Meniurile preşedinţilor americani în noaptea de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cina de Crăciun a familiei Obama va fi una tradiţională ş simplă
Cina de Crăciun a familiei Obama va fi una tradiţională ş simplă

Oamenii sunt fascinaţi într-un mod straniu de ceea ce mănâncă alţi oameni, mai ales dacă aceştia din urmă sunt personalităţi sau chiar şefi de stat. Revista Mentalfloss prezintă 10 meniuri de Crăciun care fac parte sau au făcut parte din cinele de sărbători ale mai multor preşedinţi americani.

1. 1790 - George Washington 

Crăciunul petrecut la Mount Vernon aducea, implict, o cina grandioasă. Pe lângă deja celebrul lichior de ou consumat de Washington, preşedintele prefera supa de ceapă, scoicile, heringul fiert, budinca de Yorkshire, friptura de porc, curcanul cu umplutură de castane, carne de vacă fiartă cu sos de hrean, şuncă Virgina, fasole albă, sos de ghinde, ţelina la cuptor cu migdale, cartofi dulci, pepene galben murat, afine condimentate, dar şi plăcinte cu mere şi cireşe. 

Avea de fapt mai multe tipuri de desert, de la jeleu de prune, bulgări de zăpadă, îngheţată, până la celebra budincă de Crăciun denumită "budică de prune", deşi nu a conţinut niciodată prune, şi, în plus, o garnitură de fructe, nuci, brânză şi băutură alcoolice fără ou.

2. 1887 - Grover Cleveland 

După un mic dejun sănătos cu portocale, ouă fierte şi macrou sărat, preşedintele SUA din acea vreme, împreună cu familia şi invitaţii săi, erau serviţi cu scoici, peşte, friptură de gâscă, salată de homar, postârnac, gulii, orez fiert,  budincă de prune, îngheţată de vanilie, o diversitate de plăcinte, fructe, bomboane, prajiturele şi cafea.

Reţeta de budincă cu prune de la Casa Albă reprezenta un monstru de proporţii culinare: începe cu o cană de grăsime de vacă, urmată de cel puţin alte 16 ingrediente, are 12 paşi de preparare, patru ore de fierbere, şi peste toate acestea se adaugă o reţetă de sos de brandy care are nevoie de o "felie de unt la fel de mare ca un ou". Nu e de mirare, totuşi, că preşedintele Cleveland era un o persoană supra-ponderală. 

3. 1907 – Teddy Roosevelt

Lăsând deoparte mâncarea specifică unei seri de Crăciun, chiar şi în SUA, familia Roosevelt a avut parte de o cină cu preparate din carne de oposum. Helen Longstreet, a doua soţie a generalului James Longstreet, a crescut "o mână" de oposumi, pentru câteva luni, cu singurul scop de a-i face cadou preşedintelui şi familiei sale. 

meniu

4. 1941 – Franklin Delano Roosevelt

Primul Crăciun sărbătorit de americani ca participanţi la cel de-al Doilea Război Mondial (în timp ce încă ieşeau din Marea Depresiune), meniul cinei a fost mai sărăcăcios pentru a reflecta sacrificiul ţării în vremuri de război. Franklin Delano Roosevelt şi invitatul de onoare Winston Churchill au cinat cu supă, friptură, curcan cu sos de castane, fasole, cartofi dulci, îngheţată, precum şi nelipsita budincă de prune. 

5. 1947 – Harry S. Truman

Familia Truman a avut parte de ceea ce s-a numit, probabil, prima masă cu liber la chifle de la Casa Albă. Meniul conţinea, pe lângă pâine, chifle şi unt, pentru a se menţine condiţiile din programul naţional de conservare a hranei, supă de roşii, ţelină, măsline asortate, friptură de curcan, sos de afine, piure de cartofi, sparanghel, budinică de prune, salată de fructe şi cafea.   

6. 1960 – Dwight D. Eisenhower

Nu există foarte multe detalii despre meniul de Crăciun a lui Eisenhower, dar un singur lucru este sigur: în 1960, familia a primit un curcan de 19 kilograme, cam cât ar cântări un copil de 5 ani, şi peste 3 kg de scoici de la un anume domn Arthur Briscoe. 

7. 1973 - Richard Nixon

După tot scandalul Watergate, seara de Crăciun din familia Nixon nu a fost una spectaculoasă, preşedintele optând să o petreacă într-o companie privată, cu familia şi doar câţiva prieteni apropiaţi. Meniul a inclus friptura de curcan, sosuri, plăcintă de dovleac şi sos de afine. Opt luni mai târziu, Nixon a devenit primul şi singurul preşedinte SUA care şi-a dat demisia. 

8. 1993 - Bill Clinton

Pentru a le face pe plac tuturor din familie, meniul soţilor Clinton conţinea o varietate de feluri de mâncare: curcan şi şuncă, cartofi dulci şi piure de cartofi, fasole verde, broccoli, ambrozie, sos giblet, o tavă de hrean cu ceapă verde, pepene verde murat şi măsline, precum şi plăcinte de dovleac, nuci, mere şi cireşe. Şi pe lângă toate acestea, nu au lipsit şampania, vinul, lichorul de ou şi punch-ul din cartof dulce. 

9. 2007 – George W. Bush

Familia Bush s-a bucurat de o masă de Crăciun destul de chibzuită la David Camp în 2007. Pe meniul s-au aflat curcan. sosuri, fasole verde, cartofi dulci, salată de fructe, chifle Parker House, plăcinte cu dovleac şi cu nuci şi prăjitură cu roşu şi glazură albă. 

10. 2012 - Barack Obama

Anul trecut, familia Obama a sărbătorit Crăciunul în Hawaii cu friptură, cartofi, fasole verde şi plăcinte. Meniul de anul acesta va fi puţin mai tradiţional, deşi la fel de simplu: curcan, fasole verde, sosuri, precum şi mac şi brânză.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite