Doi bărbaţi au fost ucişi într-un tren în Statele Unite după ce au sărit în ajutorul a două femei de religie musulmană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a înjunghiat fatal doi pasageri ai unui tren din Porland, Oregon, după ce aceştia din urmă au încercat să-l oprească din a hărţui două femei de religie musulmană, transmite Reuters.

Poliţia l-a identificat şi arestat pe agresor, un fost condamnat în vârstă de 35 de ani. Conform oficialilor bărbatul avea mai multe credinţe rasiste şi extremiste.

Atacul a avut loc doar cu câteva ore înaintea Ramadanului, cea mai importantă sărbătoare a religiei Islamice, onorată de aproximativ 1.6 miliarde de musulmani din întreaga lume.

Potrivit raportului întocmit de către poliţişti, agresorul începuse să ţipe la cele două femei folosind injurii etnice şi religioase. Trei bărbaţi care le-au sărit în ajutor au fost înjunghiaţi, doi dintre ei pierzându-şi viaţa iar al treilea ajungând la spital în stare stabilă.

Marţi, atacatorul urmează să fie trimis în judecată pentru cele două crime, precum şi alte acuzaţii de tentativă de omor, intimidare şi posesie de arme albe. Conform oficialilor, suspectul nu făcea parte dintr-o bandă criminală şi nici nu avea probleme mintale.

Într-o scrisoare, Consiliul Relaţiilor Americano-Islamice menţiona o creştere a incidentelor împotriva musulmanilor şi că o parte din vină îi aparţine lui Donald Trump, datorită măsurilor sale care vizează grupurile Islamice precum şi retorica sa anti-imigranţi. Administraţia SUA a răspuns precizând că deşi se opune cu vehemenţă militanţilor islamici, nu se opune religiei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite