La Bucureşti se mizează pe creşterea prezenţei americane la graniţa de est a NATO şi la Marea Neagră

Chiar dacă imaginile fotografice de la reuniunea miniştrilor aliaţi de externe, postate pe website-ul NATO abundă în strângeri de mână şi surâsuri diplomatice, realitatea este că şeful diplomaţiei SUA a fost pus în situaţia de a reflecta la propunerile omologilor francez şi german, Berlinul fiind loial autorităţii secretarului general Jens Stoltenberg, dar Parisul sugerând o distanţare.

În ceea ce îl priveşte pe ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, acesta a reuşit întâlniri relevante pentru reperele viitoare ale politicii noastre externe, prima dintre acestea fiind cu Michael Richard Pompeo, context în care a fost reiterată necesitatea întăririi Parteneriatului Strategic cu SUA, bazat pe Declaraţia comună a preşedintelui României şi a omologului american, diplomatul nostru reamintind interlocutorului său că la Bucureşti se mizează pe creşterea prezenţei SUA, la graniţa de est a NATO şi în Marea Neagră, în scopul consolidării apărării şi descurajării, în această zonă extrem de sensibilă, de pe bătrânul nostru continent.

Aici fiind implicit vorba de un areal greu încercat de dislocările teritoriale provocate de trupele Moscovei, iniţial în Republica Moldova, prin sprijinirea manu militari a desprinderii Transnistriei de autoritatea celor de la Chişinău, apoi în Georgia, prin asigurarea apartenenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud la teritoriile controlate nu numai militar de către Rusia, ulterior prin rapida integrare a peninsulei Crimeea în federaţia imperială răsăriteană şi desprinderea de facto a unei bune părţi din Donbas, de sub jurisdicţia Kievului.

De la stânga la dreapta, mareşalul britanic Sir Stuart Peach, preşedintele Comitetului Militar al NATO, generalul american Tod Wolters, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa şi generalul francez Andre Lanata, comandantul Comandamentului Aliat pentru Tranformare. Foto: NATO

Cu toate asigurările oficiale, făcute pe diferite canale mediatice, de protagonişti teoretic la fel de importanţi, aflaţi anterior în jurul aceleiaşi mese de la sediul NATO, chiar dacă oficial a fost reiterată unitatea aliaţilor, unii miniştri au transmis acasă şi ce trebuiau să audă alegătorii formaţiunii politice care susţine un guvern, într-o ţară sau alta.

De pildă, ministrul francez de externe a afirmat, pe Twitter, că a fost receptată dorinţa Parisului ca un grup de înţelepţi să analizeze prezentul Alianţei şi să facă propuneri de modificare la summitul NATO, din 2020. În ceea ce îl priveşte, ministrul turc de externe a confirmat sprijinul pentru unitatea aliaţilor, dar a adăugat şi înţelegerea de către colegii săi a pericolului reprezentat de terorişti. Doar ştim pe cine vizează Ankara cu această etichetă.

Mai conciliant, ministrul german de externe a propus coagularea unui grup de experţi, dar sub conducerea secretarului general al NATO, scopul fiind de a identifica moduri comune de acţiune, în situaţii de criză, precum cea din Siria.

Siria fiind teatrul de război din care o ţară membră a NATO, respectiv SUA, a decis să îşi retragă parţial trupele, fără un termen limită, dar punând Parisul – cândva relevant în spaţiul Orientului Mijlociu - în situaţia de fait accompli.

Siria fiind şi statul în care un alt membru al NATO, adică Turcia, a pus comunitatea internaţională în faţa executării unei incursiuni armate de tot râsul, deoarece era limpede că mult invocata fâşie de 30 de kilometri, de unde kurzii trebuiau să se retragă, era o piece of cake, din ceea ce visează preşedintele de la Ankara, un personaj vocal în ţara sa, dar care a avut o conduită de petit chat doux, în Biroul Oval, de la Casa Albă, atunci când se afla lângă omologul american.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, secondat de adjunctul său, Mircea Geoană. Foto: NATO

Dincolo de preocupările actualei conduceri a Franţei, de a avea la NATO un drept de veto precum la Uniunea Europeană, Jean-Yves Le Drian, ministrul de externe al lui Macron nu a explicat, a uitat sau nici nu era interesat să precizeze dacă grupul său de înţelepţi – cel mai probabil selectat din anumite capitale europene, nu şi din ţările aflate la frontiera de est a Alianţei – vor răspunde la interogaţia legitimă: până la organizarea fantomaticei armate a Uniunii Europene, Franţa îşi va trimite trupele pentru apărarea ţărilor baltice, Poloniei, Slovaciei şi României, aflate în prima linie a defensivei graniţei dificile cu Estul Imprevizibil? 

Un răspuns de genul că militari francezi sunt parte componentă a batalioanelor multinaţionale dislocate simbolic de NATO, în statele foste sovietice baltice şi în Polonia, pur şi simplu nu este de luat în calcul. De ce?

Iată ce semnala publicaţia americană THE NATIONAL INTEREST, în ediţia sa din 20 noiembrie 2019:

Foto: THE NATIONAL INTEREST 

“Pe teritoriul NATO nu există un deficit de tancuri şi de alte forţe grele. Dar foarte puţine dintre tancurile NATO sunt disponibile, în scurt timp, pentru a apăra flancul estic al alianţei. RAND număra doar 129 de tancuri NATO, care ar putea participa în mod realist la un „scenariu baltic pe termen scurt”. Conform estimării RAND, acestea s-ar putea confrunta cu 757 de tancuri ruseşti, pe care Moscova le menţine cu mare disponibilitate în districtul militar vestic al ţării. În mod similar, Rusia are în jur de 1.280 de vehicule de luptă pentru infanterie în apropierea frontierei sale cu NATO, în timp ce NATO are doar 280 de vehicule de luptă în aceeaşi regiune. ”

Allons enfants de la Patrie, / Le jour de gloire est arrivé ! ...Asta poate în veacul trecut, când fiecare îşi apăra mai întâi ţara sa, dar acum, când preşedintele francez vrea o singură patrie europeană şi doreşte ca să fie primul interlocutor din Europa pentru omologii american, chinez şi american, o să ne alegem, ipotetic, doar cu repetarea pe micul ecran a îndemnului Marchons, marchons ! Dar fără direcţie, scop clar şi mai degrabă cu mentalitatea defetistă de la palatul Élysée, decât cu mentalitatea de învingător, de peste Ocean.

Propunerea ministrului german de externe Heiko Maas - de a fi creată o comisie de experţi, care să contribuie la păstrarea unităţii alianţei, pe care a numit-o „asigurarea de viaţă a Europei” – ar fi de salutat dacă ar fi precizat şi  că vor fi incluşi reprezentanţi din toate statele membre ale NATO, altfel iniţiativa este aidoma înaintării unor Kommando Spezialkräfte, din Bundeswehr, în plină ceaţă geopolitică.

O ceaţă care poate duce la o ipotetică, dar previzibilă înfrângere a forţelor aliate, de vreme ce, aşa cum informează postul de Radio Europa Liberă:

<< Dezvoltarea continuă de către Rusia a unui sistem militar avansat de comandă şi control, care utilizează inteligenţă artificială sofisticată (AI) a depăşit capacităţile existente ale NATO, spune o analiză a grupului global de cercetare de la Washington, întemeiat de Fundaţia Jamestown. Avansul, anunţat de Ministerul rus al Apărării, înseamnă că tocmai comandanţii ruşi pot lua decizii militare în timp real mai repede, pe teren, decât potenţialul lor adversar. Numit unul de comandă şi control automatizat, sistemul foloseşte „tehnologiile AI şi Big Data pentru a analiza situaţia câmpului de luptă şi prin sistemul automatizat pentru a oferi rapid comandanţilor din teren mai multe soluţii posibile”, se arată în analiza publicată pe 20 noiembrie. >>

Очень хорошо! Ну как еще?!  / Foarte bine! Ei, cum altfel?!...

Ce a vizat ministrul german Maas? O comisie de experţi care să dezbată probleme strategice pentru a întări braţul politic al alianţei occidentale. Deşi realitatea indică necesitatea fortificării braţului înarmat al NATO. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a precizat că este „eminamente rezonabil” ca NATO să treacă la o autoevaluare internă, pentru a se asigura că toţi membrii îşi îndeplinesc angajamentele şi încă vorbesc cu o singură voce cu privire la rolul NATO pe scena mondială, dar întrebarea retorică a şefului Departamentului de Stat al SUA este limpede: propunerea lui Maas este „formatul potrivit” acum?

Cum ar fi armata Uniunii Europene, fără capacităţile militare americane?

Din perspectiva Moscovei, cucerirea Estoniei ar dura 12 ore, a Letoniei cam tot atât, a Lituaniei s-ar lungi, probabil, la 24 de ore, iar în privinţa Poloniei şi României, până la venirea forţelor aliate, marile oraşe ar avea garnizoane ruseşti cu trupe de paraşutişti extrem de bine antrenaţi.

Pe post de timonier, Jens Stoltenberg a spus că importantă este consolidarea NATO “ca platformă pentru abordarea provocărilor politice cu care ne confruntăm.” Deşi cele militare devin mai importante.

Bomboana pe coliva declaraţiilor evident contradictorii a pus-o ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, care a sugerat formarea unui „grup mic de persoane eminente” pentru a reflecta „viziunea pe care o are alianţa cu privire la valorile şi obiectivele sale” şi s-ar focaliza asupra dorinţei Franţei de a îmbunătăţi relaţia NATO cu Rusia, abordarea acţiunilor Chinei în Asia şi impactul noilor tehnologii militare.

Păi nu spusese Macron că inamicii armatei europene sunt SUA, Rusia şi China?!

Nu ne rămâne decât să urmărim chipurile preşedinţilor american, francez şi turc, la începerea şi apoi la finalizarea reuniunii aniversare de la Londra. Până atunci, şefii diplomaţiilor estoniană, letonă, lituaniană, poloneză, slovacă şi a celei româneşti nu prea au motive să îşi menţină surâsul de la Bruxelles.

Mai imprevizibil decât Trump rămâne Putin, care tocmai a afirmat că acei cinci bărbaţi ucişi într-o explozie uriaşă în nordul Rusiei, care a provocat brusc radiaţii au murit încercând să creeze o armă care „nu are egal în lume”. Paşol na turbinca...

________________

P.S.: PROVOCĂRILE DE SECURITATE ALE NATO SE SCHIMBĂ, ca subiect deloc facil, a fost abordat şi la emisiunea ZIUA Z, difuzată de 6TV, realizată cu un amiral aflat în rezerva Armatei României - care a fost în conducerea Forţelor Navale Române şi a activat meritoriu într-un comandament NATO - şi cu cel ce a condus inteligent, profesionist, campania WE ARE NATO, în anul 2018, mai pe scurt cerebralii Constantin Ciorobea şi Răzvan Munteanu: