Donald Trump consideră că trebuie să numească „fără întârziere“ un judecător la Curtea Supremă în locul lui Ginsburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump consideră că trebuie să numească „fără întârziere” un judecător la Curtea Supremă în locul lui Ruth Bader Ginsburg, care a murit vineri, la vârsta de 87 de ani. De cealaltă parte, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale, Joe Biden, este de părere că acest lucru trebuie făcut după rezultatul votului, în noiembrie.

Preşedintele american şi candidatul democrat la alegerile din noiembrie, Joe Biden, au transmis condoleanţe, dar s-au şi grăbit să discute despre când şi cum va fi Ginsburg înlocuită la Curtea Supremă.

„Am fost puşi în această poziţie de putere şi inportanţă pentru a lua decizii pentru oamenii care, cu mândrie, ne-au ales, cea mai importantă dintre ele a fost de mult timp considerată selecţia pentru Curtea Supremă. Avem această obligaţie, fără întârziere!”, a scris Trump, sâmbătă, pe Twitter.

Biden, care a numit-o pe Ginsburg un jurist „consecvent şi de nădejde” căruia i-a păsat de drepturile civile ale fiecărui american, a spus la Wilmington (Delaware), vineri noapte, că înlocuirea ei nu ar trebui făcută înainte de rezultatul alegerilor prezidenţiale, deşi liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnell, a cerut audiere şi vot pe această temă.

Ginsburg, care a fost judecătoare la cea mai înaltă curte de justiţie americană timp de 27 de ani, este cunoscută în special pentru rolul ei de apărător al egalităţii de gen şi al drepturilor femeilor.

A fost una dintre cele patru femei care au făcut parte din Curtea Supremă de la înfiinţarea acesteia.

Betsy West şi Julie Cohen, regizorii documentarului „RBG” (2018), despre Ginsburg, nominalizat la Oscar, au transmis într-un comunicat: „Ca atât de mulţi americani, suntem loviţi de moartea judecătoarei Ruth Bader Ginsburg. Chiar dacă nu ar fi devenit judecător la Curtea Supremă, Ginsburg şi-a câştigat un loc în istorie pentru ce a făcut în vederea câştigării egalităţii pentru femeile americane. Când am întrebat-o în urmă cu câţiva ani cum ar vrea să fie amintită, ea a spus cu modestia-i caracteristică: «Doar ca cineva care a făcut tot ce a putut, cu orice talent limitat pe care l-a avut, pentru a plasa societatea pe direcţia care mi-ar plăcea să fie pentru copiii şi nepoţii mei”.

Cu câteva zile înainte de deces, i-a scris nepoatei sale: „Dorinţa mea cea mai mare este să nu fiu înlocuită înainte ca un nou preşedinte să fie instalat”.

Trump, care s-a aflat vineri seară în Minnesota, le-a spus reporterilor după miting că a fost uimit să afle că judecătoarea a murit. El şi-a exprimat regretul şi i-a adus un omagiu, numind-o „o luptătoare”.

În ciuda problemelor de sănătate, Ginsburg, nominalizată de preşedintele Bill Clinton, a rămas activă. Anul trecut a lipsit, pentru prima dată de când deţinea această funcţie, de la o dezbatere a Curţii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite