Cartea fundamentală a Jihadului: „Managementul barbariei: Faza cea mai critică prin care va trece Umma –comunitatea credincioşilor musulmani“

Acesta este titlul original „إدارة التوحش: أخطر مرحلة ستمر بها الأمة‎,” (Idārat at-Tawaḥḥuš: Akhṭar marḥalah satamurru bihā l 'ummah) al cărţii considerate cel mai important document de strategie, dar şi de filosofie politică a Statului Islamic, scris de Abu Bakr Naji.

Există foarte puţine informaţii asupra identităţii autorului, unele surse afirmând că ar fi vorba, în realitate, de pseudonimul folosit de un personaj faimos din ierarhia Al-Qaeda, Mohamed Hasan Khalil al-Hakim (cunoscut şi sub numele de Abu Djihadi), ucis în Waziristan (Pakistan) în urma unui atac cu dronă americană.

Este o lucrare despre care experţii în antiterorism spun că figurează printre lecturile de bază ale ofiţerilor de stat-major ai comandamentului operativ central al Statului Islamic, dar este acum difuzată şi ca principal argument de propagandă de recrutorii care lucrează pentru Statul Islamic, atât în Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi în Europa, operaţiune facilitată de apariţia succesivă a unor versiuni în egleză şi franceză.

Autorul justifică utilizarea unor mijloace radicale pe o serie de exemple istorice, mai ales pe acela oferit de dinastia Abasidă sau pe acţiunile tovarăşilor de luptă ai Profetului care „aveau, la un anumit moment, conştiinţa necesităţii utilizării violenţei”, subliniind că există o distincţie între Jihad şi Islam:

„Jihadul nu este decât violenţă, cruzime, terorism şi masacre...Cei care nu ştiu ce înseamnă duritatea războiului, nu pot înţelege rolul violenţei în conflictul militar şi cel mediatic împotriva necredincioşilor”

Scopul fundamental trebuie să fie unul singur, celuia căreia i se subordonează absolut totul: apariţia unui Califat islamic durabil în care întreaga viaţă politică precum şi ordinea socială sunt ordonate în funcţie de regulile Sharia. Iar etapa necesară pentru restaurarea Califatului este tocmai Managementul barbariei, parte integrantă a dezvoltării Marelui Jihad deoarece toate locaţiile considerate propice instalării Califatului sunt încă în mâinile necredincioşilor.

Lucrarea anunţă existenţa a cinci axe fundamentale. Prima este „definiţia managementului barbariei”. A doua priveşte măsurile politice esenţiale pentru implementarea „managementului barbariei”, subliniind importanţa tensiunilor existente între naţiuni şi modul în care ele pot fi exploatate la modul optim în favoarea acestui management. Partea a treia priveşte bazele şi politicile fundamentale suceptibile de a crea o cât mai bună planificare şi execuţie a acţiunilor jihadiste. Partea a patra analizează problemele şi obstacolele care ar putea să apară în calea Jihadului, iar partea finală descrie în amănunţime mecanismele de acţiune în teren a organizaţiilor jihadiste.

Prima urgenţă: alegerea şi prioritizarea teatrelor de operaţiuni. Criteriile:

- teritoriul trebuie să prezinte întinderea geografică şi o topografie propice demersului

- puterea Statului trebuie să fie mult diminuată în zonele extreme ale teritoriului sau în cartierele mărginaşe din marile oraşe

- trebuie să existe o înclinare jihadistă preexistentă la nivelul populaţiei

- trebuie să se poată face trafic de arme cu mare uşurinţă

Teritoriile „eligibile” pentru instalarea Califatului:

- Maghreb, Pakistan, Yemen, Arabia Saudită şi Niger

Planificarea acţiunii. Calenadar de operaţiuni

Prima etapă presupune „demoralizarea şi epuizarea” adversarului

1. Statele necredincioşilor protejează în primul rând clasa lor conducătoare, străinii precum şi instalaţiile economice strategie (mai ales cele petroliere)

2.Forţele de securitate afectate pentru zonele strategice mai puţin importante sunt mai puţin fiabile, cu combativitate redusă şi cu comandament minimal

3. Serviciile secrete şi poliţia au efective limitate căci statele necredincioşilor preferă să aibă un număr mai mic de agenţi bone antrenaţi decât un număr mai mare de agenţi care să poată fi infiltraţi

4. Cine îşi concentrează forţele pierde puterea de control; cine le dispersează, pierde în eficienţă.

Jihadiştii sunt învăţaţi să lovească iniţial în zonele non-prioritare, cu protecţie redusă, prin acţiuni de mică intensitate. Apoi acţiunile cresc progrsiv. Ceea ce permite combatanţilor să se antreneze, transmiţând şi sentimentul că ameninţarea este în continuă creştere. Totodată, trebuie organizate atacuri directe asupra forţelor de poliţie şi armată din aceste zone, acestea fiind mai uşor de învins, fapt care va propaga rapid sentimentul de derută şi va decredibiliza structurile centrale. Tehnica este de a organiza atacuri multiple simultane, fiind de aşteptat o reacţie logică a statului necredincioşilor: îşi va concentra forţele pe zonele strategice, lăsând spaţiu liber în zonele rurale şi în cartierele mărginaşe din marile oraşe. În acest moment intervine „starea de barbarie”, adică populaţii lăsate fără apărare, fără administraţie operativă şi în absenţa statului de drept.

Moment în care începe faza a doua, „managementul barbariei”, scopul fiind „începerea construcţiei celei mai importante, cea a bazei sociale, militare şi teritoriale a viitorului Stat Islamic”.

Instaurarea noii ordini sociale şi militare trebuie făcută prin violenţă . De unde şi o pledoarie pentru violenţă, explicată ca modus operandi şi care devine şi ea progresivă în scopul de a transmite un mesaj extrem. Cel care, tocmai datorită excepţionalei sale încărcături de tragedie şi oroare, va fi preluat şi difuzat instantaneu de mass-media internaţională. Astfel, adversarii Jihadului trebuie să ştie că „vor plăti preţul” acţiunilor lor şi că trebuie „să se gândească de o mie de ori înainte de a reîncepe”.  Aceasta este denumită strategia preţului care trebuie plătit.

Spre exemplu, ca element al acestei strategii, trebuie multiplicate execuţiile înfiorătoare tocmai pentru ca adversarilor să le fie foarte clar ce li se va întâmpla dacă, spre exemplu, nu vor fi de acord cu eliberarea unor ostatici. Sau dacă nu vor îndeplini întocmai condiţiile impuse pentru răscumpărare.

Politica violenţei trebuie să fie dusă astfel încât dacă cereile nu sunt satisfăcute, ostaticii trebuie ucişi într-un mod înspăimântător, ceea ce va semăna spaimă în inimile duşmanilor şi a susţinătorilor acestora.

Coperta cărţii semnate de Abu Bakr Naji

Un manual care a fost scris în 2004 şi care se dovedeşte ceva mai mult, cu mult mai mult decât o lucrare vizionară, aşa cum a fost ea prezentată, la începuturi, pe site-urile islamiste. Este, ceea ce nici măcar nu au bănuit atunci analiştii serviciilor de informaţii, un program real de acţiune care a fost îndeplinit mai apoi, pas cu pas, de către strategii de acum ai Statului Islamic. Dovada că ceea ce se întâmplă azi nu este nicidecum rezultatul unor acţiuni întâmplătoare, al unui concurs de circumstanţe excepţional, ci este rezultatul unei operaţiuni de mare anvergură, concepută şi pusă în operă de profesionişti şi care îşi bazează succesul pe folosirea fără precedent a unei combinaţii între acţiunile din teren şi o asamblare de forţe fără precedent care activează acum pe reţelele sociale, cele care sunt una dintre marile platforme folosite de Jihad, atât pentru operaţiunile de racolare cât şi pentru transmitere de mesaje ultra-violente, parte integrantă a "managementului barbariei".

Manualul a devenit, spuneam, parte integrantă a lecturilor obligatorii pentru pregătirea jihadiştilor, mesajele sale fiind preluate de molahi, fiind acum auzite în multe dintre centrele în care se face pregătirea intensivă a viitorilor candidaţi la Jihad, dar şi o foarte vastă operaţiune de convertire de tineri adepţi. Recursul la violenţă este omniprezent în manual, este linia de conduită şi exacerbarea actelor teribile şi înspăimântătoare este calea, singura cale, pe care se merge în etapa actuală, cea în care, cu orice preţ, trebuie asigurat în mod corect şi eficient "managementul barbariei".

Este o descriere corectă, scrisă aproape cu detaşare, a unui proces prezentat drept legic şi irversibil şi care se bazează pe exploatarea măiastră a disensiunilor din spaţiul occidental, generate de dorinţa de a obţine sau păstra controlul în teritoriile vizate acum de Jihad. De aici şi orientarea cu totul specială a mesajelor violenţei din această etapă: uciderile rituale de creştini (efectuate de călăi care sunt creştini convertiţi sau sunt musulmani cu naţionalităţi europene), dar şi uciderea conaţionalilor bănuiţi de trădarea intereselor Islamului sau de colaborare cu inamicul creştin.

Programul lor este extraordinar de clar, tocmai fiindcă, din partea lor, nu există niciun fel de dubiu. De partea cealaltă, a Occidentului, discuţiile trenează la nesfârşit, încă dominate de speranţa că poate, totuşi, Statul Islamic nu e decât o glumă. Tragică, dar, la scara istoriei, totuşi o glumă.

Să sperăm că aşa s-ar putea să fie.