Membri ai campaniei lui Joe Biden donează bani unui grup care plăteşte cauţiunile unor persoane arestate în violenţele din Minneapolis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membri ai campaniei prezidenţiale a democratului Joe Biden îşi promovează pe reţelele de socializare donaţiile făcute unui grup care plăteşte cauţiunile unor persoane arestate în timpul protestelor din Minneapolis, declanşate în urma uciderii unui bărbat de culoare de către un poliţist alb, transmite Reuters.

Cel puţin 13 membri ai personalului campaniei Biden au postat pe Twitter vineri şi sâmbătă că au făcut donaţii Fondului pentru Libertate din Minnesota, care se opune practicii cauţiunii în numerar care îi obligă pe oameni să plătească pentru a evita arestarea preventivă. Grupul foloseşte donaţii pentru plata taxelor de cauţiune în Minneapolis.

Purtătorul de cuvânt al campaniei Biden, Andrew Bates, a declarat că fostul vicepreşedinte se opune instituţiei cauţiunii băneşti care este ca o ”închisoare modernă pentru datornici”.

Campania a refuzat însă să răspundă la întrebări cu privire la coordonarea donaţiilor în cadrul campaniei, subliniind natura spinoasă din punct de vedere politic a protestelor uneori violente.

În schimb, Bates a indicat comentariile lui Biden potrivit cărora protestatarii au dreptul să fie supăraţi, dar că violenţele nu vor rezolva problemele de justiţie.

Sâmbătă, campania de realegere a preşedintelui Donald Trump a anunţat că este ”deranjantă” de faptul că echipa lui Biden ”ar sprijini financiar haosul care dăunează oamenilor nevinovaţi şi distruge ceea ce oamenii buni au construit o viaţă”, potrivit unei reacţii trimisă Reuters pe email.

Trump, un republican se descrie drept un preşedinte al ”legii şi ordinii”,  s-a referit vineri la protestatarii ca fiind ”huligani”, iar sâmbătă a declarat că statele şi oraşele trebuie să fie ”mult mai dure” faţă de protestele anti-poliţie, pentru căn caz contrar guvernul federal va interveni cu armata şi va face arestări.

De asemenea, Trump şi-a exprimat simpatia pentru cazul lui George Floyd, care a murit luni, după ce un ofiţer de poliţie l-a imobilizat la pământ, cu genunchiul pe gât.

Nu este clar câţi oameni au fost închişi după patru nopţi de proteste. Sâmbătă, guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a declarat că mulţi dintre cei arestaţi au fost din afara statului.

Minnesota ar putea avea un rol esenţial în determinarea câştigătorului alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

Candidata democrată la alegerile din 2016, Hillary Clinton, a câştigat în mare măsură statul cu o marjă de 1,5 puncte procentuale. Trump speră să câştige statul în acest an şi a organizat un mare miting la Minneapolis în octombrie.

Trump a avut dificultăţi să atragă alegătorii afro-americani, în 2016 doar 8% dintre afro-americani votând pentru el, potrivit unui sondaj Reuters / Ipsos. Cu toate acestea, s-a considerat că o scădere la nivel naţional a participării la vot a alegătorilor de culoare în 2016 a contribuit la victoria lui Trump.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite