Consecinţele neaşteptatei retrageri totale a armatei americane din Siria

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
s

Anunţul făcut de preşedintele Trump este lipsit de orice ambiguitate: e vorba, într-adevăr, de retragerea celor aproximativ 2.200 de soldaţi americani din trupele speciale aflate în regiunea strategică din nord-estul Siriei, punctul de contact esenţial în orice logică militară a conflictului de acum sau a celor posibile în viitor.

Retragerea va fi rapidă şi produce o schimbare esenţială în echilibrele geostrategice din întreaga regiune, însemnând, de facto, predarea controlului către Noua Mare Antantă, Rusia-Turcia-Iran şi recunoaşterea acestor state drept noii garanţi ai tuturor jocurilor politice din această zonă vitală a Orientului Apropiat.

Casa Albă nu a oferit explicaţii suplimentare remarcilor făcute de Donald Trump în mesajul pe Tweeter în care anunţa că „am învins, a venit vremea să plecăm!“. Acest „am învins!“ care aduce aminte de afirmaţia similară făcută de George W. Bush privind victoria în războiul din Irak, iar informaţia „a venit vremea să plecăm“ seamănă cu cea făcută de preşedintele Obama în 2011 când a decis retragerea trupelor din Irak. Dar asemănările se opresc aici căci, după cum ştiţi, promisiunile de stabilitate în privinţa Irakului post-Sadaam Hussein au rămas declaraţii de propagandă din cauza unui nesfârşit război civil între diversele facţiuni religioase sprijinite fiecare de acţiunea unor grupări paramilitare sprijinite din exterior de diverse interese contradictorii. Ce avem acum în Siria este o retragere a trupelor americane pe fondul unei construcţii de securitate deja stabilizată, cu baze militare proprii, susţinând guvernul de la Damasc şi acoperind practic cea mai mare parte a ţării, ultima mişcare cu rol de disuasiune fiind aducerea de către ruşi a unui batalion de rachete S-300 amplasat în estul Siriei, care poate, la nevoie, alături de noile capacităţi de război electronic, să închidă spaţiul sirian, cu o zonă extinsă de interzicere acces la Marea Mediterană întărită de Flota rusă deplasată permanent în zonă.

Apreciată de preşedintele Putin drept „o decizie justă“, măsura intempestivă luată de preşedintele american a produs mari tensiuni în rândul propriei sale administraţii, cea mai importantă consecinţă directă, până acum, fiind demisia lui Jim Mattis, Secretarul de Stat pentru Apărare care i-a transmis lui Trump un mesaj care lasă loc la foarte puţine interpretări:

„Deoarece aveţi dreptul de a avea un ministru al Apărării ale cărui vederi să fie mai bine aliniate cu ale dumneavoastră... cred că a mă retrage este cel mai bun lucru pe care-l am de făcut.“

O consecinţă majoră a măsurii ordonate de Preşedintele SUA vizeză soarta, în imediat, ai celor mai apropiaţi aliaţi ai americanilor din conflictul de Siria: miliţia kurdă YPG care a constituit vârful de lance folosit de americani (dar şi de trupele coaliţiei internaţionale) pentru pregătirea şi în timpul luptelor cu forţele ISIS aflate încă în nordul Siriei. Numai că a existat mereu o problemă care acum riscă se se învenineze foarte tare: preşedintele Erdogan a afirmat în permanenţă (luni a spus-o din nou, extrem de apăsat) că YPG nu reprezintă altceva decât „o organizaţie teroristă“ legată de structurile Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi că, dacă americanii nu  o conving să se retragă din zonă, armata turcă va proceda la acţiuni de „eradicare“. Ceea ce, fără îndoială, americanii ştiu foarte bine că se va şi întâmpla, abandonându-şi acum aliaţii, uitând de angajamente de prietenie eternă şi sprijin complex făcute kurzilor în Siria şi odinioară în Irak, acolo unde kurzii lui Barzani fuseseră lăsaţi să spere că vor obţine susţinerea pentru independenţă naţională. În paralel, nu ştiu dacă există o legătură între evenimente, SUA au anunţat ieri încheierea unui contract cu Turcia prntru vânzarea de sisteme antirachetă PATRIOT în valoare de 3,5 miliarde de dolari şi deblocarea vânzării, tot către Ankara, de avioane F35. Kurzilor nu avusese cine să le transmită spuse lui James Jeffey (consilierului lui Trump pe probleme siriene), luni 18 decembrie, în cadrul Consiliului pentru probleme externe: „Scopul pe care ar trebui să-l aibă principalele forţe de apărare ale kurzilor sirieni (SDF) ar fi să facă parte din structura unei societăţi siriene schimbate. Nu avem relaţii permanente cu entităţi sub-statale“. Amin. Iar cine vrea să înţeleagă ceva pentru viitor, chiar ar trebui să mediteze cu mare atenţie la acest mesaj.

Jim Mattis, în mesajul său de retragere, parcă făcea aluzie la nevoia SUA de a nu-şi dezamăgi sau lăas aliaţii de izbelişte: „Forţa naţiunii noastre este indisolubil legată de forţa sistemului nostru unic şi complet de alianţe şi parteneriat... Trebuie să ne tratăm aliaţii cu respect... trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a favoriza o ordine internaţională propice securităţii, prosperităţii şi valorilor noastre, iar în acest efort suntem suntem întăriţi de solidaritatea alianţelor noastre“.

Foarte interesant şi instructiv, iar asta ne permite să vedem şi reacţiile interesante venite din Israel unde se pare că au existat ceva probleme exact în acest sens, aşa cum relatează surse din agenţiile de informaţii militare reluate de cei de la DebkkaFiles.

„În discuţiile recente cu John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională, şi cu Secretarul de Stat Mike Pompeo, oficialii israelieni fuseseră asiguraţi că nu de ce să-şi facă griji. Trupele americane erau prezente în estul şi nordul Siriei, iar oficialii americani au spus că acestea nu vor permite miliţiilor irakiene pro-iraniene să vină din vestul Irakului pentru a-i sprijini pe cei din Hezbollah. Oficialii israeliene au fost stupefiaţi în dimineaţa zilei de 20 decembrie când au înţeles că singurii lideri care au fost avertizaţi înainte de mişcarea americană au fost preşedinţii Putin şi Erdogan.“

Ce va urma? Cel mai probabil, în acest nou echilibru de forţe creat acum, Noua Mare Antantă va începe să deruleze un covor roşu pentru ţările care vor vrea să investească în Siri pentru crearea de coridoare de legătură pe liniile deja desenate: pe de o parte, variantele terestre ale Noului Drum al Mătăsii care să ajungă la porturile strategice din estul Mediteranei, pe de altă parte, consolidarea reţelelor de conducte dar şi de transport energetic atât din Iran cât şi din noul hub de cooperare garantat de ruşi în regiunea Mării Caspice.  

a

Sunt mari ţări europene care, în noile condiţii, ar putea fi interesate de perspectiva de a avea acces ia aceste terminale la Mediterana, fie de pe coasta siriană, fie pe cea turcă, ci perspectiva unei garanţii de securitate oferite de preluarea totală a controlului de noii protectori ai zonei, astfel încât să nu mai fie obligate să-şi trimită propriile lor forţe militare. Pe de altă parte, în acelaşi sens al deschiderii de oportunităţi, are sens un set de informaţii care vorbeşte despre aceste oferte economice cu valoare geo-politică văzute de europeni ca o continuare a modului în care Germania şi-a construit independenţa energetică prin cele două sisteme North Stream, fiind acum invitate să profite de ce-ar putea să aducă un Turkish Stream reunit cu ceea ce urmează să vină din Marea Caspică şi din Irak.

Ce vor să facă americanii care abandonează conceptul „jandarmului mondial“ şi aplică asta acum în Orientul Apropiat? Pleacă definitiv sau vor să concentreze totul pe relaţia cu Israel şi Arabia Saudită? Posibil, dar aş zice să mai aşteptăm puţin şi să vedem cum vor evolua – undele surse spun rapid şi spectaculos - relaţiile (oricum excelente cu Moscova) ale unui Netanyahu pus sub mare presiune internă şi care vrea o securizare a graniţelor cu Siria şi Liban. Cine i-o asigură cel mai rapid? Pe de altă parte, situaţia din Arabia Saudită devine din ce în ce mai tensionată, iar Trump aşteaptă să vadă ce va decide Congresul, la început de an, în ce priveşte o posibilă Comisiei de investigare a morţii ziaristului saudit, în contextul celor două rapoarte acuzatoare adoptate de Senat.

Consecinţele deciziei preşedintelui SUA de-abia acum încep să se cristalizeze şi efectele vor fi de lungă durată şi, după părerea mea, se vor simţi la nivel regional, continental şi vor afecta şi o parte semnificativă a echilibrelor globale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite