Hillary Clinton ar putea candida la preşedinţia Americii, în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton ar putea să candideze la preşedinţie, în 2016 FOTO Reuters
Hillary Clinton ar putea să candideze la preşedinţie, în 2016 FOTO Reuters

Secretarul de Stat american Hillary Clinton nu exclude o eventuală candidatură în alegerile prezidenţiale din 2016, într-un interviu comun cu preşedintele Barack Obama.

„Încă sunt secretar de Stat, deci sunt în afara politicii şi nu am dreptul să aud aceste întrebări despre viitoarele alegeri prezidenţiale americane”, a declarat Clinton duminică seara în cadrul emisiunii „60 minutes" de la postul „CBS”, cu doar câteva zile înainte să îi predea conducerea Departamentului de Stat lui John Kerry.

Dar „preşedintele şi cu mine suntem preocupaţi foarte mult de viitorul ţării noastre şi nu cred că, nici el, nici eu, nu putem face predicţii despre ceea ce se va întâmpla mâine sau anul viitor", a continuat Clinton, alături de Obama.

În interviul înregistrat la Casa Albă, din care CBS a difuzat fragmente încă de vineri, preşedintele american o laudă pe cea care l-a înfruntat dur în cadrul alegerilor primare democrate, în 2008.

„Doream să am şansa să spun mulţumesc în mod public, deoarece eu cred că Hillary va rămâne unul dintre cei mai buni secretari de Stat pe care i-am avut. Am avut o colaborare frumoasă în aceşti patru ani, îmi va fi dor de ea”, a declarat preşedintele Statelor Unite.

Clinton, în vârstă de 65 de ani, nu a oferit indicii clare despre intenţiile sale, însă tot Washingtonul este convins de candidatura sa în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016. Un adevărat as al politicii, aflată pe culmea popularităţii şi adulată uneori ca o celebritate, ea repetă de mai multe luni că vrea să „revină la o viaţă privată" şi dezminte că ar vrea să se lanseze într-o cursă pentru Casa Albă.

Fosta Primă Doamnă Clinton în perioada 1993-2001 a fost învinsă cu un scor strâns de către Obama, în urma alegerilor primare ale Partidului Democrat, în 2008. Reconcilierea lor a fost atent realizată înaintea alegerilor din 2008, iar Obama i-a propus, spre surprinderea generală, să conducă Departamentul de Stat.

Relaţia dintre Obama şi cuplul Clinton modelează tabăra democrată de mai mulţi ani. Inamici politici, nu se ştie dacă Hillary Clinton şi Barack Obama au ajuns deja la o prietenie dezinteresată.

„O consider pe Hillary o prietenă puternică", a răspuns preşedintele definind relaţia sa cu Clinton, care a calificat această relaţie drept "foarte călduroasă, foarte apropiată", fără să nege existenţa unor "diferenţe profunde" între ei.

Obama va părăsi Casa Albă la finalul celui de al doilea mandat, la 20 ianuarie 2017, iar desemnarea unui succesor ar urma să consolideze candidatura acestuia, indiferent că va fi vorba despre Hillary Clinton sau vicepreşedintele Joe Biden.

„Voi, jurnaliştii, sunteţi incorigibili. Am depus jurământul acum patru zile, iar voi vorbiţi despre alegerile care vor avea loc peste patru ani", a declarat preşedintele amuzându-se, fără să răspundă unei întrebări în acest sens adresate în cadrul emisiunii "60 minutes".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite