Ce condiţii pune Edward Snowden, „cârtiţa” CIA, ca să se întoarcă în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, Lonnie Snowden, tatăl fostului angajat CIA care a dat în vileag programele de monitorizare ale serviciilor secrete americane, a trimis o scrisoare Departamentului american de Justiţie, dând asigurări că fiul său se va întoarce în ţară dacă se vor îndeplini câteva condiţii, informează Reuters, citând NBC.

Potrivit tatălui său, Snowden vrea să rămână în libertate până la începerea procesului, care trebuie să aibă loc într-un loc ales de fostul angajat CIA. Mai mult, Snowden cere ca procesul să fie public, pentru ca presa să poată asista.

Lonnie Snowden, care n-a mai vorbit cu fiul lui din aprilie, s-a arătat îngrijorat de faptul că fiul său este manipulat de terţe părţi, inclusiv de WikiLeaks. „Cred că WikiLeaks, dacă vă uitaţi în trecut, veţi vedea că ei nu se concentrează neapărat pe Constituţia SUA. Vor, pur şi simplu, să dea publicităţii cât mai multe informaţii”, a mai declarat Snowden pentru NBC.

Snowden Senior a mai spus că nu-l consideră pe fiul său un trădător, însă recunoaşte că acesta a încălcat legea. „Dacă oamenii vor să-l catalogheze drept trădător, de fapt el şi-a trădat guvernul. Nu cred că a trădat populaţia SUA”, a spus tatăl fostului angajat CIA.

Cât poate sta Snowden în aeroportul moscovit?

Edward Snowden îşi petrece cea de-a cincea zi pe aeroportul Şeremetievo, neavând niciun fel de documentaţie pentru a părăsi ţara. În ultimele zile, Snowden a rezervat mai multe bilete pentru zboruri Aeroflot, însă nu s-a prezentat.

Joi, presa, de ochii căreia Snowden a reuşit să scape în nenumărate ori, a scris că fostul angajat CIA şi NSA era cazat în hotelul Capsule, aflat în zona de tranzit de la aeroportul Şeremetievo.

Însă cât poate să rămână Snowden pe teritoriul aeroportului, se întreabă CNBC. Potrivit site-ului aeroportului, un cetăţean străin poate sta în aeroport timp de 24 de ore, fără să i se dea o viză de Rusia, cu condiţia să aibă un zbor rezervat. „Dacă zborul se modifică şi trebuie să rămână pe Şeremetievo mai mult de 24 de ore, cetăţenii străini pot primi o viză de tranzit de Rusia direct în aeroport”, se mai arată pe site.

Snowden se aruncă la mila ecuadorienilor

În timp ce se plimbă prin terminal, Snowden analizează toate posibilităţile. De aceea, vineri a postat pe blogul său următorul mesaj, adresat ecuadorienilor: „Cetăţeni ai Ecuadorului vă rog să scrieţi pe Twitter ministrului de Externe, Ricardo Patino, şi să-l rugaţi să-mi permită să intru în ţara dumneavoastră”.

Joi, noul preşedinte al Ecuadorului, Rafael Correa, a declarat că va analiza cererea de azil al lui Snowden când acesta se va afla pe teritoriu ecuadorian.

Ecuadorul renunţă la acordul vamal cu SUA

Ecuadorul a anunţat, joi, că renunţă la acordul vamal cu Statele Unite, de pe urma căruia beneficia de tarife preferenţiale, spunând că acordul devenise subiect de şantaj din partea SUA.

Ministrul ecuadorian al Comunicaţiilor, Fernando Alvarez, a declarat că „Ecuador renunţă în mod unilateral şi irevocabil la beneficiile vamale.” Ministrul a mai adăugat că ţara lui „nu acceptă ameninţări din partea nimănui”, informeză ABC News.


Mai multe ştiri despre Edward Snowden:

Ecuadorul neagă că i-ar fi oferit documente de călătorie lui Edward Snowden

Guvernul ecuadorian a dezminţit miercuri că i-ar fi furnizat un paşaport fostului consultant al Agenţiei americane de Securitate Naţională Edward Snowden, căutat de Washington sub acuzaţia de spionaj şi având paşaportul revocat de autorităţile americane.

Urzeala teoriilor în cazul Edward Snowden. „Oare Snowden chiar există?“

Se presupune că Edward Snowden a stat, timp de zile întregi, într-un terminal al aeroportului din Moscova, însă nu există nicio dovadă în acest sens. Absenţa sa dă naştere la noi teorii conspiraţioniste, iar Kremlinul profită de pe urma acestei situaţii, notează „Der Spiegel“.

Se presupune că Edward Snowden a stat, timp de zile întregi, într-un terminal al aeroportului din Moscova, însă nu există nicio dovadă în acest sens. Absenţa sa dă naştere la noi teorii conspiraţioniste, iar Kremlinul profită de pe urma acestei situaţii, notează „Der Spiegel“.

Citeste mai mult: adev.ro/mp0k7v

Ministrul rus de Externe: „Snowden nu a încălcat vreo lege rusă, nu a intrat în Rusia şi poate merge unde doreşte”

Fostul consultant NSA Edward Snowden, care se află în prezent în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, nu a încălcat legile ruseşti şi are dreptul să plece din Rusia unde doreşte, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Se presupune că Edward Snowden a stat, timp de zile întregi, într-un terminal al aeroportului din Moscova, însă nu există nicio dovadă în acest sens. Absenţa sa dă naştere la noi teorii conspiraţioniste, iar Kremlinul profită de pe urma acestei situaţii, notează „Der Spiegel“.

Citeste mai mult: adev.ro/mp0k7v

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite