Compania americană Boeing va concedia peste 16.000 de angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producătorul de avioane Boeing urmează să renunţe la 10% dintre cei 160.000 de angajaţi. FOTO EPA
Producătorul de avioane Boeing urmează să renunţe la 10% dintre cei 160.000 de angajaţi. FOTO EPA

Gigantul aeronautic Boeing anunţă desfiinţarea a 16.000 de posturi, în cadrul unui plan de restructurare aplicat pentru a face faţă efectelor economice ale pandemiei.

Gigantul producător de avioane americane Boeing a concediat miercuri 6.770 de angajaţi. 

„Am ajuns în momentul nefericit de a fi nevoit să începem concedierile involuntare. Mi-aş dori să existe un alt mod", a declarat, miercuri, CEO-ul Dave Calhoun, într-un mesaj adresat angajaţilor, citat de CNN. El a menţionat că pandemia a avut un impact devastator asupra industriei de profil, astfel încât este nevoie de reducerea drastică a costurilor, ceea ce înseamnă atât reducerea serviciilor furnizate, a numărului de avioane comerciale, cât şi a locurilor de muncă.

Înainte de disponibilizările involuntare de miercuri, 5.520 de angajaţi au acceptat un pachet voluntar de retragere şi urmează să părăsească compania în săptămânile următoare. 

Compania a anunţat încă din aprilie că va opera o reducere cu 10% a forţei de muncă din numărul total de angajaţi de 160.000, majoritatea americani. Aproape toate posturile desfiinţate sunt din departamentele dedicate aeronavelor comerciale şi mai puţin din cele pentru operaţiuni militare sau spaţiale.

Atât Boeing, cât şi rivalul Airbus s-au confruntat cu anulări masive şi întârzieri ale comenzilor existente pentru avioane, în contextul în care majoritatea avioanelor de pe glob au fost ţinute la sol din cauza scăderii dramatice a călătoriilor aeriene. Ambii producători de aeronave şi-au redus planurile de producţie pentru următorii ani.

Celălalt mare producător de avioane, Airbus, a trimis acasă peste 6.000 de angajaţi din Europa, în aprilie, dar încă nu a anunţat reduceri permanente de posturi.

Acţiunile Boeing au crescut cu 1% în cursul după-amiezii, tranzacţionându-se la valoarea de 145,76 dolari. În aprilie, Boeing a înregistrat zero comenzi, pentru a doua oară în acest an, iar clienţii au anulat alte 108 comenzi pentru aeronava 737 MAX, înregistrând astfel cel mai slab început de an din 1962 până acum.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite