Cazul Epstein: o presupusă victimă îi cere prinţului Andrew să-şi recunoască faptele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Roberts, Giuffre după căsătorie, alături de prinţul Andrew pe când era minoră FOTO Arhiva personală a Victoriei Roberts
Victoria Roberts, Giuffre după căsătorie, alături de prinţul Andrew pe când era minoră FOTO Arhiva personală a Victoriei Roberts

O femeie care l-a acuzat pe investitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein de abuz sexual şi a susţinut că a fost forţată, pe când avea 17 ani, să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew, îi cere fiului reginei Elisabeta a II-a să recunoască ce a făcut, scrie The Guardian.

Virginia Giuffre, născută Roberts, a făcut această declaraţie după audierea de marţi de la un tribunal din Manhattan. Prinţul „ştie ce a făcut“, a spus ea.

Ducele de York a negat în mai multe rânduri orice implicare în acţiunile lui Epstein.

Pe 10 august, Epstein, un fost apropiat al lui Donald Trump, Bill Clinton şi prinţului Andrew, s-a sinucis în celula sa din New York.

Giuffre afirmă că prinţul Andrew „cunoaşte adevărul“ legat de abuzurile comise de Esptein şi apropiaţi de-ai săi asupra mai multor minore. În decembrie 2014, ea a susţinut că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu alteţa regală şi alţi prieteni ai lui Epstein. În 2015, un judecător a considerat acuzaţiile irelevante şi impertinente şi le-a eliminat din proces.

Giuffre, în vârstă de 35 de ani, trăieşte acum în Queensland, unde este căsătorită cu un australian. Marţi, ea s-a numărat între cele 15 femei care au depus mărturie după sinuciderea magnatului.

Moartea lui Epstein a pus capăt procesului penal, însă judecătorul a dat ocazia celor care îl acuză să vorbească public.

„Ştie ce a făcut şi poate confirma“, a spus Giuffre despre prinţul Andrew. „Ştie exact ce a făcut şi sper să recunoască“.

Brad Edwards, un avocat care reprezintă mai multe dintre femeile care se delară victime ale lui Epstein, a spus: „Dacă cineva vrea să vină să vorbească cu noi şi să răspundă întrebărilor reale pe care le au victimele şi pe care le am în numele lor, este binevenit“.

„Personal, am extins această invitaţie prinţului Andrew în mai multe rânduri. Suntem pregătiţi şi avem multe întrebări pentru el“, a afirmat el.

Într-un comunicat lansat sâmbătă, prinţul Andrew a transmis că l-a cunoscut pe Epstein în 1999 şi că l-a întâlnit o dată sau de două ori anual. Prinţul a mai spus că a stat în câteva case ale lui Epstein şi că nu a văzut, nu a fost martor şi nici nu a suspectat vreun comportament similar celor care au dus la arestarea şi condamnarea sa.

Jeffrey Epstein a fost acuzat că, în perioada 2002 -2005, a plătit minore să întreţină relaţii sexuale în casele lui din Manhattan şi Florida. Înainte de procesul programat pentru anul viitor, el a mai fost acuzat că ar fi plătit cu sume uriaşe doi potenţiali martori.

Epstein, care a pledat „nevinovat“, risca o pedeapsă de 45 de ani de închisoare. El a evitat acuzaţii similare într-un controversat proces secret din 2008, în care a pledat „vinovat“.

A fost arestat pe 6 iulie, după ce a aterizat în New Jersey. Pe 10 august a fost găsit fără viaţă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite