Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Biden are consultări joi cu nouă ţări din Europa de Est, printre care România, după summit-ul virtual cu Putin

19
9 Dec 2021 07:32:15
Autor: Viorica Marin

Preşedintele american, Joe Biden, va avea joi consultări cu nouă ţări est-europene membre ale NATO, printre care România, în privinţa summitului cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi temerilor unei invazii a Ucrainei, a anunţat miercuri Casa Albă, notează AFP.

Joe Biden va avea o discuţie telefonică cu "liderii Grupului celor Nouă de la Bucureşti, alcătuit din aliaţi NATO de pe flancul estic, pentru a le face rezumatul întrevederii cu preşedintele Putin, pentru a le asculta opiniile cu privire la situaţia actuală de securitate şi pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea transatlantică", potrivit unui comunicat.
 
Grupul celor Nouă de la Bucureşti include Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
 
Acest apel va avea loc după o conversaţie telefonică programată cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care caută ajutorul Statelor Unite pentru a evita ceea ce el consideră ca ameninţări cu invazia de către Rusia.
 
Tensiunile şi presiunile diplomatice cresc, în timp ce Washingtonul şi aliaţii săi acuză Moscova că desfăşoară zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina pentru a ataca ţara.
 
Joe Biden şi Vladimir Putin au adus în discuţie această problemă arzătoare în cursul summitului lor virtual de două ore, marţi.
 
Excluzând, deocamdată, orice intervenţie militară în cazul unei invazii a Ucrainei, Joe Biden a avertizat miercuri că un atac rus în Ucraina va duce la o întărire a prezenţei militare americane pe teritoriile membrilor Alianţei Nord-Atlantice din Europa de Est.
 
La rândul său, liderul de la Kremlin a apărat dreptul Rusiei "de a-şi proteja securitatea", estimând că a lăsa NATO să se apropie de frontierele sale fără a reacţiona ar fi "criminal".
 
În cursul summitului cu liderul administraţiei de la Washington, Vladimir Putin a cerut mai ales "garanţii juridice sigure" care să împiedice aderarea Ucrainei la NATO.
 
Biden a discutat cu aliaţii săi europeni după videoconferinţa neconcludentă cu Vladimir Putin
 
Preşedintele american Joe Biden a avut o videoconferinţă cu principalii săi aliaţi europeni în urma discuţiei neconcludente purtate marţi cu liderul rus Vladimir Putin, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, citat de agenţia de presă dpa.
 
Biden a vorbit marţi seara târziu cu cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Mario Draghi şi premierul britanic Boris Johnson.
 
În timpul videoconferinţei, liderii europeni au reiterat ''sprijinul deplin pentru suveranitatea şi integritatea teritoriale ale Ucrainei'', a spus Seibert.
 
Toţi participanţii au accentuat ''nevoia ca Rusia să reducă tensiunile şi să caute o soluţie diplomatică, inclusiv prin intermediul formatului Normandia pentru implementarea Acordurilor de la Minsk'', a adăugat purtătorul de cuvânt german.
 
''Nu este luată în calcul'' trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina de un atac rus
 
Trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina de un atac rus "nu este luată în calcul" pentru că ţara nu face parte din NATO, a declarat miercuri preşedintele american Joe Biden, relatează AFP şi Reuters.
 
"Ideea ca SUA să recurgă unilateral la forţă pentru a răspunde unei invazii ruse a Ucrainei nu este luată în calcul în prezent", a declarat Joe Biden, afirmând că are "o obligaţie morală şi legală faţă de aliaţii noştri din NATO, o obligaţie sacră care nu se extinde şi la Ucraina".
 
Însă un atac rus ar atrage o consolidare a prezenţei militare americane pe teritoriile ţărilor membre NATO în Europa de Est, a avertizat Joe Biden.
 
"Vom fi probabil obligaţi să ne întărim prezenţa în ţările NATO pentru a le linişti în special pe cele din partea estică. În plus, am spus cu claritate că vom furniza şi mijloace de apărare Ucrainei", a declarat el.
 
Preşedintele american a mai spus, a doua zi după videoconferinţa de marţi, că l-a ameninţat pe omologul său rus Vladimir Putin cu sancţiuni "cum nu a mai văzut" în caz de atac asupra Ucrainei.
 
"Am fost foarte clar că, dacă într-adevăr invadează Ucraina, vor exista consecinţe grave", "consecinţe economice cum nu a mai văzut", a declarat Joe Biden în faţa jurnaliştilor la Casa Albă.
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Calinesteanu Costin
9.12.2021, 08:37:20

Tarile de pe flancul estic ,in special Romania si Polonia, in cazul unei invazii ruse in Ucraina trebuie sa fie incluse de Statele Unite intr-un program de dotare cu armament de ultima generatie la preturi foarte avantajoase pentru ele . De asemenea trebuie deplasate trupe americane in baze permanente la limita frontierelor estice ale lor. Spun americane fiindca probabil ceilalti aliati NATO vor avea o prezenta doar simbolica. Si industria nationala de aparare necesita investitii majore in urmatorii ani precum si trecerea la o pregatire militara a populatiei, in special a tinerilor) pe modelul unor stagii scurte ( o saptamana pe an) macar pentru a deprinde utilizarea unei arme..

+2 (8 voturi)
Adi Bunea
9.12.2021, 08:44:56

Sclerozatu' asta cred ca ar vrea sa bage la inaintare tarile din Europa de est in cazul unui razboi in Ucraina. Un amestec militar al americanilor in conflict va fi si sfarsitul administratiei Biden, de aceea psihopatu' asta ne-ar trimite pe noi carne de tun.

-2 (14 voturi)
R Calin
9.12.2021, 08:53:42

te-ai gandit mult inainte sa scrii asta? ))

-1 (11 voturi)
Anti DD
9.12.2021, 09:09:16

Adi Bunea daca taci iti dau dublu in ruble ------------- hai ia 2 ruble de la mine rusom&ecilule

-1 (9 voturi)
Lucifer
9.12.2021, 10:12:30

Frumos din partea lui Biden că informează şi pe "micimanii" din Estul Europei despre ce a vorbit cu Putin. Deşi, ca să fim sinceri, ţărilor din Europa Centrală şi de Est le e mai frică de Germania+Franţa decât de Rusia.

0 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările