Conversaţiile lui Barack Obama şi ale apropiaţilor săi ar fi fost interceptate de serviciile secrete americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Russ Tice, un fost analist de informaţii care în 2005 a dezvăluit despre cum administraţia Bush spiona americanii încălcând drepturile lor constituţionale, susţine că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) ar fi interceptat telefoanele preşedintelui Barack Obama şi ale apropiaţilor săi în 2004, pe vremea când liderul de la Casa Albă candidat pentru un post de senator.

Invitat la emisiunea „The Boiling Frogs Show”, Tice a susţinut că serviciile secrete au ordonat supravegherea unui număr impresionant de grupuri şi oameni, inclusiv oficiali militari de rang înalt, congresmeni şi diplomaţi, scrie „The Huffington Post”.

„În vara anului 2004, într-unul dintre documentele pe care le-am ţinut în mână se cerea interceptarea mai multor numere de telefon asociate cu un aspirant la Senat din Illinois, în vârstă de vreo 40 şi ceva de ani”, a declarat Tice. „Nu ştiţi unde locuieşte tipul ăla, nu-i aşa? E o casă mare, albă în Washington D.C. Pe el l-au urmărit şi acum e preşedintele SUA”.

Tice a dezvăluit în 2005 o operaţiune a administraţiei Bush prin care erau supravegheaţi cetăţeni americani fără ca serviciile să aibă vreun mandat în acest sens.

Ulterior, Tice a recunoscut că a fost sursa pentru o anchetă a cotidianului „The New York Times”, în care se dezvăluia că administraţia Bush intercepta fără mandat comunicaţiile internaţionale. La acea vreme, preşedintele George W. Bush a recunoscut că s-a întâmplat acest lucru într-un număr redus de cazuri. Totuşi, Tice a susţinut în continuare că NSA intercepta conversaţiile a milioane de americani.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite