Cel mai mare avion comercial electric din lume a efectuat zborul său inaugural în această săptămână, în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare avion comercial în totalitate electric a finalizat în această săptămână zborul su inaugural, în Sttele Unite, relateză Reuters.

Avionul Cessna 208B Grand Caravan a decolat joi de pe un aeroport din Moses Lake, Washington, fiind dotat cu un motor de 750 de cai putere, integral electric, dezvoltat de o companie din Redmond, numită magniX.

Lucrările de convertire a avionului au fost efectuate de magniX şi o altă companie, numită AeroTEC. 

„Avionul simbol Caravan a fost folosit decenii întregi pentru transportul pe distanţe scurte al oamenilor şi bunurilor. Acest prim zbor al eCaravan este încă un pas către operarea acestui avion destinat curselor pe distanţe medii la o fracţiune din costurile actuale, cu zero emisii, dinspre şi către aeroporturi mici”, a declarat Roei Ganzarski, directorul general al magniX.

„Acest avion comercial electric va permite servicii de zbor pentru oameni şi bunuri într-un mod care până acum nu era posibil”, a adăugat Ganzarski.

Primul zbor test din lume al unui avion integral electric cu destinaţie comercială a avut loc în decembrie 2019, în Canada. Hidroavionul DHC-2 de Havilland Beaver utilizat în zborul respectiv a fost dotat la rândul său cu un motor fabricat de magniX.

Potrivit Consiliului Internaţional pentru transporturi Nepoluante (International Council on Clean Transportation), „aviaţia comercială este responsabilă de circa 2% din emisiile globale de carbon. La nivelul sectorului transporturilor, aceasta generează aproximativ 12% din emisiile de dioxid de carbon”.

Pentru a reduce impactul aviaţiei asupra mediului, unele companii aeriene, cum ar fi KLM, au utilizat biocarburanţi pentru avioane.

În ultimii câţiva ani, au efectuat zboruri o serie de avioane inovatoare.

În 2016, Solar Impulse 2, un avion cu echipaj uman alimentat cu energie solară a reuşit să înconjoare globul fără să folosească carburant. Călătoria a avut loc în 17 etape.

În 2018, un avion solar fără echipaj uman, construit de grupul european Airbus, a finalizat un zbor inaugural care a durat 25 de zile, 23 de ore şi 57 de minute.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite