Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

CNN: Majoritatea americanilor consideră că ţara se îndreaptă în direcţia greşită

2
1 Jul 2022 07:28:51
Autor: News.ro
Foto Arhivă / Shutterstock
Foto Arhivă / Shutterstock

Majoritatea americanilor sunt nemulţumiţi de situaţia din SUA şi descriu economia ca fiind slabă, indică un nou set de sondaje, citate de CNN.

Într-un sondaj AP-NORC publicat miercuri, 85% dintre adulţii din SUA spun că lucrurile din ţară se îndreaptă în direcţia greşită, doar 14% cred că lucrurile merg în direcţia corectă, o viziune mai pesimistă decât în ​​luna mai, când 78% au spus că lucrurile se îndreaptă în direcţia greşită şi 21% că lucrurile se mişcă în general în direcţia corectă.
 
În prezent, atât 92% dintre republicani, cât şi 78% dintre democraţi sunt nemulţumiţi de direcţia ţării -- cel mai mare procent în rândurile democraţilor de când preşedintele Joe Biden a preluat mandatul anul trecut.
 
Doar 20% dintre americani descriu economia naţiunii ca fiind bună, 79% o consideră slabă, potrivit sondajului AP-NORC. Acest sentiment, de asemenea, este relativ bipartizan, atât 90% dintre republicani, cât şi 67% dintre democraţi descriind economia ca fiind slabă.
 
Un sondaj Reuters/Ipsos, de asemenea, publicat miercuri, constată o nemulţumire în creştere, în special în rândul democraţilor, în zilele care au urmat deciziei Curţii Supreme a SUA care anulează dreptul constituţional federal la avort. În acel sondaj, 62% dintre democraţi spun că lucrurile din ţară sunt pe drumul greşit, faţă de 49% săptămâna precedentă. În schimb, 86% dintre republicani spun că lucrurile sunt pe drumul greşit, în scădere uşor faţă de 94% în săptămâna precedentă.
 
În ceea ce îl priveşte pe preşedintele Joe Biden, media sondajelor CNN Poll of Polls realizată în a doua jumătate a lunii iunie relevă că 38% dintre americani aprobă activitatea preşedintelui, în timp ce  57% o dezaprobă, similar cu evaluările de la începutul lunii.
 
În sondajul AP-NORC, 28% dintre adulţii din SUA aprobă prestaţia lui Biden în ceea ce priveşte economia - cea mai scăzută cotă de până acum în acest sondaj -- 36% aprobă acţiunile sale în ceea ce priveşte în politica privind armele şi 53% aprobă felul în care a gestionat pandemia de coronavirus.
Sondajul CNN Poll of Polls este o medie a celor mai recente cinci sondaje naţionale privind activitatea preşedintelui.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Vasile Naftuli
1.07.2022, 11:45:29

Da, dar „democrația” persistă, este la ea acasă; principalul este, la ei, să fie „democrație” și să ne-o susțină și pe a noastră.

-1 (1 vot)
OmTacut3
1.07.2022, 23:38:22

Moș Biden este pe ducă.

Modifică Setările