Democraţia cowboy trage ultimele gloanţe?

Foto: Eric Lee / Bloomberg via Getty Images file

La început de an 2022, ce aniversare poate fi mai interesantă decât trecerea unui an de la ”micul asalt asupra Capitoliului”, transformat în ”marele reflux al democraţiei americane”, dacă e să ne luăm după consecinţele profunde avute în dezbaterea politică americană?

Mă refer la răzmeriţa din 6 ianuarie 2021, având ca epicentru legislativul SUA.

Pentru noi e aproape o crimă de lezmajestate, sau lèse-majesté, ca să mulţumesc şi cititorii exigenţi, să discuţi despre probleme de dincolo de ocean.

Aşa ceva nu există pentru noi, cei care am căzut de acord că soarele nostru răsare de la Washington, cu o escală la Bruxelles.

Ei, americanii,  discută fără reţinere aceste probleme, marile publicaţii, de diferite orientări, publică analize extrem de critice despre propriul sistem, noi suntem aşa, mai delicaţi, nu cumva să se înţeleagă că îi iubim mai puţin.

Conjunctura face ca, mai mult ca oricând în perioada mai recentă, semnalele care vin din direcţia Vest să aibă o greutate mult mai mare aici, unde suntem prieteni cu Marea Neagră, dar amici la cataramă cu restul vecinilor, cei cu care mai ieşim la un parteneriat sub umbrela NATO, UE sau cu plata nemţeşte.

Şi într-o perioadă când, pe fondul tensiunilor ajunse la limita de fierbere din estul Europei, cuvântul de ordine este ”promovarea democraţiei”, este instructiv de ştiut cum sună, explicat, acest cuvânt, chiar acolo, unde este emis ca mesaj primordial de suport pentru potenţialele acţiuni întreprinse de SUA în cazul unei eventuale crize est-europene.

Ca să fie mai relevant, am ales, totuşi, un punct de vedere care să se distanţeze un pic de la dezbaterea internă americană, care poate fi deseori pe linii partinice, dar să fie emis într-un spaţiu pro-american.

Adică de la nord de Marile Lacuri.

Un articol de opinie publicat în publicaţia The Globe and Mail, de către profesorul canadian Thomas Homer-Dixon, preluat, în rezumat, şi de Guardian, nu mai departe de câteva zile, începe cu titlul abrupt ”The American polity is cracked, and might collapse. Canada must prepare”, în traducere liberă ”Politica americană este fisurată şi s-ar putea prăbuşi. Canada trebuie să se pregătească”.

Foto: Shay Horse/NurPhoto via Getty Images

Articolul nu este o simplă încercare eseistică a unui colaborator care îşi aruncă pe una – două pagini dactilografiate câteva gânduri despre subiectul zilei.

Profesorul de ştiinţe politice Homer–Dixon, analist reputat al conflictelor violente, se simte dator să realizeze o analiză destul de amplă a ceea ce s-a întâmplat în perioada care a produs evenimentul de la 6 ianuarie 2021, în anul care a trecut de atunci şi chiar să prognozeze un curs al evoluţiilor politice corespunzător cu adâncimea crizei pe care el o constată a exista la sud de paralela 49, cea care însoţeşte graniţa americano – canadiană pe mai mult de 2.000 de kilometri.

Şi chiar să dea câteva soluţii pentru politicienii canadieni.

Din acest articol, destul de lung şi exhaustiv, am ales doar câteva idei pentru a ilustra gravitatea situaţiei, aşa cum o vede profesorul canadian:

• este posibil ca anii 2030 să găsească SUA sub o dictatură de dreapta;
• dictaturile de dreapta apar atunci când mişcările de dreapta îşi descoperă  un lider popular care pune la îndoială principiile democraţiei;
• o astfel de perspectivă poate părea ridicolă, greu de imaginat, dar aşa era considerată în 2014 şi candidatura lui Donald Trump la preşedinţia SUA;
• deci acest lider deja există şi domină dezbaterea publică americană pe partea republicană;
• alegerile prezidenţiale din 2024 sunt cele vor indica către ce se va îndrepta SUA;
• în cazul unei victorii a lui Trump, ceea ce ar putea urma ar putea lua aspecte violente;
• societatea ”materialistă” americană este pregătită pentru un astfel de curs, pentru că:

• timp de 40 de ani a uitat de clasa sa mijlocie;
• veniturile acesteia au fost în 2019 mai mici decât în 1979;
• diferenţele sociale s-au mărit dramatic;
• evoluţiile demografice au indus o stare de ameninţare acută, speculată demagogic, resimţită în special de comunitatea albă conservatoare;
• elita economică a devenit din ce în ce mai puţin interesată să-şi plătească taxele, să contribuie la programe sociale, să împartă povara problemelor economice, să contribuie la reducerea decalajelor geografice, rasiale, educaţionale;

• polarizarea politică a ajuns să blocheze instituţiile administrative şi politice;
• cele două părţi, democraţii şi republicanii, se dispreţuiesc reciproc, centrul politic e pe cale de dispariţie;
• fiecare parte are o altă evaluare pentru ceea ce înseamnă valorile americane, cine este patriot şi ce trebuie să facă pentru a demonstra acest lucru;
• şi, da, populaţia americană este posesoarea unui arsenal de 400 de milioane de arme individuale, la purtător. Cam 1,2 arme pe cap de cetăţean american (combinaţia dintre primul amendament la Constituţia americană, cel cu libertăţile civile, şi cel de-al doilea, dreptul de a purta arme, este cea care a dus la formula din titlu, de ”democraţie cowboy”, n.n.).

Autorul mai constată şi alte aspecte îngrijorătoare:

• la mai mult de un  an de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, aproape 70% dintre alegătorii republicani încă le consideră furate de către democraţi;
• instituţiile publice implicate în organizarea şi validarea alegerilor nu sunt imune la presiuni externe, aşa cum s-a sperat că vor rămâne indiferent de temperatura procesului electoral;
• majoritatea alegătorilor, cea care, teoretic, asigură stabilitatea votului, poate fi luată ostatec de către extremele radicale, în special în condiţii economice dificile.

Profesorul Homer-Dixon este interesat, mai ales de consecinţele pe care astfel de evoluţii le-ar putea avea, în cazul validării lor în realitate, asupra Canadei, exclamând chiar, la un moment dat, un anumit pesimism: ”O furtună teribilă vine dinspre sud, iar Canada este îngrozitor de nepregătită”.

Ceea ce pare, mai curând, o încercare de trezire adresată establishmentului politic canadian, amorţit de dezbaterile actuale legate de coronavirus şi schimbările climatice.

Chiar propune înfiinţarea, la nivelul parlamentului canadian, a unui comitet destinat analizei situaţiei din SUA şi oferirii de soluţii, în cazul apariţiei unei crize politice la vecinul de la sud.

Probabil în Canada, parlamentarismul funcţionează altfel decât prin alte părţi, dacă o astfel de propunere adormitoare şi-a găsit loc în finalul unei analize, repet, laborioase şi chirurgicale.

Totul poate fi, până la urmă, un exerciţiu de imaginaţie, în care autorul, teoretician recunoscut, utilizează evoluţii politice şi sociale reale pentru a creiona scenarii limită, tocmai pentru a întări vigilenţa autorităţilor din ţara sa, considerate, poate, cam somnolente în relaţia cu marele ei vecin.

Dar dacă e mai mult decât atât?

O întoarcere a lui Trump - radicalizat de purgatoriul a patru ani de opoziţie -, la putere, anticipată de o potenţială câştigare, de către republicani, foarte plauzibilă la acest moment, a alegerilor intermediare pentru Senat (vor fi disputate 34 de mandate din cele 100) şi Camera Reprezentanţilor (toate cele 435 de mandate), din 8 noiembrie 2022, va sufla vânt în pânzele politice ale unor lideri autoritari din est, pe numele lor Vladimir Putin sau Viktor Orban.

Ceea ce pune actuala situaţie din estul Ucrainei sau de la flancul de est al NATO într-o perspectivă mult mai complicată.

Inclusiv pentru România, desigur, pentru că aici e cămaşa noastră.