Obama depune jurământul din nou. Pasul mic de la ceremonie la spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc pe 21 ianuarie FOTO Reuters
Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc pe 21 ianuarie FOTO Reuters

Artişti de talie internaţională, o scenă enormă amplasată în faţa Capitolului şi un jurământ depus cu ambele mâini pe Biblii. Aşa va arăta ceremonia de depunere a jurământului a preşedintelui Barack Obama, care în urma alegerilor din noiembrie a câştigat un nou mandat la Casa Albă.

Cu siguranţă, ceremonia care va avea loc pe 21 ianuarie nu va fi uitată uşor de americani. Vor avea parte de muzică, poezii, jurăminte şi jocuri de lumini în ziua în care Obama va jura în faţa naţiunii că-şi va da silinţa la Casa Albă.

Preşedintele s-a implicat foarte mult în organizarea evenimentului, fiind atent la toate detaliile ceremoniei. Astfel, Obama i-a vrut aproape pe artiştii lui favoriţi şi a cerut nu una, ci două Biblii pentru ceremonie.

Şeful de la Casa Albă - omul celor două Biblii

Obama pune capăt unei tradiţii de secole, printr-un gest simbolic: acesta va depune jurământul punând mâna nu pe o singură Biblie, ci pe două – cea a lui Martin Luther King Jr. şi cea a lui Abraham Lincoln.

Întregul gest are conotaţii extrem de puternice. Obama va depune jurământul cu faţa spre memorialul Lincoln, acolo unde, în urmă cu 50 de ani, Martin Luther King Jr., un susţinător fervent al drepturilor civile, a rostit celebrul discurs „Am un vis”. Importanţa gestului făcut de Obama este cu atât mai mare, cu cât 21 ianuarie marchează sărbătoarea federală în onoarea lui Martin Luther King Jr, scrie AP.
Alegerea celor două Biblii este semnificativă pentru lupta pentru egalitate în America, începând de la emanciparea sclavilor din timpul lui Lincoln şi până la numire unui bărbat de culoare în funcţia de preşedinte.

Deşi nu există nicio prevedere în Constituţie privind folosirea unei anumite Biblii la depunerea jurământului, George Washington a început tradiţia cu o Biblie luată în grabă de la Loja Masonică Nr. 1 St. John pentru depunerea jurământului la 30 aprilie 1789 la New York. De atunci, preşedinţii au ales Biblii cu semnificaţie istorică sau personală.

Obama nu este primul preşedinte care alege două Biblii - Harry Truman a făcut acelaşi lucru în 1949, Dwight D. Eisenhower în 1953 şi Richard Nixon în 1969.
Preşedintele american a folosit Biblia lui Lincoln la depunerea jurământului în urmă cu patru ani, pentru prima dată de la cea de-a 16 ceremonie de acest fel, în 1861.

„The Guardian”: Ceremonia jurământului rivalizează cu un spectacol

Pe o scenă spectaculoasă, construită special în faţa Capitoliului american, vor evolua artişti de renume internaţional precum Beyonce, o apropiată a cuplului prezidenţial, James Taylor şi Kelly Clarkson.

Se pare că Obama însuşi a fost cel care i-a ales pe cei care îi vor cânta pe 21 ianuarie. „Muzica lor este adeseori pe placul americanilor şi «vorbeşte» oamenilor din toată ţara”, a afirmat preşedintele american.

James Taylor va cânta „America The Beautiful”, Clarkson va interpreta „My Country, 'Tis of Thee”, iar Beyonce va intona imnul american în faţa a sute de mii de persoane care vor asista la eveniment.

Atât James Taylor, cât şi Beyonce au cântat şi la ceremonia de depunere a jurământului din 2009, atunci când Barack Obama a preluat primul său mandat la Casa Albă.

De data asta, la ceremonia de depunere a jurământului se va auzi mai multă muzică pop, notează publicaţia britanică „The Guardian”.

Obama: „O ceremonie care celebrează diversitatea

Un poet americano-cubanez Richard Blanco va fi primul hispanic sau prima persoană homosexuală care recită o poezie la ceremonia de depunere a jurământului a unui preşedinte american, mai notează „The Guardian”.

La ceremonia organizată pe 21 ianuarie, Blanco va recita o creaţie proprie. Obama s-a declarat de-a dreptul „onorat” că Blanco îi poate fi alături cu ocazia acestui eveniment atât de important.

„Contribuţiile sale în domeniile liricii şi artelor au pavat deja un drum pentru viitoarele generaţii de scriitori”, a declarat Obama. „Versurile lui Richard se vor potrivi de minune cu ceremonia care celebrează puterea poporului american şi diversitatea naţiunii noastre”, a adăugat preşedintele american.

Biletele pentru ceremonie, vândute la negru, pe Internet

Deşi ar trebui să fie gratuite, biletele pentru pentru ceremonia de depunere a jurământului de către preşedintele american Barack Obama au început să fie vândute pe Internet, la preţuri care ating chiar şi 2.000 de dolari, informează AP.

O parte din bilete au fost oferite membrilor Congresului, însă nu au fost încă înmânate. Cei din Congres pot decide cui să le dea, însă preşedintele pentru comisiei pentru ceremoniile de depunere a jurământului, senatorul Chuck Schumer, spune că îi îndeamnă pe membrii legislativului să le distribuie corect şi să îi descurajeze pe speculanţi.

Speculanţii au scos la vânzare bilete pentru ceremonie pe site-uri precum eBay şi Craiglist.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite