INFOGRAFIE SUA au reluat execuţiile federale. De ce nu a răspuns Trump apelurilor la clemenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Lee

Un condamnat la moarte pentru o triplă crimă comisă în 1996 a fost executat marţi, în Indiana. Este prima execuţie federală din ultimii 17 ani, acestea fiind reluate în urma unor demersuri ale administraţiei Trump.

Curtea Supremă a Statelor Unite a autorizat marţi o reluare a execuţiilor federale în Statele Unite, după 17 ani de întrerupere, invalidând suspendarea a patru execuţii hotărâtă cu o zi înainte de către un tribunal de la Washington. Instanţa din Washington admisese recursul lui Daniel Lewis Lee, care urma să fie executat luni după-amiază prin injecţie letală, şi al altor trei bărbaţi, care urmează să fie executaţi până la sfârşitul lui august. Toţi au fost condamnaţi la moarte de tribunale federale după ce au fost găsiţi vinovaţi de uciderea unor copii.

În recursurile lor, condamnaţii arătau că protocolul execuţiei - o doză letală de pentobarbital - i-ar supune unei suferinţe  „intolerabile“, ceea ce ar încălca Constituţia, argument folosit de opozanţii pedepsei capitale. Aceştia susţin că pentobarbitalul (tiopental sodic), induce senzaţii asemănătoare morţii prin sufocare, deşi studiile au arătat că doza utilizată, de 5 grame, este de natură să-l lase pe condamnat lipsit cunoştinţă în doar 10 secunde.

Ultimele cuvinte

Fost susţinător al supremaţiei albilor, Daniel Lewis Lee, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la pedeapsa capitală în 1999, după o triplă crimă comisă în Arkansas. El a fost găsit vinovat de uciderea unui cuplu şi a fiicei lor de 8 ani, în 1996, în cursul unei spargeri date pentru a finanţa o grupare adeptă a supremaţiei albilor.

„N-am făcut-o eu... Am făcut o mulţime de greşeli în viaţă, dar nu sunt un criminal... Ucideţi un om nevinovat!“ - acestea au fost ultimele cuvinte ale condamnatului la moarte. Daniel Lewis Lee a murit marţi, la ora locală 8.07 (15.07, ora României), după ce i s-a administrat o injecţie letală, la Închisoarea Federală Terre Haute, Indiana, a precizat într-un comunicat Departamentul de Justiţie din SUA

Daniel Lee

Daniel Lee

Capital politic pentru Trump

În Statele Unite, majoritatea crimelor sunt judecate la nivelul statelor, însă justiţia federală se poate pronunţa cu privire la fapte grave - atentate, crime rasiste - sau comise în baze militare, între mai multe state sau în rezerve amerindiene. În ultimii 45 de ani, doar trei persoane au fost executate la nivel federal, inclusiv Timothy McVeigh, în 2001, acuzat de atentatul de la Oklahoma City din 1995, soldat cu 168 de morţi. Ultima execuţie federală a avut loc în 2003. Însă la nivelul statelor, situaţia se prezintă altfel: 22 de execuţii au avut loc în 2019 în Statele Unite şi şapte de la începutul lui 2020.

Potrivit unor sondaje, susţinerea pedepsei cu moartea s-a erodat în rândul americanilor, însă rămâne puternică în rândul alegătorilor republicani, care o susţin în proporţie de 77%.

Donald Trump, care candidează pentru al doilea mandat, cere cu regularitate recurgerea la această sancţiune ultimă împotriva ucigaşilor de poliţişti şi a traficanţilor de droguri. De aceea, el nu a răspuns numeroaselor apeluri la clemenţă faţă de Daniel Lewis Lee, nici la apelul celor 1.000 de lideri religioşi - catolici şi evanghelişti - care l-au îndemnat pe preşedinte „să se concentreze asupra protecţiei vieţii şi nu asupra execuţiilor“ în aceste vremuri de pandemie. De asemenea, Trump a ignorat şi apelul Uniunii Europene, care îi ceruse vineri „să reconsidere“ o poziţie  „contrară unei tendinţe generale în Statele Unite şi în lume de abolire a pedepsei cu moartea, prin lege sau în practică“.

INFOGRAFIE Executia prin injectie
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite