Cine este Doug Emhoff, primul „Second Gentleman” din istoria SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doug Emhoff şi Kamala Harris, primul „Second Gentleman” şi prima vicepreşedintă din istoria SUA FOTO ABC News
Doug Emhoff şi Kamala Harris, primul „Second Gentleman” şi prima vicepreşedintă din istoria SUA FOTO ABC News

La fel ca soţia sa, Kamala Harris, prima femeie aleasă vicepreşedintă a Statelor Unite, Doug Emhoff sfidează convenţiile, iar accesul său la Casa Albă este simbolul unei societăţi americane care se schimbă pe zi ce trece, relatează AFP.

Pe Twitter, Doug Emhoff se prezintă drept „tată, soţ al Kamalei Harris, avocat, jucător de golf aspirant, apărător al justiţiei şi al egalităţii”.

„Atât de mândru de tine”, a postat el sâmbătă, imediat după detaşarea partenerilor de cursă Biden-Harris faţă de rivalii lor Trump-Pence în proiecţiile media, alături de o fotografie în care apare îmbrăţişând-o pe prima femeie aleasă vicepreşedintă a Statelor Unite.

În vârstă de 56 de ani, la fel ca soţia sa, Emhoff a fost implicat activ - pe Zoom sau în persoană - în campania democrată, înmulţindu-şi deplasările atunci când Joe Biden se afla izolat în casa sa de la Wilmington, Delaware, din cauza pandemiei de COVID-19.

A petrecut seara din ajunul zilei scrutinului la Philadelphia, în statul-cheie Pennsylvania, alături de cântăreţul John Legend. Iar, odată cu anunţarea victoriei candidatului democrat în acest stat industrial din nord-estul Statelor Unite, a devenit primul „Second Gentleman”, aşa cum va fi numit de-acum încolo soţul vicepreşedintei.

Întrebat despre acest rol încă din perioada campaniei, el a dat asigurări că se va ocupa de favorizarea accesului la justiţie pentru păturile vulnerabile.

Născut pe 13 octombrie 1964 în cartierul newyorkez Brooklyn, într-o familie de evrei din clasa de mijloc, Douglas Emhoff s-a mutat după liceu la Los Angeles pentru a studia dreptul la Universitatea din California de Sud. S-a specializat în litigii legate de industria divertismentului. Acum se află în concediu fără plată, pe care şi l-a luat imediat după ce Biden a ales-o pe Harris drept parteneră de cursă pentru Casa Albă.

Are doi copii din prima căsătorie: Cole (26 de ani) şi Ella (21 de ani). Cole îşi datorează prenumele cântăreţului de jazz John Coltrane, iar Ella cântăreţei Ella Fitzgerald. A divorţat de mama copiilor săi în 2008, după 25 de ani de căsătorie.

Prima întâlnire cu Kamala Harris a avut-o în 2013, cu ocazia unei întâlniri aranjate de o amică a acesteia. Pe atunci, Kamala Harris era procuroare generală de California. Cei doi s-au căsătorit în anul următor, la Santa Barbara, în cursul unei ceremonii celebrate de sora miresei, Maya Harris.

Formăm o „familie modernă”, spune Kamala, mărturisind că Ella şi Cole o numesc „Momala”, un apelativ care i se pare mai afectuos decât cel de mamă vitregă.

La prima vedere, cuplul arată destul de sudat. Doug Emhoff dă imaginea unui soţ devotat soţiei. În iunie 2019, în cursul Convenţiei Democrate din California, nu a ezitat nicio clipă să sară pe scenă pentru a o proteja pe Kamala Harris de un activist care i-a luat microfonul din mână.

Fost jucător de tenis şi baseball, el povesteşte că actuala sa soţie l-a convins să se reapuce de sport. „Ne place să facem plimbări lungi şi să vorbim, zeci de kilometri, iar când vedem scările, le urcăm alergând”, a declarat Emhoff într-un interviu acordat revistei „Men's Health”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite