Generalul (r.) dr. Constantin Degeratu: „Dacă sunt acum unii cu capul plecat, lucrurile nu vor rămâne aşa“

La o simplă evaluare geopolitică, comunitatea internaţională parcurge o perioadă în care par că se clatină garanţiile de securitate asumate anterior, raporturile de forţe având o dinamică influenţată de opţiunile prezidenţiale americane, ruse şi chineze, unele imprevizibile.

Din această perspectivă, opiniile unui compatriot cu o experienţă euroatlantică notabilă, precum Constantin Degeratu, ale cărui previziuni au fost confirmate, încă din anul agresiunii răsăritene contra fostei republici sovietice ucrainene, constituie motive de serioasă reflecţie pentru cei care, în fiecare an, la 25 Octombrie, îşi aduc aminte că mai avem forţe armate ce nu duc lipsă de misiuni specifice, ci doar de finanţarea reală, nu doar clamată, a dotării lor cu o tehnică de luptă modernă, menită a descuraja intenţiile unor terţi tentaţi de modificarea manu militari a frontierelor postbelice.

Mulţumesc - şi pe această cale – conaţionalului Mihaiu Mărgărit, care a facilitat transpunerea unui schimb de opinii, purtat pe micul ecran, pe arealul electronic util celor interesaţi de un alt mod de evaluare a mutărilor efectuate pe tabla de şah a lumii.

Merită menţionat, de Ziua Armatei României, faptul că seniorii Constantin Degeratu, Mihaiu Mărgărit şi Alexandru Grumaz au atras atenţia opiniei publice interne, încă din anul 2014, iniţial în cadrul unei emisiuni ce viza informaţii confidenţiale, apoi în cadrul unui club informal, cu o constantă afirmare mediatică, asupra unor pericole militare reale existente la est de frontiera răsăriteană a NATO.

De unele din propunerile sugerate de seniorii menţionaţi s-a ţinut cont, uneori integral, alteori parţial, nu de puţine ori cu întârziere, la palatele puterii dâmboviţene.

De altele nu, deoarece ignoranţa, suficienţa de sine, aroganţa generată de pasagera prezenţă în posturi cheie din statul român constituie încă acele frânări nefericite ale evoluţiei societăţii noastre spre o democraţie întărită, care implică şi apărarea acesteia de categorii de forţe armate cu un potenţial disuasiv deloc de neglijat de actori geopolitici învecinaţi, cu intenţii istorice anterioare prea bine cunoscute în marile metropole.

Din dialogul purtat cu generalul (r.) dr. Constantin Degeratu am inserat mai jos unele afirmaţii de interes general, care invită la ieşirea din expectativa unei diplomaţii autohtone ce pare a acţiona mai degrabă în spatele uşilor închise, dar, din păcate, fără efecte publice notabile.

Un prim aspect abordat a fost acela al pericolului sugerat de un senator republican american, conform căruia preşedintele de peste Ocean riscă să pună Statele Unite „pe drumul celui de-al Treilea Război Mondial“. Constantin Degeratu afirmă că:

„Este deja o formulă destul de bătătorită ideea aceasta cu cel de Al Treilea Război Mondial. Şi, ca urmare, simplei afirmaţii, probabil, n-ar trebui să-i acordăm prea mare importanţă. Problema în sine însă, a conflictului dintre SUA şi Coreea de Nord reprezintă o problemă deosebit de stringentă, de o gravitate deosebită şi trebuie să fim foarte preocupaţi de faptul că SUA, la nivelul conducerii strategice, au intrat într-o situaţie de tip «capcană». Iată un motiv de îngrijorare majoră.“

Rămâne o ipoteză cu un final necunoscut situaţia în care SUA ar putea invoca Articolul 5, din Tratatul Nord-Atlantic pornind de la pericolul existent în Peninsula Coreea şi de la un posibil atac cu rachete asupra Statelor Unite ale Americii. Opinia generalului Degeratu este că:

„Din februarie 2014, noi dezbatem o problemă deosebită, aceea a unui posibil conflict între NATO şi Rusia, aici în Europa, la frontiera Estică a Alianţei. De atunci am fost îngrijoraţi de faptul că multe dintre guverne, forţe politice din mai multe ţări din această zonă au părut că dorm liniştite de o idee: suntem apăraţi de Articolul 5 , ca şi când acesta ar fi un panaceu universal, o poruncă divină. Şi de atunci eu am susţinut ideea că problema Art.5 este una complexă, care are în spatele ei trei niveluri: cel de angajament politic, cel de pregătire strategică şi cel de pregătire operaţională, afirmând că la data aceea nu exista decât angajamentul politic. Trebuie făcut ceva pentru a asigura operaţionalizarea Art. 5, în funcţie de pericolul efectiv acolo unde este şi acolo unde ar trebui contracarat.“

În plus, complexitatea dosarului geopolitic coreean impune o abordare prudentă, deoarece, precum susţine Constantin Degeratu:

„Dacă regimul nord coreean va ameninţa, este limpede că nu o face numai în nume propriu ci, o face împreună cu şi în numele altei puteri şi mă refer la Rusia. Şi atunci trebuie să avem în vedere că reacţia Rusiei poate fi aici şi nu acolo. Deci dorinţa Rusiei de a atrage SUA într-o confruntare în zona aceea pare să fie atât de mare şi apare să aibă ca obiectiv îndepărtarea SUA de această zonă. Deci, reacţia noastră trebuie să aibă în vedere atât interesele SUA, aliatul nostru, cât şi propriile noastre interese, deci capacitatea noastră de ripostă pentru propria noastră apărare deoarece, într-o astfel de împrejurare, acţiunea SUA aici, inevitabil, nu poate fi din primul moment una majoră. Acţiunea trebuie să fie în primul rând a noastră, a europenilor şi, efectiv, a Poloniei, a României, a Ungariei, a Bulgariei. Asta este complexitatea dosarului nord coreean, respectiv faptul că poate să impună invocarea Art.5 în favoarea SUA, ameninţate de lovitură, dar care, la rândul ei – invocarea – s-ar putea transforma într-un pericol real la adresa noastră.“

Generalul, în rezervă, James Norman Mattis, secretarul american al Apărării, le-a cerut comandanţilor armatei americane să fie pregătiţi pentru situaţia posibilă în care dipomaţia va eşua în soluţionarea crizei din Peninsula Coreea. Părerea conaţionalului Constantin Degeratu este că discursul preşedintelui Trump şi acela al generalului Mattis confirmă faptul că „anihilarea armatei nord coreene este deja pe masa de lucru a militarilor. Şi asta este în măsură să ne îngrijoreze foarte mult şi să înţelegem că o astfel de situaţie este deja posibilă. Este posibilă din cauză că, de prin 2012, Moscova, de fapt din 2008, 2009, dar în principal din 2012, zăngăne destul de iritant armele nucleare, care se află pe masa de lucru a militarilor ruşi deja, s-au realizat largi dezvoltări în acest sens prin dislocările masive de rachete Iskander, care pot să aibă oricare din încărcături. Şi, din punctul acesta de vedere, deja SUA ar putea să fie obligate la o acţiune preemptivă tocmai pentru a transmite şi Moscovei un mesaj corespunzător. Moscova se gândeşte deja că folosirea armei nucleare tactice, pentru ea ar însemna să vizeze Europa Centrală şi Europa de Est. Este un lucru posibil, pentru că, am văzut un analist rus afirmând că la Hiroshima, Nagasaki şi Cernobîl viaţa revine la normal.“

Moscova şi-a trimis militari la frontiera cu Coreea de Nord, dar nu atât de mulţi precum chinezii, la graniţa de nord a Republicii Populare Democrate Coreene. În această privinţă, Constantin Degeratu susţine că:

„Suntem tot pe tabla de şah şi într-adevăr, aceste mişcări au o semnificaţie deosebită. Obişnuiesc să vorbesc câteodată că Rusia foloseşte mişcări precum săritura calului din Ucraina în Siria, asta a fost prima, acuma, nebunul la Pacific. Nu crede nimeni, nici Statul Major chinez nu crede că ar fi posibilă o invazie americană cu trupe în Coreea de Nord. Ca urmare, nici trupele chineze n-ar fi necesare din această perspectivă, pe motiv că nu ar avea sens să fie acolo. Cu siguranţă, ar fi posibilă o lovitură aeriană americană, ca ripostă sau acţiune preemptivă sau lovitură aeriană clasică, de tipul celei din Kosovo. Dar mult mai concentrată, cu B-52,  avioane din câmpul tactic, rachete Tomahawk, alte tipuri de rachete de pe portavioane, crucişătoare. Deci există o concentrare enormă. Plus cele ale Japoniei, Coreei de Sud. Dar ar putea să fie şi o lovitură nucleară de „decapitare“, înţelegând acolo unde pot fi locurile de lansare, evident la nivel tactic numai în Coreea de Nord, nu global. Apoi, pot fi lovite centre de producţie, instalaţii care participă la industria militară, precum ar fi, aşa cum zic unii, a bombei cu hidrogen. Mai sunt vizate şi locurile unde ar putea fi dislocate centre de comandă şi de conducere. Lovirea tuturor acestor ţinte ar însemna «lovitura de decapitare». Asta ar putea să fie. Ne aflăm într-o situaţie complexă. Dacă liderul nord coreean este un actor iraţional, asta e ! Atunci lumea s-ar afla într-o situaţie fără ieşire pozitivă. El este ieşit din limitele raţionalului, dacă asta e o ipoteză. Mă tem însă că Kim Jong-un nu este chiar iraţional. Şi dacă nu este iraţional, atunci raţiunea lui provine din faptul că el are sau crede că are în spate o anume forţă care-l protejează, care-i permite să joace la risc, până la ultima limită. În acest caz este vorba sau poate ar fi vorba de felul în care Rusia îl foloseşte, pentru a împotmoli SUA într-o criză în care, în orice variantă, să iasă în pierdere. Asta dacă această criză nu se termină cu un deznodământ tragic, SUA sunt puse să joace în „divizia C“, adică preşedintele american este obligat să se afle într-un conflict verbal şi de ameninţări cu „un oarecare nimeni“ de pe planeta asta. Lucru pe care diplomaţia sovietică ar încerca să-l rezolve, pentru că e prea multă gălăgie în lumea asta. Spun diplomaţia sovietică pentru că Lavrov nu face o deosebire între acea diplomaţie şi diplomaţia Federaţiei Ruse. Iar în cazul celălalt, împotmolirea SUA într-o lovitură nucleară, i-ar crea Rusiei mari posibilităţi de manifestare pe plan mondial, dar cu totul în alte împrejurări.“

Asistăm la evenimente care indică opţiunea SUA de a se muta din zona Orientului Mijlociu către Afganistan şi acolo se doreşte o implicare mai mare a NATO. Constantin Degeratu este de părere că Moscova „a folosit această recrudescenţă a terorismului care are elemente naturale, în Orientul Apropiat, de pildă, ca moment şi ca factor de amplificare a luptei sale împotriva Occidentului. Deci, terorismul acesta nu este plătit de Rusia, nu este organizat de Rusia, dar este un factor favorizant al agresiunii Rusiei împotriva Europei, în lupta împotriva SUA pentru supremaţia globală. Asta este problema principală. Ca urmare, nu o să moară repede nici insurgenţii din Afganistan, pentru că este în interesul Rusiei ca America să fie împotmolită acolo. Răspunsul la înfrângerea lumii arabe, de către Israel în 1967 a fost răspunsul KGB –ului. A inventat terorismul palestinian cu deturnarea avioanelor, dar ca formă generală, deturnarea nu a fost o invenţie a lor. Că s-a abătut apoi şi asupra Rusiei e o problemă din care trebuie să se înţeleagă faptul că din punctul ăsta de vedere este o armă cu două tăişuri. Dar aşa a fost. E limpede că Rusia a folosit, a stimulat şi a valorificat efectele atât ale terorismului jihadist, cu surse în Orientul Apropiat împotriva Occidentului şi ale valurilor migraţioniste tot în Orientul Apropiat, vizând slăbirea statelor vest europene şi modificarea conceptelor de viaţă. Adică, statele acestea să fie obligate să ia atâtea măsuri de luptă împotriva terorismului şi a migraţiei ilegale până când nu vor mai putea să pretindă că sunt democratice. În final, până când vor îngrădi atât de mult libertăţile umane, paradoxal, din dorinţa de a apăra aceste libertăţi, ajungând să pervertească complet noţiunea democraţiei. Deci ăsta este unul din scopurile fundamentale ale politicii Rusiei vizavi de Occident. În acest scop profită, stimulează şi cu siguranţă în unele situaţii acordă asistenţă organizatorică şi stimulează folosirea banilor iranieni în astfel de operaţiuni. Ca urmare, asta e situaţia aici şi este o boală a secolului nostru. Faza asta încă nu s-a epuizat.“

Referitor la eforturile Moscovei de a induce în eroare opinia publică europeană, în legătură cu intenţiile proprii, generalul Constantin Degeratu remarca:

„Noi ne confruntăm de cel puţin trei ani de zile cu o construcţie agresivă a Rusiei în zona de frontieră de Est a NATO şi UE. Aici, în faţa noastră sunt două districte militare ruseşti: Districtul Militar Vest, care este undeva centrat spre Polonia şi Baltica şi Districtul Militar Sud, care vizează România, Bulgaria şi Turcia. În spatele lor se află Districtul Militar Central. Astea sunt cele trei forme de organizare a Armatei Rusiei care au responsabilitate în zona noastră, până în Siria. Aceste Districte Militare sunt organizate administrativ pe teritorii unde sunt dislocate forţe armate terestre, aeriene şi navale. În total, în zona menţionată sunt în jur de 250.000 de militari în stare de operativitate. Deci, în unităţi de tip Batalion, Brigadă, Divizie, Corp de Armată, Armată şi, respectiv, diviziunile de aviaţie şi marină, care ar număra cam undeva pe la 80.000-90.000 pe Districtul Militar Vest,, cam tot atât pe Sud şi restul pe cel Central. Asta înseamnă cam 10-12 divizii gata de luptă. Mai sunt 3-4 Divizii Aeropurtate, paraşutişti, desant aerian, 5 – 6 Brigăzi. Independente şi măcar 3 Brigăzi Spetsnaz Cam astea sunt forţele pe care le-a construit Vladimir Putin în ultimii cinci ani, în această zonă. "

Privitor la situaţia existentă în zona Mării Baltice, interlocutorul meu afirmă că: „NATO dispune de un potenţial corespunzător pentru a preveni şi descuraja o agresiune, doar că nu este pus în stare de luptă, pentru că s-a crezut în dividendele păcii, s-a crezut în buna credinţă a Rusiei. A început să se construiască umărul tare al apărării din zona baltică, pentru că acolo părea să fie principalul pericol. Acolo se desfăşurase şi ZAPAD 13 şi 17, cu destulă goarnă propagandistică pentru a amplifica efectul acesta de intimidare. Ceea ce s-a întâmplat aici, e limpede că a fost o chestiune pentru care NATO nu a avut resurse pentru o construcţie completă, rapidă şi simultană pentru întregul dispozitiv de descurajare şi apărare pe frontiera Estică. Acest aspect a fost marcat acum de Adunarea Parlamentară NATO de la Bucureşti prin începerea unei astfel de construcţii şi în zona Mării Negre, pe România şi Bulgaria, pentru a avea aceeaşi tărie ca aceea din Nord, ca să arate Rusiei determinarea noastră de a reacţiona."

La Summitul de la Varşovia s-a insistat şi pe ideea ca Alianţa să transfere stabilitate şi dincolo de frontierele sale. Ceea ce nu s-a întâmplat, realitatea arătând altceva. Constantin Degeratu a confirmat:

„Arată altceva pentru că nu prea vrem să arătăm ce este NATO. Deci, noi din această zonă, cum ar fi România, Bulgaria, Grecia, Ungaria şi, din adâncime, Germania, credem că NATO înseamnă numai SUA. N-am prea vrut să ne asumăm responsabilitatea pentru propria apărare. Am cam fost supăraţi când americanii n-au prea vrut să plece de aici sau cine ştie ce au făcut. Dar acum este limpede că trebuie făcut ceea ce trebuie pentru a evita un război mare. Trebuie să fim pregătiţi pentru o confruntare de această natură, acum şi aici. Din acest punct de vedere am pledat întotdeauna pentru două lucruri în legătură cu România. Ea trebuie să înţeleagă faptul că şi noi ne aflăm într-o stare de pericol, de vreme ce alte ţări recunosc că se află în stare de pericol, potrivit Art.5 , chiar dacă nu am avea o ameninţare. Dar România, este singura ţară care a fost ameninţată direct, încălcându-se flagrant prevederile Cartei ONU de către preşedintele Rusiei, noi fiind ţinta loviturilor lui Gherasimov. Deci, România nu a reacţionat în niciun fel la această ameninţare. Nici opinia publică, nici Comandantul suprem al Forţelor Armate ale României nu au reacţionat pentru a răspunde pe măsura gravităţii ameninţărilor. Deci, din acest punct de vedere sunt de părere că Armata României ar fi trebuit, încă din anul 2014, ca să treacă de la starea de pace la starea premergătoare de război. Să-şi constituie comandamentele de Corp de Armată. pe cele trei zone teritoriale ale României, să constituie un Comandament de Armată Operaţional, să concentreze rezerviştii şi să-i pregătească în acest scop. Evident, să crească efectivele armatei, adică să construiască o Gardă Naţională. Asta ar fi trebuit să facă România. Ce ar fi trebuit să facă celelalte ţări NATO, organizaţia în ansamblul ei? Să disloce pe teritoriul României, sigur, şi al Poloniei, Bulgariei, necesarul de avioane, escadrile de aviaţie capabile să dea semnale corespunzătoare, 2-3 escadrile de F-16, din cele care “dorm“ în Germania şi în Italia, 3-4 Batalioane de rachete PATRIOT şi acel minim de capacitate navală aici în zonă, adică nave de tip distrugător, fregată de capacitate mare. Acestea din urmă pot fi transferate unui stat de aici din zonă pentru a nu fi limitat de Convenţia de la Montreux, transferat cu pavilion corespunzător. Aceste lucruri ar fi trebuit făcute şi ar trebui făcute. Dar pentru asta România trebuie să aibe o conducere strategică, politică, una clară, adică un Preşedinte care lucrează împreună cu un Parlament şi împreună cu un Guvern clar în direcţia aceasta. Împreună trebuie să aibă în vedere un pericol naţional, ceea ce ar presupune încetarea războiului român-român, cel puţin pe timpul acordurilor făcute, măcar pentru doi ani.“

„Deutsche Welle“ informa că potrivit unui sondaj de opinie, oamenii de afaceri germani sunt pentru o focalizare asupra priorităţilor europene şi nu mai consideră SUA aliat principal al Germaniei. Generalul Constantin Degeratu a replicat:

„Să fie sănătoşi, să fie la ei. E limpede însă că fără SUA la ora actuală nu suntem nici hotărâţi şi nici capabili să descurajăm agresiunea rusă. Absenţa capabilităţilor de apărare a spaţiului aerian al României, de apărare a spaţiului maritim, precum şi al celui terestru reprezintă invitaţii făcute de cei responsabili de aceste capabilităţi, adresate aventurilor de tot felul din partea Rusiei, desfăşurărilor nestingherite de forme de război neconvenţional, precum şi pentru tot felul de autonomii şi de acţiuni teroriste pe peritoriul ţării noastre.“

România este percepută, de unii vecini, ca un stat slab. Altfel, nu şi-ar fi permis premierul de la Budapesta să vină în Transilvania, pământ românesc, şi să spună că viitorul în această parte a Europei este în limba maghiară. România este percepută ca un stat slab şi de preşedintele propriului birou de la Chişinău, Igor Dodon, care face declaraţii aiuritoare la adresa României, ca stat naţional care-şi doreşte reîntregirea la 100 de ani de la 1 Decembrie 1918. Apoi, aceeaşi percepţie denigratoare o au şi oficiali de la Kiev, care au călcat pe demnitatea comunităţii românilor din Bucovina de Nord, determinându-i să înveţe obligatoriu o altă limbă decât limba lui Eminescu. Iată trei state care par că se uită la noi de sus în jos. Comentariul conaţionalului Constantin Degeratu a fost prompt:

„Asta pentru că noi spunem despre noi că suntem un stat slab, corupt şi pentru că noi nu facem nimic ca să dovedim contrariul. Într-adevăr, este chestiunea aceasta cu vizita premierului maghiar care a deschis anul universitar în România şi a fost însoţit de aceeaşi persoană care acum trei ani spunea să aducem Catalonia în Transilvania, el fiind liderul unui partid politic din România. Toţi liderii acestui partid, au reacţionat la Programul Centenarului Unirii, lansând propriul program ofensator şi discriminatoriu intitulat „ 100 de ani în România, 1000 de ani în Transilvania.“

Motiv pentru care am optat, la finalul dialogului, pentru o interogaţie firească:

„Cât vom mai ţine capul plecat domnule general?“

Generalul (r.) dr. Constantin Degeratu a răspuns adecvat vremurilor pe care le trăim:

„Ar fi bine să se înţeleagă faptul că dacă sunt acum unii cu capul plecat asta nu e neapărat o garanţie că lucrurile vor rămâne aşa. Şi ar fi bine să se priceapă că îndemnurile acestea către drumurile din Catalonia sau altele, din nefericire, înseamnă îndemnuri spre violenţă aducătoare de moarte şi nu-i bine deloc să sfidezi din considerente rasiale sau de alte formule o naţiune, cum este o naţiune normală, cum este cea română sau cea bulgară din această zonă. Aici avem dreptul real şi trebuie să înţelegem că tratatul dintre România şi Ungaria a pus capăt definitiv oricăror probleme. Dacă cineva nu a înţeles, e păcat. S-ar putea să înţeleagă altfel şi trebuie să înţelegem că, aşa cum este, statul de drept este în toate planurile şi, atunci când e vorba de un telefon pentru trafic de influenţă şi atunci când este vorba de secesiune. Secesiunea e fie pe criterii lingvistice, rasiale, secesiune pentru nu ştiu eu ce altă natură. Pentru că vedem că în Catalonia problema e că ei sunt prea bogaţi şi nu vor să mai dea şi altora. Dacă alţii sunt prea săraci este un motiv de secesiune. Un partid de această natură din România, îndeamnă în campania electorală să nu se mai trimită banii de la Cluj, de la Oradea sau de la Zalău la „Miticii“ de la Bucureşti, pentru că sunt corupţi, adică aceeaşi motivaţie de secesiune, de separare ca în Catalonia. Oamenii aceştia nu înţeleg că dacă încă nu au fost judecate crimele horthysmului din 1940, nu este un motiv să facă la fel? Nu înţeleg că aceste crime sunt imprescriptibile? Nu înţeleg că această continuare a politicii ruse de jignire a armatei române, pe care o etichetează armată fascistă, nu ne facem să uităm agresiunea criminală a Rusiei din 1940, care nu a fost încă pedepsită ? Şi crimele bolşevismului nu au fost pedepsite. Nu înţeleg că nu am uitat că ansamblul artistic al Armatei Roşii, care vine azi să ne cânte la Bucureşti, este ansamblul unei armate de ocupaţie, o armată care a făcut 2 milioane de victime ale violurilor în Germania, 600.000 în Polonia, 150.000 în România. Iar lucrurile astea nu s-au uitat! Cred că oricâţi cetăţeni au plecat din România, românii nu au uitat lucrurile astea şi oricât am fi acum de dezbinaţi sau cu capul plecat, nu e bine să împingi o naţie într-o astfel de direcţie. Pentru că, într-adevăr atunci eşti criminal, pentru că vrei ca lucrurile să se împingă către pierdere de zone şi acest lucru trebuie avut în vedere pe dosarul acesta european. Prezenţa SUA este o garanţie a faptului că suntem într-o organizaţie coezivă, că aventurile de la Moscova nu pot continua la nesfârşit, că schimbările din Ucraina sunt înt-adevăr periculoase, pentru că această ultimă măsură luată de autorităţile de la Kiev arată spre poziţiile Rusiei. N-am uitat ce ne asigurau prietenii noştri de la Kiev, pe la începutul anilor 90. Da, spuneau ei, dictaturile sunt rele, dar uneori lucrează în folosul popoarelor. Adică, acum, pe ultima sută de metri de trecere de partea Rusiei, raşchetăm cu totul drepturile românilor, polonezilor, rutenilor, ungurilor, slovacilor din Ucraina. Lucrurile astea sunt periculoase în construcţia unei strategii periculoase, aici, în România.“