Statele Unite

articolul anterior articolul urmator

FOTO Cum arată testul cognitiv trecut de Trump

3
17 Jan 2018 19:00:42
Autor: Ion Gaidau
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Donald Trump a fost supus unui test pentru a se stabili dacă suferă sau nu tulburări cognitive. Preşedintele american l-a trecut cu brio, obţinând punctaj maxim.

Desenarea orei pe ceas, capacitatea de a identifica o camilă sau o trăsătură comună între un tren şi o bicicletă s-au numărat printre probele trecute cu brio de liderul de la Casa Albă.

Un exemplar al testului este disponibil pe site-ul oficial al „Montreal cognitive assessment“ (Moca). Conceput de doctorul Ziad Nasreddine şi publicat în 2005, acest test este unul dintre cele  mai utilizate în lume pentru a depista dacă o persoană suferă de tulburări cognitive. Orice îngrijorare este eliminată la un scor cuprins între 26 şi 30. Or, Trump a obţinut punctaj maxim la acest test, relatează France-Presse, preluată de Le Parisien.

„Nu există absolut niciun semn de vreo problemă cognitivă“, a concluzionat doctorul Casei Albe, Ronny Jackson. El a precizat că testul a fost cerut chiar de preşedinte, pentru a elimina orice speculaţie.

Disponibil în mai multe limbi, exerciţiul constă într-un chestionar de o pagină destinat să măsoare mai ales memoria, funcţiile executive, capacitatea de abstracţie, concentrarea, limbajul, calculul, orientarea în timp şi în spaţiu. Durata acestui test este de aproximativ 10 minute.

Persoanele examinate trebuie să copieze un cub, să deseneze un ceas care să indice o oră specifică sau să recunoască trei animale (de exemplu un leu, un rinocer şi o cămilă). De asemenea, trebuie să repete o listă de cuvinte şi cifre, iar un pic mai târziu să şi le amintească.

FOTO Captură mocatest.org

Deşi este criticat că are un vocabular limitat, Donald Trump a demonstrat că nu este cazul, spune medicul. El nu a avut nicio problemă în a reda propoziţii precum „Colibri şi-a depus ouăle pe nisip“,  a precizat Ronny Jackson.

Speculaţiile în jurul capacităţilor mentale ale liderului de la Casa Albă au fost relansate de ziaristul Michael Wolff, care, într-o carte publicată recent, creionează  un portret îngrijorător al fostului magnat din domeniul imobiliar şi dă asigurări că anturajul acestuia se îndoieşte de capacitatea sa de a-şi exercita atribuţiile de preşedinte.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Ggggg Hhhhh
17.01.2018, 20:00:19

Asta-i test de absolvire a gradinitei!

+2 (2 voturi)
Quiet Guy
17.01.2018, 21:31:54

Link-ul nu functioneaza.

vladimir ivanov
18.01.2018, 00:51:19

Chiar in halul asta sa Fi ajuns societatea americana? Noi de CE nu cerem acelasi test de la Johanis?

Modifică Setările