Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Biden aprobă un ajutor de până la 100 de milioane de dolari pentru refugiaţii din Afganistan. Foştii translatori ai forţelor aliate, vânaţi de talibani

5
25 Jul 2021 09:04:43
Autor: Viorica Marin
Translator afgan pentru trupele aliate
Translator afgan pentru trupele aliate

Preşedintele american Joe Biden a autorizat un ajutor de până la 100 de milioane de dolari, dintr-un fond de urgenţă, pentru acoperirea nevoilor ”neaşteptate” ale refugiaţilor, legate de situaţia din Afganistan, inclusiv pentru aplicanţii afgani de vize de imigraţie speciale, a anunţat Casa Albă.

Biden a mai aprobat alocarea a 200 de milioane de dolari, sub formă de servicii şi articole din stocurile agenţiilor guvernamentale americane, pentru acoperirea aceloraşi nevoi, potrivit Casei Albe.
 
Statele Unite se pregătesc să înceapă evacuarea miilor de solicitanţi afgani de vize de imigraţie speciale, care riscă acţiuni de retorsiune din partea insurgenţilor talibani pentru că au lucrat pentru guvernul american.
 
Primul lot de evacuaţi şi familiile acestora este aşteptat să fie transportaţi cu avionul înainte de sfârşitul lunii la Fort Lee, o bază militară americană din Virginia, unde vor aştepta procesarea finală a cererilor lor de vize.
 
Aproximativ 2.500 de afgani ar putea fi aduşi la această bază, situată la aproximativ 48 de kilometri de Richmond, a anunţat luni Pentagonul.
 
Administraţia Biden evaluează şi alte centre din Statele Unite şi din străinătate unde solicitanţii de vize şi familiile acestora ar putea fi cazaţi.
 
Vizele speciale de imigranţi sunt disponibile pentru afganii care au lucra ca translatori sau în alte funcţii pentru guvernul american, după invazia din 2001 condusă de SUA.
 
Joi, Camera Reprezentanţilor a adoptat o lege care va extinde numărul acestor vize cu 8.000.
 
Potrivit autorităţilor americane, sunt procesate 18.000 de astfel de cereri.
 
Un fost traducător al armatei americane din Afganistan, decapitat de talibani
 
Sohail Pardis, fost traducător al armatei americane în Afganistan a fost decapitat săptămâna trecută, în timp ce se îndrepta spre regiunea Khost, din apropierea capitalei pentru a se întâlni cu sora lui şi a sărbători împreună sfârşitul Ramadanului.
 
În timpul călătoriei cu maşina, Pardis, în vârstă de 32 de ani a fost blocat la un punct de control de către militanţii talibani, potrivit CNN. Cu doar câteva zile înainte, bărbatul povestise prietenilor săi că primeşte ameninţări cu moartea din partea talibanilor. Aceştia au descoprit că a lucrat ca traducător pentru armata Statelor Unite pentru o perioadă de 16 luni. "Îi spuneau că este spion pentru americani, că este ochii americanilor şi că este necredincios, iar pentru asta îi vor ucide şi pe el şi pe familia lui", a povestit colegul de serviciu al lui Sohail.
 
Pardis a încercat să accelereze în momentul în care a văzut gruparea talibanilor, însă fără succes. Sătenii care au asistat la incident au spus poliţiştilor că talibanii au tras focuri de armă înspre maşină, după care acesta a pierdut controlul. Bărbatul a fost apoi scos din vehicul şi decapitat. El a fost unul dintre miile de traducători afgani care au lucrat pentru armata SUA şi care se confrunta în ultima perioadă cu ameninţările talibanilor.
 
Într-o declaraţie oficială făcută luna trecută, talibanii au spus că nu ar face vreodată rău celor care au lucrat alături de forţele străine. Un purtător de cuvânt al talibanilor a negat că acesta a fost ucis de militanţi.
 
Aproximativ 18.000 de afgani care au lucrat pentru armata SUA au solicitat program de vize special pentru imigranţi, care le va permite să meargă în Statele Unite. În urmă cu doar câteva săptămâni, oficialii de la Casa Albă au declarat că lansează operaţiunea "Refugiul Aliaţilor", un efort de relocare a miilor de traducători afgani care au lucrat pentru SUA şi ale căror vieţi sunt acum în pericol. Procedurile vor începe săptămâna viitoare cu cei care au solicitat deja eliberarea vizelor.
 
SUA condamnă atacurile talibanilor împotriva foştilor translatori afgani
 
SUA condamnă atacurile talibanilor împotriva foştilor translatori afgani şi a altor afgani, precum şi pentru distrugerea infrastructurii, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, lansând un apel talibanilor să împiedice forţele lor să comită astfel de acţiuni, relatează Agerpres, conform Reuters.
 
„Condamnăm vehement atacurile ţintite, distrugerea infrastructurii vitale, precum şi alte atacuri împotriva populaţiei din Afganistan”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jalina Porter, într-o conferinţă de presă.
 
În acelaşi timp, autorităţile din Tadjikistan s-au declarat pregătite, vineri, să primească până la 100.000 de refugiaţi afgani, în timp ce talibanii susţin că au preluat controlul asupra unor zone vaste din Afganistan pe fondul retragerii forţelor SUA şi NATO de pe teritoriul afgan.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Zev Zevescu
25.07.2021, 09:57:38

Sunt dezamagit de americani, nu era greu de prevazut, oamenii aia trebuiau scosi de acolo inainte sa plece GI Joe, sau in acelasi timp. Impreuna cu macar rudele de gradul 1. Moafta, Nagy, nu va obositi sa comentati, dupa ce ati plecat voi translatorii vostri afgani au fost macelariti pana la unul, cu tot cu familii. Asta in timp ce 'studentii' afgani din Moscova, puiuti de 'warlorzi', stipendiati de statul sovietic si mai tarziu de cel rus (care stateau acolo numai ca sa isi ia vreo diploma oarecare ca sa le salte punctajul la imigrare si sa poata sa isi reintregeasca familia in Jermanica) va aia Natashele. In timpul asta, veteranii vostrii de Afghan ori se bagau in mafie, ori se sinucideau, ori incercau sa traiasca cu PTSD la fel ca americanii dupa Vietnam, nu erati cu nimic mai dastepti.

+1 (1 vot)
Gabriel Gabriel
25.07.2021, 10:20:40

' condamnam vehement' sunt frectie,cuvinte goale pe care talibanii nu dau 2 bani, clisee pentru prostime. Daca vrei rezultate, teebuie actionat cu forta nu cu vorbe de virgina.

-6 (6 voturi)
Utilizator Adevărul
25.07.2021, 13:09:33

Comentariu considerat abuziv.

Viorica Marin Sugăcioasa
25.07.2021, 14:05:31

Alzheimer Bideu a aprobat ajutoare de înmormântare generoase pentru afganii care au colaborat cu armata americană. Aceiași talibani care i-au pus pe fugă pe americani vor organiza și ceremoniile funerare...

-3 (3 voturi)
t mihai
26.07.2021, 08:59:46

"Biden aprobă un ajutor DE PÂNĂ LA 100 de milioane de dolari pentru refugiaţii din Afganistan." Vio-rica, "DE PÂNĂ LA" nu exista pin limba româna pentru ca nu înseamna nimic :))) Citeste mai mult: adev.ro/qwscsz

Modifică Setările