De ce suntem proamericani?

Istoria judecă după valoarea ei. Istoria României este un fluviu care curge sinuos fără o direcţie anume. Vreau să spun că istoria noastră s-a zbătut între Răsărit şi Apus. Şi a ales, în sfârşit, Apusul.

Deşi premergătorii istoriei politice moderne au ales Apusul, am fost obligaţi de crunta Istorie să alegem Răsăritul. Un Răsărit gri, cenuşiu şi roşu. Această orientare ne-a definit destinul, o ţară care priveşte doar într-o anumită parte.

Statele Unite ale Americii sunt visul de aur al omenirii. Ţara în care totul este posibil, chiar şi democraţia adevărată. Acuzată de mulţi ca o democraţie în derivă, de peste 200 de ani acest popor respectă legea nescrisă a democraţiei libertatea unei persoane se opreşte în faţa libertăţii altei persoane.

Rusia, un popor şi un destin măreţ, este un copil al istoriei. Acest pământ a simţit acuta nevoie de a fi condusă de un Tată ( Batiuşka), o personalitatea puternică care să o protejeze de vicisitudinile sorţii. Rusia s-a născut autocrată şi va rămâne autocrată.

 „Statele Unite ale Americii s-au născut libere şi visătoare şi vor rămâne aşa.”

Între cele două mari puteri există o legătură intimă, greu de sesizat la primă vedere. Ambiţia de a demonstra că istoria este de partea lor. Deşi Karl Popper spunea că istoricismul este ciuma secolului XX,  acesta revine încet dar mai subtil în  zilele noastre. Istoria este predestinată de existenţa unor mari puteri. Alexis de Tocqueville spunea la începutul secolului XIX că principalele puteri în secolul XX vor fi Rusia şi Statele Unite ale Americii. Istoria i-a dat dreptate. Fascinaţia pentru sensul istoriei  în Apus şi Răsărit a adus la existenţa absurdului secol XX, după expresia renumitei Hannah  Arendt.

De ce suntem proamericani ? Pentru că această naţiune este singura naţiune în istorie care a avut încredere în noi. Este singura care ne-a tratat de la egal la egal, ne-a promovat elitele, ne- a sprijinit ideile. Elita românească este deseori acuzată de servilism în faţa potentaţilor americani. Nu este servilism, este dorinţa de acceptare în cercul intim al unei puteri ce fascinează  lumea şi istoria contemporană. Este dorinţa de a fi acceptat. Desigur că elitele noastre încă mai caută adevăratul drum al istoriei. Vladimir Tismăneanu spune  că acest lucru se numeşte persistenţa  şi circulaţia elitelor, un model de analiză în teoria tranziţiei regimurilor politice. Suntem proamericani pentru că poporul american nu ne-a judecat, nu ne-a etichetat precum alţii ( ghiauri, cerşetori şi alte apelative ).  Ne-a acceptat aşa cum suntem cu bune şi cu rele.

Poporul rus este un popor fascinat de istoria sa milenară. În dorinţa supremă de a fi recunoscuţi ca principal motor al istoriei  au călcat în picioare celelalte popoare cu drepturile lor aferente. Soljeniţîn spunea despre Rusia că a murit în momentul în care ciuma roşie a intrat în corpul acestei naţiuni. Cultura rusă este zdrobitor de influentă dar manifestarea politică este catalogată drept o aberaţie în secolul XXI un secol care se doreşte mai democratic decât cel care a trecut. Este o absurditate  să produci un război civil pentru interese meschine sau pentru a-ţi satisface egoul redus. Narcisim desuet  al unui stat  cu valenţe neoimperiale,  aflat într-un declin evident.

Vreau să credem că suntem proamericani pentru că împărtăşim aceleaşi idei despre libertatea spiritului, a gândirii, a puterii de a exprima ce simţi şi ce doreşti. Proamericanismul din noi nu trebuie să fie catalogat drept servilism, ar fi injust, ci o dorinţă de a semăna cu modelul ;  Statele Unite ale Americii. Oare vom putea…. ?

Acest articol se a fost publicat şi pe www.expressmagazin.ro