Grupul operaţional al CIA care va cerceta Sindromul Havana va fi condus de agentul care l-a vânat pe Bin Laden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dg

Grupul operaţional al CIA care va cerceta originea Sindromului Havana va fi condus de agentul care a fost esenţial în prinderea lui Osama bin Laden, potrivit unei surse citate de NBC.

 Aceeaşi sursă a spus că spionul veteran care va conduce grupul de lucru „a fost implicat îndeaproape în căutarea lui Bin Laden şi va aduce aceeaşi intensitate şi rigoare căutării sursei inexplicabilelor probleme de sănătate” care au fost semnalate de diplomaţi, ofiţeri de informaţii şi alţi membri ai personalului SUA şi familiilor lor din lume.

Şeful grupului operaţional, cu zece ani de experienţă în contraterorism, este încă sub acoperire.

Două sute de oficiali şi membri ai familiilor lor au raportat posibile simptome, iar din total, aproximativ 25 de cazuri au fost semnalate doar în Viena.

Misteriosul sindrom a fost raportat prima dată la Ambasada SUA din Havana în 2016. În anii următori, cazuri au apărut la sedii SUA din China şi Rusia, iar acum în câteva capitale europene şi în oraşe din Asia.

În decembrie, un studiu ştiinţific al National Academies of Sciences, Engineering and Medicine a indicat drept posibilă sursă emisiile de energie direcţionate de la microunde.

În 2018, a fost relatat că Rusia este suspectată ca fiind în spatele atacurilor, deoarece are o experienţă de peste patru decenii în această tehnologie, însă un oficial a spus săptămâna aceasta că nu există o probă concretă încă.

Consiliul Naţional de Securitate coordonează două grupuri operaţionale privind sindromul, inclusiv pe cel al CIA (Central Intelligence Agency).

Grupul de lucru al CIA a fost comandat de directorul William Burns şi cuprinde analişti, agenţi clandestini, clinicieni şi specialişti din agenţie. Un oficial a spus că vor fi incluşi şi experţi din afară pentru expertiză tehnică şi medicală suplimentară.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite