Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Călin Georgescu, despre Trump: a fost singurul preşedinte care a apărat viaţa, copiii, familia şi biserica

35
2 Nov 2020 22:50:08
Lulea Marius Dorin
preşedintele Donald Trump în faţa celui de al doilea mandat
preşedintele Donald Trump în faţa celui de al doilea mandat

Călin Georgescu, specialistul ONU pentru dezvoltare durabilă, susţine faptul că marele merit al preşedintelui american, Donald Trump, este acela că este singurul preşedinte care a susţinut  în ultima perioadă viaţa, copiii, familia şi biserica.

În SUA ne aflăm în ultimele momente ale campaniei  electorale pentru alegerea noului preşedinte. Polarizarea în societatea americă este mare şi s-a extins la nivel mondial. Taberele sunt clar împărţite între patrioţii reprezentanţi de către preşedintele american Donald Trump şi globaliştii de stânga reprezentaţi de către Joe Biden.

Bătălia electorală a depăşit însă cu mult graniţele Americii, mai ales din punct de vedere al interesului electoral.

Mulţi se uită spre preşedintele american ca  la un salvator al valorilor conservatoare, atât de lovite de discursul neomarxist ce prinde tot mai multă putere la nivel mondial. 

Călin Georgescu, fost specialist ONU pentru dezvoltare durabilă, a declarată că preşedintele american este singurul preşedinte "care a apărat viaţa, copiii, familia, şi biserica, adică darurile lui Dumnezeu. Pe data de 3 noiembrie sunt alegerile prezidenţiale ale SUA. Sunt cele mai importante alegeri nu doar din istoria americii ci chiar din istoria lumii. Preşedintele Donald Trump va fi ales pentru a doua oară".

Ultimele sondaje de opinie plasează pe actualul preşedinte în faţa lui Joe Biden la o diferenţă de 7%, în ciuda campaniei furibunde duse împotriva sa prin intermediul presei. Încrederea americanilor în cel care îi conduce este mai mare decât oricând, cu atât mai mult cu cât s-a situat diametral opus discursului democrat cu privire la pericolul reprezentat de infecţia cu coronavirus.

În unul din ultimele sale discursuri preşedintele american a susţinut că cel mai mare câştigător în cazul alegerii lui Joe Biden ar fi China: "Marele câştigător al acestor alegeri în cazul în care Joe Biden ar fi ales este China. În acest caz China ar fi principalul câştigător deoarece prin Joe Biden vor deţine controlul asupra Americii."

În curând vom afla care este decizia americanilor şi cum va afecta aceasta echilibrul global de putere.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

35 Comentarii

Mihai Giurgiuveanu
2.11.2020, 23:15:49

Felicitari pentru acest articol diametral opus celor din rubrica Statelor Unite din Adevarul. Este bine ca aflam opinia d-lui Calin Georgescu despre alegerile din Statele unite si despre presedintele Donald Trump, care intr-adevar "apara viaţa, copiii, familia şi biserica". Realegerea lui ar fi benefica nu doar pentru Statele Unite, ci si pentru echilibrul pe plan mondial.

-8 (28 voturi)
mocanu gheorghe
3.11.2020, 02:51:15

Alo TOVARASUL Prostoloveanu sunt convins ca nulitatea asta de "fost specialist"probabil dat afara pentru incompetenta si prostie,e acum coleg cu tine la sectia de propaganda dezinformare si minciuni de la Tiraspol.Pai numai un dement poate afirma ca Orangutanul portocaliu"apara viata,copiii,familia....."Are tovarasul Calin Georgescu "argumente"foarte solide in acest sens.Ia sa vedem.....1 peste 500 de copii tinuti in custi si despartiti defibitiv de familiile lor......2 "doar "230000 de morti de covid ,din cauza incompetentei Trumpanzeului. 3 impotriva tuturor recomandarilor medicilor si oamenilor de stiinta,face mitinguri cu trumpanzeii lui analfabeti,unde creaza cele mai bune conditii de contaminare si imbolnavire. Asta da , cel mai mare "aparator". Il doare in dos,ala pe care il cureti tu,pe Trumpanzeu de viata, copii etc

+12 (28 voturi)
Vanatorul/d.c.
3.11.2020, 08:06:07

Mafia mondiala globalist-neomarxista reprezentata in SUA de escrocii care-si spun ”democrati” (Obama, Hillary-dameza lui Clinton, Biden-ramolitul), au profitat de prostia unui politist care s-a lasat filmat cand linistea un drogat de interlop negru ce umbla cu dolari falsi si, speculand agitatia produsa initial de catre gang-urile (gastile) parazitilor si infractorilor afro-americani, au instigat la violente si si-au pus ”uneltele” (slugoi si lichele care traiesc din mica ciupeala pe langa mafiotii Partidului Democrat) sa dea foc oraselor americane, sperand asftel sa-l ”prabuseasca” pe Trump in sondajele lor (si-asa masluite din start) si sa câstige alegerile prezidentiale din noiembrie..! Degeaba..! Ii sparge Trump la alegeri iar apoi va umple puscariile cu cei care au complotat impotriva unui presedisnte american si impotriva intereselor SUA..!

-6 (20 voturi)
Ncita Co
3.11.2020, 04:00:52

Ha ha ha! Tentaculele lu' Giuliani ajung pe ultima sută de metri pentru o plătită prin presa internațională.

+12 (20 voturi)
Mihai Giurgiuveanu
3.11.2020, 08:35:55

Acelasi lucru il scrie si Arhiepiscopul italian Carlo Maria Vigano.

-5 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (35)

Modifică Setările