Casa Albă pune la îndoială capacitatea FBI de a descoperi fraudele electorale în cursul unei audieri în Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al Casei Albe Mark Meadows pune la îndoială capacitatea directorului FBI Christopher Wray de a detecta eventuale fraude electorale în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie în Statele Unite, relatează Reuters.

Christopher Wray şi-ar schimba, fără îndoială, mărturia cu privire la acest subiect pe care a depus-o joi, în audieri în Congres, dacă ”ar săpa mai mult” această problemă, a apreciat vineri Meadows .

Directorul FBI a declarat în audieri, la Comisia Securităţii Interne din cadrul Senatului, că nu a descoperit vreo probă cu privire la vreun efort concertat la nivel naţional în vederea unei ”trucări” a rezultatului viitoarelor alegeri, contrazicând astfel spusele locatarului Casei Albe, potrivit căruia votul prin corespondenţă ameninţă ”sinceritatea” scrutinului.

”Cu tot respectul pe care-l datorez directorului Wray, el întâmpină dificultăţi în a găsi corespondenţă înăuntrul propriului FBI. Ce să mai vorbim despre o fraudă electorală”, a declarat Mark Meadows la CBS, fără să precizeze la ce corespondenţă lipsă se referă.

Un procuror federal din Pennsylvania, un stat considerat decisiv în alegerile prezidenţiale din noiembrie, a anunţatjoi că serviciile FBI caută să stabilească dacă nouă buletine de vot din cadrul armatei în favoarea lui Donald Trump au fost ”tratate corect”.

Mark Meadows l-a invitat, în intervenţia sa la CBS, pe Christopher Wray ”să adâncească ancheta care tocmai a început”.

”Poate are nevoie să se implice pe teren, iar asta i-a schimba mărturia la Capitoliu”, a apreciat el.

Contactat de Reuters, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) nu a comentat aceste declaraţii ale Casei Albe.

Donald Trump l-a numit pe Christopher Wray director FBI după destituirea lui James Comey, în 2017, în timpul anchetei ruse a lui Robert Mueller cu privire la eventuale legături între echipa de campanie a miliardarului newyorkez din 2016 şi Rusia.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite