Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

Ce a urmărit Rusia în Afganistan prin acordarea de prime pentru uciderea soldaţilor americani

47
5 Jul 2020 13:32:29
Autor: Cristina Ene
soldati americani us army nato afganistan 20 ianuarie 2014 foto epa efe
soldati americani us army nato afganistan 20 ianuarie 2014 foto epa efe

Rapoartele ieşite la iveală recent despre recompensele oferite de Rusia talibanilor pentru a ucide americani ridică întrebări despre ce a urmărit aceasta în Afganistan şi cum s-a desfăşurat propriu-zis operaţiunea, scrie George Friedman în Geopolitical Futures.

Termenii raportului sunt puţin neobişnuiţi pentru comunităţile de informaţii americane, întrucât de regulă agenţii americani nu folosesc descrieri precum „spioni şi comandouri”, iar informatorii sunt mai degrabă „surse”, arată analistul George Friedman în Geopolitical Futures. Totodată, cuvântul „comando”, un termen britanic, folosit pentru o vreme şi de americani, a fost înlocuit între timp cu „forţe pentru operaţiuni speciale”.
 
Această mică chestiune referitoare la limbaj este una destul de curioasă, dar îşi poate găsi o explicaţie simplă prin eventuale erori de comunicare, traducere, transmitere, verificare şi apoi publicare a materialului sensibil.
 
Ce este important însă este că nici Departamentul de Stat, nici Pentagonul nu l-au negat, deşi nu încă nu se cunoaşte măsura în care preşedintele american Donald Trump a ştiut de el, fiind informaţii insuficient verificate. În orice caz, agenţii de informaţii şi ai forţelor speciale au descoperit o sumă mare de bani (dolari) la o bază talibană, iar firul unor recompense oferite talibanilor a condus către Rusia.
 
Dincolo de ce a stârnit la nivel intern, Donald Trump fiind acuzat de preşedinta Camerei reprezentanţilor Nancy Pelosi că iar conspiră alături de preşedintele rus Vladimir Putin, povestea este una care trebuie luată în serios.
 
Dar de ce ar acţiona Rusia în acest fel, riscând să fie deconspirată şi să-şi submineze relaţiile atât cu SUA, cât şi cu Germania, partenerul său în proiectul gazoductului Nord Stream 2?
 
SUA au la dispoziţie soluţii militare şi economice de ripostă, iar dacă până acum Washingtonul s-a mulţumit cu păstrarea statu-quo-ului în relaţiile cu Rusia, nu o mai poate face în caz că informaţiile se dovedesc adevărate.
 
Potrivit New York Times, interogatoriile unor prizonieri au fost coroborate cu transferuri bancare dintr-un cont al unei agenţii de informaţii ruse în conturi conectate cu talibanii. În operaţiuni au fost implicaţi şi afgani, între care şi un intermediar al plăţilor care s-ar afla acum în Rusia. Oficialii afgani au descris o versiune a evenimentelor aliniată cu informaţiile serviciilor de spionaj. Ei au spus că în ultimii şase luni au fost arestaţi câţiva oameni de afaceri care au transferat bani prin sistemul informal „hawala”, fiind suspectaţi a face parte dintr-o reţea de intermediari între serviciile secrete ruse (GRU) şi militanţii în legături cu talibanii. O jumătate de milion de dolari a fost găsită în casa unuia dintre ei.
 
Dacă informaţiile conform cărora Rusia a plătit uciderea unor militari americani şi ai coaliţiei internaţionale sunt reale sau cel puţin convingătoare, atunci se întrece o limită în relaţiile dintre cele două ţări, iar o cale întoarsă va fi dificilă.
 
Apoi Rusia vrea o relaţie mai bună cu Germania, or aceasta din urmă nu o va prefera în detrimentul SUA. De aceea, raţional vorbind, operaţiunea Rusiei pare o întreprindere riscantă cu puţine beneficii, mai ales că americanii se retrăgeau din Afganistan. Ruşii au mai fost înfrânţi acolo şi nu are logică să se complice din nou .
 
E puţin probabil ca ruşii să fi căutat astfel să submineze poziţia americană în Afganistan- şi anume, ori determinându-i pe americani să rămână acolo, ori să lase impresia că SUA fug din Afganistan. Deşi nu se cunoaşte numărul morţilor provocat de recompense, acesta nu pare să fie foarte mare, vizibil şi alarmant. Totuşi nu se cunoaşte la ce nivel al sistemului rus a fost autorizată operaţiunea, dacă într-adevăr a existat una şi de ce sume este vorba. E posibil să fie ceva desfăşurat local sau la niveluri inferioare, ceea ce ar însemna că nu a existat vreun plan strategic sau o preocupare cu privire la consecinţe. Se poate să fi fost organizat totul în Afganistan după o solicitare de plată din partea agenţilor secreţi, iar Putin să fi aflat cam în acelaşi timp cu Trump.
 
Nu se pot face decât speculaţii, dar ar fi greu de crezut că lideri seniori ar fi autorizat o asemenea operaţiune cu excepţia unui plan orchestrat de agenţi în Afganistan. Cum era secret, nu putea avea un impact domestic şi nici unul internaţional. Asta dă naştere întrebării dacă nu cumva Rusia a scurs operaţiunea într-o încercare de a influenţa alegerile americane prin evidenţierea eşecului administraţiei Trump de o detecta şi reacţiona la ea.
 
E posibil şi ca Trump să nu fi fost informat în contextul unor informaţii neverificate, cum poate să şi mintă în legătură cu asta. Dacă povestea se confirmă, SUA ajung într-o poziţie şi mai ostilă faţă de Rusia, iar presiunea asupra aliaţilor de a limita relaţiile cu Rusia creşte proporţional. Iar liderii ruşi ştiu ce periculos poate fi pentru Rusia. În consecinţă, ori totul s-a petrecut la niveluri inferioare, ori lucrurile s-au întâmplat altfel decât a relatat presa. Sau poate că, de fapt, Rusia vrea o confruntare, iar atunci apare întrebarea ce a făcut comunitatea de informaţii înainte de a afla. Avea autorizaţie să acţioneze la acest nivel şi fără autorizare prezidenţială.
 
Dacă povestea e adevărată, urmează un Război foarte Rece, scrie George Friedman în Geopolitical Futures.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

47 Comentarii

Victor Nagy
5.07.2020, 14:21:00

„ Ce a urmărit Rusia în Afganistan prin acordarea de prime pentru uciderea soldaţilor americani ” „„ Mesterul Ardelean 27 fani 1 acum 8 zile „„ „„ Deci rusii ii platesc pe talibani sa faca ceva ce oricum faceau ei de placere? Bravo! ”” Foarte credibilă narațiunea . Au americanii niște propagandiști ..... bravo lor .

+4 (22 voturi)
Iulian Lupsa
5.07.2020, 14:32:04

Simple supozitii fara acoperire in fapte. Talibanii sunt dusmanii de moarte ai Aliantei Nordului si omoara amerlocani de placere la fel cum omoara si tadjici sau rusi de placere. I ilogic ca rusii sa ii tradeze pe tadjici si sa ii plateasca pe dusmanii lor comuni, talibanii!!!

+5 (17 voturi)
_Turbatu_
5.07.2020, 14:26:24

Hai ca va zic eu cum sta treaba. Rusnacii au platit talibanii. De ce??? Pt ca rusnacii NU POT omori americani oricat si-ar dori. De aia. Aduceti-va aminte cand o mana de americani (12 mai exact) au omorat peste 300 de spetsnazi acum vreo doi ani. Un subiect foarte sensibil pt trollacii de pe forum despre care nu vor sa pomeneasca nici in cele mai negre cosmaruri ale lor. O lovitura de imagine nasoala.

-4 (20 voturi)
Iulian Lupsa
5.07.2020, 14:29:01

Deci nu se confirma nimic ci sunt simple banuieli!!! Manipulare pe fata!!!

+2 (14 voturi)
G M
5.07.2020, 14:31:52

Rușii vor să omoare americani și-i plătesc pe criminali cu dolari. De ce nu cu ruble ?

+4 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (47)