetăţean străin fără viză de imigrant să cumpere o armă de foc cu anumite condiţii, între care deţinerea unei licenţe de vânătoare.

Washington Post scrie că Rojas nu a oferit o explicaţie pentru faptul că suspectul a intrat cu o armă de foc procurată din afara bazei – dat fiind că acest lucru nu este permis. De asemenea, nu comentat relatările că alţi cetăţeni saudiţi au filmat atacul sau au participat la petrecerea dată de  Shamrani în noaptea de dinainte unde au fost difuzate clipuri cu ucideri în masă.

Autorităţile interoghează şase cetăţeni saudiţi, unii dintre ei studenţi din acelaşi program de antrenament la care lua parte suspectul. Un oficial american a declarat că trei dintre studenţii saudiţi au filmat atacul cu telefonul mobil.

Matt Gaetz, un republican, unul dintre politicienii americani care au cerut verificări mai drastice ale cetăţenilor străini care participă la programe de antrenament în SUA, a calificat atacul drept unul terorist şi a făcut apel la cercetări pentru a găsi eventuali complici care să fi ajutat în planificare şi execuţie. El a vorbit cu ambasadorul saudit şi a spus că  „aşteaptă din partea serviciilor saudite de informaţii să cerceteze şi să-i găsească pe vinovaţi”.

Democratul Adam Schiff a spus că se vor face presiuni pentru ca Arabia Saudită să investigheze cazul şi i-a reproşat preşedintelui american Donald Trump că nu a fost suficient de tranşant cu regatul saudit.

„Mi-aş fi dorit ca preşedintele să facă presiuni asupra guvernului saudit”, a spus el.

Vineri, Donald Trump a scris pe Twitter că a vorbit la telefon cu regele saudit Salman şi că acesta „s-a arătat extrem de furios de actele barbare ale trăgătorului şi că această persoană nu reprezintă sau reflectă sentimentele populaţiei saudite care îi iubeşte pe americani”.

Potrivit unei analize a SITE Intelligence Group, care monitorizează postările extremiste, suspectul a criticat războaiele duse de SUA în ţări majoritar musulmane:  pe un cont Twitter atribuit suspectului, militarul saudit a scris în engleză că îi urăşte pe americani pentru a fi finanţat şi „comis crime nu doar împotriva musulmanilor, ci şi a umanităţii”, el criticând şi sprijinul acordat Isralelului. Oficialii nu au confirmat faptul că contul este cel al suspectului.

New York Times citează relatările unui apropiat al anchetei conform cărora atacatorul ar fi devenit mai religios după o vizită acasă, colegii şi prietenii observând acest lucru la revenirea în SUA,  în luna februarie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite