O primă surpriză în ochii unora
s-a dovedit a fi un izvor nesecat pentru altele care au îngroşat serios
rândurile celor care voiau să anticipeze viitorul politic, economic şi
strategic al SUA, dar care au eşuat rând pe rând.
Venind din afara sferei politice
tradiţionale, egocentricul Donald Trump a propus o nouă linie politică, şocând
prin surprinzător şi ignorând cu obstinaţie predictibilitatea care ar trebui să
însoţească politicile celei mai puternice ţări de pe glob.
În ciuda afirmaţiilor belicoase
din timpul campaniei electorale, suflarea americană şi internaţională a crezut
că acestea nu vor depăşi graniţele retoricii şi că în cele din urmă până şi
intempestivul Trump o să fie ţinut în frâu de puternicul şi stabilul
establishment american.
Iată că, după aproape 3 ani de
mandat, Donald Trump şi-a lăsat pentru totdeauna amprenta asupra lumii,
contribuind din plin la schimbarea regulilor şi paradigmelor internaţionale,
totul într-un stil de business-man care vede totul printr-o lupă economică: profit
şi pierdere.
Cu un stil neobişnuit care a
făcut deliciul amatorilor de show şi i-a convins pe cei plictisiţi şi obosiţi
de prăfuita viaţă politică americană, Donald Trump a venit ca un tăvălug peste
SUA şi mai apoi peste întreaga lume.
Deşi mulţi analişti, jurnalişti
şi comentatori politici îi judecă prestaţia în funcţie de declaraţiile,
gesturile şi poziţiile sale externe, de multe ori este neglijat faptul că
miliardarul este înainte de toate Preşedintele Statelor Unite ale Americii.
Într-o analiză cu pretenţii de obiectivitate, prestaţia internă a lui Donald
Trump nu trebuie omisă, acest demers fiind util şi în înţelegerea popularităţii
de care încă se bucură Trump în Statele Unite.
Din punct de vedere economic,
America a traversat una dintre cele mai bune perioade sub Trump. Afirm acest
lucru, deoarece: s-au creat 4 milioane de locuri de muncă, şomajul în rândul
tinerilor şi femeilor a atins valori minime istorice, America a înregistrat o
creştere economică de aproape 3 ori faţă de Uniunea Europeană, scăderi istorice
de taxe şi simplificări birocratice au adus venituri de aproximativ 300 de
miliarde de dolari firmelor şi cetăţenilor, iar exportul de gaze naturale,
ţiţei şi cărbune au crescut semnificativ.
Iată doar câteva realizări extrem
de importante pentru cetăţeanul american la care Donald Trump a contribuit mai
mult decât le place unora să recunoască. Putem afirma, fără teamă, că pe partea
economică cetăţeanul american poate să fie mulţumit de Preşedinte şi că stilul
său de viaţă s-a îmbunătăţit în cei aproape 3 ani de mandat. Pentru moment.
De menţionat totuşi că unii
analişti atrag atenţia că locurile create de Trump au venit în sectoare unde
America nu poate fi competitivă şi că o să urmeze o perioadă când aceste locuri
noi de muncă vor reprezenta o problemă.
(Aproape) Toate bune şi
frumoase în SUA, dar peisajul devine brusc sumbru dacă privim mandatul lui
Donald Trump din perspectiva relaţiilor diplomatice internaţionale şi analizând
strategia lui pentru a face America măreaţă din nou, mai ales din perspectiva
europenilor.
Poate cele mai nesăbuite acţiuni
externe ale lui Donald Trump au fost cele care au zguduit din temelii sistemele
internaţionale de securitate şi au distrus toate pârghiile care menţineau un
oarecare echilibru mondial.
Deşi anunţase încă din timpul
campaniei că urmează să repudieze acordul nuclear cu Iranul, foarte puţini au
crezut că se va ajunge până acolo, mai ales că alţi semnatari (Franţa,
Germania, Marea Britanie, Rusia, China) erau împotriva unui astfel de gest
categoric.
În urma unei priviri ceva mai
atente, putem găsi câteva argumente care sprijină o eventuală dorinţă de
renegociere a acordului, deoarece Iranul, profitând de ridicarea sancţiunilor
economice, a continuat să sprijine organizaţii extremiste/teroriste din Orient,
printre care şi celebra Hezbollah. Ambiţiile de putere regională ale Iranului
l-au îngrijorat pe Trump care, într-un gest ce a trădat o grabă nefirească
pentru un om în poziţia sa, a aruncat la gunoi o muncă diplomatică asiduă.
Acordul nu era perfect, iar
derapajele Iranului erau cunoscute. Cu toate acestea, soluţia radicală a
preşedintelui American nu a vizat clar îmbunătăţirea relaţiilor
americano-iraniene (ţări partenere în anii ’50-60), ci doar vizibilitate şi
acumulare de capital.
Demonizarea Iranului mai poate fi
privită şi în cheia enunţată de Pascal Bruckner care anunţa că o mare putere
are nevoie întotdeauna de un duşman, de un personaj antagonic pe care să-l pună
în contrapondere în încercarea de a îşi etala superioritatea.
De asemenea, istoria Statelor
Unite ale Americii ne arată că această naţiune este una dintre cele mai
conflictuale ale planetei. Jimmy Carter este singurul Preşedinte care a
rezistat un întreg mandat fără să fie implicat într-un război.
Preşedinţii Americii s-au hrănit
din disputele externe pentru a îşi întări poziţia internă. După ce Siria a fost
declarat un subiect închis pentru că DAESH autointitulată Stat Islamic a fost,
chipurile, învinsă, SUA şi implicit Donald Trump au avut nevoie de un alt
adversar. O mică paranteză: deşi Trump a anunţat că DAESH a fost învinsă şi că
urmează ca militarii americani din Siria să părăsească ţara, iată că
informaţiile recente ne arată că organizaţia teroristă încă e departe de a fi
înfrântă definitiv. Dispunând încă de sute de milioane de euro, de armament şi
oameni radicalizaţi, minţile înfierbântate ale extremiştilor continuă să
provoace dezastru după dezastru. Cel mai recent exemplu: atentatele din Sri Lanka.
Optimism nejustificat sau calcul
cinic, cert e că Trump vrea să lase Siria aproape total în grija ruşilor (unii
spun că datorită unei doctrine „Reagan 2.0”), când lucrurile încep din nou să
se precipite. Apropo de ruşi, Trump a mai forţat o linie roşie şi a împins
relaţia bilaterală cu Moscova din zona nucleară spre colaps.
Tratatul INF (tratatul privind
forţele nucleare cu rază intermediară) a fost dizolvat, iar SUA şi Federaţia
Rusă au acum undă verde spre dezvoltarea capabilităţilor nucleare de ultimă
generaţie, ale căror efecte nu pot fi estimate. Ceea ce ştim sigur este că
Putin nu se mai ascunde şi face din nou bravadă de tehnologia nucleară rusă,
însă cu efecte nocive doar asupra propriilor oameni, deocamdată.
Să fim totuşi cinstiţi cu domnul
Trump şi să recunoaştem că ruşii oricum îşi urmăreau agenda nucleară proprie,
chiar dacă erau nevoiţi s-o facă mai pe ascuns din cauza tratatului INF. E greu
să stabilim dacă printr-o altă politică, mai abilă şi mai nuanţată, acest
deznodământ putea fi evitat.
Cu toate acestea, Trump este principalul
vinovat pentru situaţia la care s-a ajuns în Coreea de Nord. Crezând că îl
poate influenţa pe Kim Jong-un, declarat un mare admirator al său (sic!),
Donald Trump a sperat că poate obţine Premiul Nobel pentru Pace şi al doilea
mandat odată cu denuclearizarea Coreei de Nord. Progresele anunţate cu surle şi
trâmbiţe s-au dovedit vorbe nimicite de vântul aspru din Phenian.
Recent, serviciile secrete din
Japonia şi Coreea de Sud s-au declarat foarte îngrijorate de progresele pe care
Coreea de Nord le-a înregistrat în ultima perioadă în miniaturizarea
echipamentelor nucleare, totul şi cu largul concurs al lui Donald Trump care,
încrezător în influenţa sa asupra dictatorului de la Phenian, i-a lăsat
acestuia timpul şi marja de manevră de care avea nevoie.
Printr-o politică mult prea
orientată către interior şi cu o abordare frustă, de copil răsfăţat, Trump a
dinamitat câţiva piloni importanţi ai securităţii mondiale şi a aruncat lumea,
împins indirect şi de către alţi actori statali cu greutate, către o perioadă
extrem de tulbure.
Războiul economic cu Uniunea
Europeană se leagă de breşa creată de Brexit, în condiţiile în care Trump
priveşte spaţiul european ca pe un concurent economic şi politic. Supărat şi că
Germania lui Merkel tot insistă cu gazoductul Nord Stream II ceea ce va creşte
dependenţa energetică a Germaniei şi a Europei de Federaţia Rusă, Trump face
tot posibilul să submineze proiectul comunităţii europene.
Profitând de faptul că în fruntea
Marii Britanii a ajuns un personaj care declara la un moment dat că bărbaţii
care vor vota cu el vor beneficia de creşterea sânilor partenerelor de viaţă,
Trump forţează o ieşire dură, fără acord, a Marii Britanii care să strice
iremediabil relaţiile pe axa Bruxelles – Londra, cu efecte ce se pot dovedi
dezastruoase şi pe dimensiunea securităţii (NATO).
Aceste mişcări tembele evident că
bucură Federaţia Rusă, care vede 2 inamici luptându-se degeaba în timp ce Putin
îşi bagă coada peste tot prin lume şi face experimente nucleare pe proprii
oameni.
Tot din seria „hai să ne jucăm
de-a războiul comercial”, Donald Trump nu are o problemă cu regimul totalitar
de la Beijing care a legalizat încălcarea drepturilor omului, ci vrea cu orice
preţ să demonstreze că mercantilismul (maximizarea exporturilor şi minimizarea
importurilor) poate să funcţioneze în secolul 21 pentru cea mai mare economie a
lumii.
Crezând probabil că macroeconomia
funcţionează după aceleaşi principii precum microeconomia, Donald Trump s-a
supărat pe China şi a acuzat-o că este marea vinovată pentru deficitul
Americii. Se impun câteva precizări aici. În primul rând, deficitul de cont
curent al Americii lui Trump este de 2, 3% din PIB (449 mld. USD –
România a avut un deficit al contului curent de 2, 1 în 2017). În al doilea
rând, America nu înregistrează deficit decât pe partea de bunuri, pe cea de
servicii înregistrându-se un excedent de 255 mld USD. În al treilea rând, o
economie de dimensiunile SUA trebuie să îşi satisfacă cererea de undeva. Dacă
nu poţi din interior (şi SUA nu poate), atunci trebuie să imporţi. În caz
contrar, cererea se evaporă, iar consumul scade. În condiţiile în care consumul
sprijină aproximativ 70% din PIB-ul Americii (investiţiile sunt sub 20%), Trump
joacă o carte foarte riscantă.
Trăgând linie, Donald Trump a produs
multe schimbări, atât în plan intern, cât şi în plan extern. Şi cu cât trece
mai mult timp, cu atât pare că acestea sunt făcute dintr-o pornire egolatră şi
din necunoştinţă de cauză, ceea ce îl transformă pe Trump într-un personaj
periculos din cauza impredictibilităţii (Trump explică de ce a anulat în ultima
clipă un atac programat contra Iranului), grandomaniei şi, uneori, a prostiei îmbibată în
inconştienţă.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
24 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Trump este presedintele SUA. PUNCT.
Felicitari pt articol, cu toate ca in punctele cheia arata ca autorul este mai mult decat slab informat si ca nu are curajul sa spuna lucruri bune despre Trump fara sa-l improaste cu norori pe alocuri, asa, ca sa nu-i sara promotorii FAKE NEWS in cap. Totusi, Felicitari si pt articol si pt stil! Desi este oarecum lung, nu te lasa sa pleci pana nu citesti pana la capat.
Corectii la articol: 1. Kevin stia unde se afla lobby-ul hotelului, doar a vrut sa se bage in seama cu Trump. 2. cifre: a creat peste 8 milioane de locuri de munca, a adus inapoi in SUA zeci de mii de fabrici americane din Asia si America Centrala, cel mai scazut somaj in randul populatiei afro-americane, a adus balanta comerciala a SUA de pe minus pe plus adaugand peste 1.000 miliarde, a taiat taxe si miile de reguli care ingreunau intreprinzatorii sa se dezvolte si sa creeze si sa reinvesteasca.......
Corectii2: acordul cu Iranul a fost facut prin ascunderea unor detalii critic de importante, practic Congresul american votand pentru in necunostinta de cauza, Obama nu numai ca a mintit Parlamentul prin omitere, ba chiar a eliberat 14 iranieni condamnati pt contributii la programul nuclear iranian mintind pe fata in conferinte de presa ca ar fi niste 14 amarati retinuti pt depasirea vitezei legale sau prinsi bauti la volan. Alt lucru criminal omis de catre autorii acordului si de catre FAKE NEWS este: baza secreta sapata intr-un munte din nordul Iranului unde nimeni nu stie ce se intampla si nu a fost lasat nici un inspector al acordului sa arunce un ochi sau p-amandoi...
Corectii3: cu butoiasul atomic e simplu: de cand a intrat Trump pe fir, nu se mai fac teste nucleare si nu se mai da cu racheta nucleara peste Coreea de Sud si Japonia. Coreea de Nord daca a facut teste, a facut teste pe care orice tara are dreptul sa le faca, cu rachete traditionale si cu raza scurta de actiune. Si in cazul Iranului si In cazul Coreei de Nord, Obama si Clintoneasa erau cu degetul pe tragaci, nefiind capabili de diplomatie, ci doar de razboaie criminale, vedem si azi rezultatele actiunilor si deciziilor lor in Orientul Mijlociu si Africa de Nord, fiind practic co-fondatori ai celor mai puternice organizatii teroriste islamice care au facut prapad si milioane de victime si refugiati pana sa puna Tramp capat dezmatului.
Vezi toate comentariile (24)