Furtună apocaliptică la New York. Peste 2.000 de zboruri anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de zboruri au fost anulate în SUA din cauza unei furtuni puternice de zapada FOTO AP
Mii de zboruri au fost anulate în SUA din cauza unei furtuni puternice de zapada FOTO AP

Primarul oraşului New York a avertizat duminică asupra producerii unei furtuni de zăpadă care ar putea fi „una dintre cele mai importante din istoria acestui oraş“, relatează AFP. Din cauza viscolului, peste 2.000 de curse aeriene au fost anulate.

Această furtună, însoţită de rafale violente de vânt va aduce ninsori abundente în nord-estul Statelor Unite luni şi marţi, a anunţat serviciul naţional de meteorologie, care a emis un avertisment de viscol pentru New York şi Boston, până la frontiera canadiană. În urma acestui episod s-ar putea forma un strat de 60-90 de centimetri de zăpadă la New York, potrivit primarului Bill de Blasio, citat de Mediafax.

Este vorba „foarte probabil de una dintre furtunile de zăpadă cele mai importante din istoria acestui oraş“, a declarat el într-o conferinţă de presă. „Pregătiţi-vă pentru ceva mai rău decât ce am văzut până în prezent“, a insistat el, cerându-le newyorkezilor să rămână în interiorul locuinţelor atât cât este posibil. Primarul oraşului a adăugat că probabil şcolile vor fi închise marţi.

Supermarketuri luate cu asalt

Duminică seara, numeroase supermarketuri din oraş au fost luate cu asalt de locuitorii îngrijoraţi. În cartierul Chelsea, în centrul Manhattanului, o coadă de aşteptare s-a format pe trotuar pentru a se putea intra în magazinul Trader Joe's de pe Six Avenue.

Peste 50 de milioane de persoane din nord-est ar putea fi afectate de această furtună de zăpadă, care riscă să paralizeze transporturile.

Încă de duminică mai multe companii aeriene le-au propus călătorilor să schimbe gratuit zborurile, în condiţiile în care sute de curse aeriene au fost anulate. La Boston, primarul Martin Walsh le-a cerut concetăţenilor săi să se ocupe de vecinii lor vulnerabili.

Peste 2.000 de curse aeriene au fost anulate

Autorităţile au anunţat anularea a 2.009 zboruri cu decolare sau aterizare în Statele Unite. Alte 271 de zboruri au avut întârzieri, conform site-ului de profil Flightaware.

Preşedintele Barack Obama, aflat în vizită în India, a fost informat în legătură cu riscul ninsorilor abundente. „Oficialii de la Casa Albă sunt în contact cu autorităţile locale din zona coastei de est pentru a se asigura că dispun de resursele necesare“, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite