Aventuri din Manhattan cu Chuck, cine o fi fost el. Dumnezeu să îl ierte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea „The Cell” din Midtown Manhattan, New York City
Clădirea „The Cell” din Midtown Manhattan, New York City

Nu departe de noi, pe strada 23 în Midtown Manhattan, e o clădire care are agăţată de perete o statuie luminoasă - corpul unui bărbat. Seamănă cu un Spiderman gigant care se cocoaţă pe clădire.

Clădirea se numeşte "The Cell". De mult eram curioşi să vedem ce e în clădire. Într-o sâmbătă, ne plimbam şi am văzut lume intrând. Hop şi noi. Înăuntru o sală mare, modernă, cu obiecte de artă de vânzare, un pian de concert în mijloc, un ecran de proiecţie şi multă lume. Am crezut că e ceva vernisaj. Cum era şi un bar deschis, am mers, mi-am turnat un pahar sănătos de vin alb şi am început să mă uit la obiectele de vânzare. 

L-am întrebat în şoaptă cine este Chuck şi mi-a spus că este mortul. Eram la o înmormântare.

Joao a fost acostat de o băbuţă îmbrăcată cu haine de culoare roz. Şi el m-a agăţat pe mine: „This nice lady is Chuck's mother" mi-a spus („Această doamna este mama lui Chuck"). I-am zâmbit doamnei, am dat mâna, apoi l-am tras deoparte pe Joao. L-am întrebat în şoaptă cine este Chuck şi mi-a spus că este mortul. Eram la o înmormântare. Obiectele de vânzare aparţinuseră lui Chuck. Se vindeau pentru „charity”. 

Pe mine nu m-a deranjat deloc situaţia, mi-am mai turnat un pahar de vin şi iar am început să studiez obiectele. Joao a venit timid şi mi-a spus că el vrea să plecăm, că nu se simte bine la înmormântarea unui necunoscut. Până să ne dumirim, au închis uşa şi ne-au invitat să şedem pe scaune. Ne-au încuiat înăuntru! A început un fel de spectacol omagial. Au cântat la pian, la chitară, au recitat poezii, au proiectat diapozitive, etc etc. Noi eram aşezaţi în primul rând, cu familia şi cu cei foarte apropriaţi. 

 Le-am mărturisit că nu-l cunosc pe Chuck şi că sunt un om de pe stradă.

La sfârşit au început speech-urile. Cât de minunat a fost Chuck. Şi după ultimul speech au întrebat dacă mai e cineva care vrea să spună câteva cuvinte. Am ridicat mâna şi am spus că aş vrea şi eu să rostesc câteva vorbe. Îmi pare rău că nu am putut înregistra figura lui Joao când m-a auzit şi, mai ales, când m-a văzut pe podium, lângă pian, la microfon.

Speech-ul meu a fost simplu. Le-am mărturisit că nu-l cunosc pe Chuck şi că sunt un om de pe stradă. Că înmormântarea a fost un fel de capcană pentru noi, din care nu am putut ieşi decât la final, pentru că au încuiat uşa. Dar că, orice ar fi, am sfârşit prin a-l cunoaşte pe Chuck. Vrând-nevrând, l-am cunoscut. Şi ne-a plăcut de el. Eu am vrut doar să mărturisesc situaţia noastră frauduloasă, dar am stârnit aplauze. Ne-am făcut prieteni noi. Inclusiv pe magnifica Alison SIlva. Alison merită un articol numai despre ea şi lumea ei neobişnuită.

Am sfârşit prin a cumpăra două tablouri mici, pe care le-am pus deja pe perete. Cred că amândouă sunt portrete de-ale lui Chuck. L-am pus pe Chuck pe perete, îl văd zilnic, şi cu o săptămână înainte nu ştiam nimic de existenţa lui. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite