Masacrul din Texas. Mărturia unui soldat care a salvat mai mulţi copii la El Paso: „e cel mai groaznic lucru prin care am trecut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Un soldat american, care a salvat mai mulţi copii în timpul atacului armat din El Paso, Texas, a povestit, izbucnind în plâns, că a trecut prin cea mai groaznică experienţă din viaţa lui, chiar dacă a ştiut exact ce să facă şi a acţionat în mod automat, aşa cum a fost antrenat.

Bărbatul, întors recent din Kuweit, spune că încă se gândeşte la cei pe care nu i-a putut salva şi la familiile dispărute: „Mă doare. Ca şi cum am pierdut – ca şi cum erau parte din mine”.

Glendon Oakley Jr, în vârstă de 22 de ani, se afla la cumpărături la mall în El Paso când un bărbat a deschis focul la magazinul Walmart. Auzind împuşcăturile, a scos arma pe care o avea asupra sa şi a intrat în modul de luptă. 

El spune că în situaţii de acest fel „scoţi arma, găseşti adăpost şi te gândeşti ce să faci în continuare”.

Oakley povesteşte că se îndrepta spre ieşirea din mall când a văzut aproximativ zece copii speriaţi care îşi strigau părinţii. Atunci i-a strâns lângă el, luându-i din calea focurilor de armă.

„N-am dormit deloc azi-noapte, a spus el reporterilor. „Nu vreau să mă gândesc la ce s-a întâmplat, pentru că a fost tragic. Vă spun că e cel mai groaznic lucru prin care am trecut. Nu aş vrea să mai am aceste flashbackuri.

Nu mai vreau să vorbesc despre ce s-a petrecut acolo, vreau pur şi simplu să-mi scot asta din minte”.

El spune că nu se consideră un erou pentru că asta e antrenat să facă şi că nu e cazul să fie el în centrul atenţiei în acest moment .

Numărul celor care au murit la El Paso a ajuns la 22.

Un bebeluş de 2 luni a scăpat cu viaţă după ce mama sa l-a protejat cu trupul ei. Soţul său a încercat să intervină, dar amândoi au fost împuşcaţi şi nu au mai putut fi salvaţi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite