Ce direcţii de politică externă arată echipa diplomatică numită de Biden. Arii problematice şi avantaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto getty images
foto getty images

Viitoarea echipă de politică externă a preşedintelui ales Joe Biden va include, îm măsura în care va fi confirmată în Senat, trei veterani ai diplomaţiei americane, parte din cercul de apropiaţi politici de-ai săi, democraţi cu vederi moderate, de centru. Ei vin însă nu doar cu expertiză, ci şi cu un bagaj, spun unii experţi.

BBC a făcut o analiză a acestor numiri şi cum s-ar putea reflecta asupra unor decizii de politică externă. Ele conţin arii problematice, dar şi avantaje.

Cine sunt

Linda Thomas-Greenfield, 68 de ani, fost assistant secretary pentru afaceri africane la Departamentul de stat (2013-2017; demisă de administraţia Trump), fost ambasador în Liberia, a fost propusă pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite la ONU.

Consilier pe probleme de securitate naţională va fi Jake Sullivan, consilier pe probleme de securitate naţională al lui Biden în administraţia Obama, director de politici la Departamentul de stat, consilierul secretarului de stat Hillary Clinton. El a jucat un rol-cheie în negocierea acordului nuclear cu Iranul, în 2015.

Secretar de stat, a fost nominalizat Antony Blinken, 58 de ani, a cărui istorie de muncă în materie de politică externă alături de Biden a început cu 20 de ani în urmă, când Biden a fot preşedintele Comitetului de relaţii externe din Senat. Critici ai săi l-au învinovăţit pentru votul dat de Biden în favoarea invaziei din Irak în 2003.â

Faptul că Blinken şi Biden sunt apropiaţi şi au mai lucrat împreună poate fi bine pentru echipă, dar şi rău pentru că nu va exista o diversitate de opinii., spun foşti diplomaţi americani. 

 

Statul profund

Numirea unor persoane din cercul politic apropiat ar putea pune capăt războiului cu statul profund din administraţia Trump, care i-a îndepărtat pe cei care nu-i respectau agenda.

PJ Crowley, fost asistent al secretarului de stat: Nu vor colabora din postura de rivali. Vor avea şi echipă, dar şi puncte de vedere complementare despre conflictele globale. „Valoarea coerenţei strategice va depăşi potenţialul pentru conformismul de grup”. Nu fac parte dintr-un stat paralel. „Sunt pragmatişti, nu ideologici”.

Andrew Bacevich, preşedintele Institutului Quincy pentru Guvernare Responsabilă: sunt o revenire la normalitate şi pun capăt abordării dezordonate în materie de politici externe. Problema este însă dacă asta este suficient. „Echipa asta are convingeri despre supremaţia americană ce îi poate face nesăbuiţi în privinţa apelului la puterea militară americană”.

Charles Kupchan, fost membri al Consiliului de Securitate al Casei Albe: pentru Trump în special Thomas-Greenfield reprezintă statul paralel. În general ofiţerii de politică externă erau pentru el „soldaţi ai liberalismului internaţional pe care îl voia dat jos”. 

Alianţele Globale

Priorităţi pe agenda administraţia Biden este revenirea în organizaţii (OMS), alianţe şi tratate pe care administraţia anterioară le-a slăbit sau anulat.

Andrew Bacevich, preşedintele Institutului Quincy pentru Guvernare Responsabilă: Unul din motivele pentru care Trump a fost ales s-a datorat eşecului perceput al politicii externe americane. Problema e dacă viitoarea administraţie a învăţat suficient din trecut pentru a duce schimbările necesare, între care reducerea bugetului militar şi abţinere militară.

PJ Crowley, fost asistent al secretarului de stat: Donald Trump nu a construit niciodată o echipă de securitate naţională, ci s-a înconjurat de contractori independenţi pe care i-a putut angaja şi demite pe Twitter. Aceşti trei oficiali au lucrat toţi la Departamentul de stat şi vor revaloriza diplomaţia internaţională şi spiritul de colaborare pentru a rezolva provocări urgente de la pandemie la schimbările climatice şi China.

Stewart Patrick director al Consiliului pentru relaţii externe din cadrul programului Instituţiile Internaţionale şi Guvernare Globală: O mare provocare va fi convingerea audienţelor străine, inclusiv pe aliaţi şi parteneri, că America e credibilă în termeni de guvernare, că America s-a întors. Ar fi a doua schimbare de guvernare în materie de politici externe la 180 de grade. Viitoarea administraţie e hotărâtă să refacă alianţele fragile pe care SUA s-au bazat în ultimele peste şapte decenii. Dar îi aşteaptă o muncă deosebit de dificilă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite